Linkuri accesibilitate

Statele Unite critică Rusia pentru nerespectarea drepturilor omului


Boris Nemțov adresîndu-se unui ofițer de poliție

Boris Nemțov adresîndu-se unui ofițer de poliție

Philip Crowley: „este în interesul Rusiei să promoveze libertatea de expresie”.


Statele Unite au criticat ieri, prin vocea purtătorului de cuvint al Departamentului de Stat, condamnarea la 15 zile de închisoare a fostului vicepremier rus Boris Nemtsov, unul din liderii opozitiei de la Moscova, spunind că acest fapt contrazice promisiunile făcute de autorităţile ruse şi interesele Rusiei pe termen lung. Mai multe de la Oana Serafim.

Criticile aduse de Philip Crowley, purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat de la Washington autorităţilor ruse pentru intervenţia in forţa impotriva manifestatiilor autorizate din 31 ianuarie de la Moscova si Sankt Petersburg au fost bazate pe drepturile înscrise in constituţia Federaţiei Ruse.

„Regretăm că arestările au fost făcute şi la Moscova şi la Sankt Petersburg. Repetăm importanţa pe care o acordam apărării şi respectării valorilor universale, inclusiv dreptul la libera exprimare si la libertatea adunărilor. Aceste drepturi sunt înscrise in Constituţia Rusiei ca şi în acordurile internaţionale semnate de Rusia” - a spus purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, continuînd: „Credem că este în interesul Rusiei să promoveze libertatea de expresie şi este ceva ce liderii Rusiei au susţinut public, dar acum trebuie să şi facă acest lucru. Tipul acesta de arestari, credem că sunt contrare nu numai promisiunilor făcute de Rusia, dar si intereselor Rusiei pe termen lung...” Mai mult, acest tip de acţiuni contrazic declaraţiile facute de preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev cind a spus că modernizarea Rusiei vine odata cu respectarea drepturilor omului.

Autorităţile ruse au permis, de data aceasta manifestaţia organizata pe data de 31 decembrie de opozitia democrata iar Boris Nemtov şi alti influenţi militanti pentru drepturile omului au fost arestaţi şi apoi condamnaţi pentru că nu ar fi respectat ordinele date de politie.

Avocatul fostului vicepremier din perioada lui Boris Ielțîn a declarat duminică presei, dupa anunţarea verdictului tribunalului de arestare a liderului opozitiei, că a fost uimit de modul în care s-a desfaşurat procesul – potrivit declaraţiilor sale, curtea nu i-a audiat pe martorii din preajma lui Nemtov care au vazut cum s-a desfăşurat mitingul, şi şi-a bazat verdictul numai pe declaraţiile a doi poliţişti.

Si Liudmila Alexayeva, lidera grupului Helsinki de la Moscova a criticat sistemul de justiţie din Rusia, spunind ca după modul în care a fost judecat Mihail Hodorkovski, şi condamnat la încă 6 ani de detenţie, singurele caracterizări ce pot fi făcute justiţiei ruseşti sunt „un circ şi o bufonerie”.

La mitingul de la Moscova, Boris Nemtov a vorbit despre teama autorităţilor de opoziţie, despre minciunile si corupţia puterii. Un tip de discurs ce iată, a fost imediat sancţionat cu închisoarea. Odată cu Boris Nemtov au mai fost arestaţi şi alte figuri ale opozitiei ruse: Eduard Limonov, Konstantin Kosiakin şi Ilia Iaşin.
XS
SM
MD
LG