Linkuri accesibilitate

Statele Unite salută alegerea lui Marian Lupu în funcția de speaker


Într-un comunicat de presă al ambasadei americane se arată că Statele Unite îl felicită pe Marian Lupu cu ocazia alegerii sale în funcția de Preşedinte al Parlamentului. Evenimentele care au avut loc pe 30 decembrie reprezintă un nou pas important nu doar pentru constituirea unei noi guvernări, ci şi în dezvoltarea democratică a Republicii Moldova.

Totodată autoritățile americane ”apreciază modul democratic în care liderii politici din Moldova au desfăşurat negocierile, adesea dificile, şi îi încurajăm să continue să lucreze împreună pentru a permite formarea rapidă a guvernului şi alegerea Preşedintelui țării.”

În încheierea comunicatului, Statele Unite ale Americii ”îşi reafirmă sprijinul ferm pentru aspiraţiile poporului moldovenesc de a construi un stat european democratic, prosper, sigur în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu noul guvern şi conducerea Republicii Moldova în 2011 şi mai departe pentru a accelera reformele structurale importante necesare pentru a realiza această viziune.”
XS
SM
MD
LG