Linkuri accesibilitate

„PCRM a pledat pentru o guvernare statalistă. PD a decis altfel”


Eduard Mușuc

Eduard Mușuc

Eduard Mușuc: „Eu consider că pentru PD este un pas greşit din punct de vedere politic şi chiar cetăţenesc.”










Europa Liberă: În continuare cum veţi activa în cadrul Parlamentului? În calitate de opoziţie?

Eduard Muşuc: „Noi şi până acum am activat în calitate de opoziţie.”

Europa Liberă: V-aţi aşteptat la crearea acestei alianţe de centru-dreapta?


Eduard Muşuc: „Sigurcă am aşteptat şi această variantă.”

Europa Liberă: Dar eraţi mai mult pregătiţi psihologic pentru o alianţă de centru-stânga?

Eduard Muşuc: „Noi ne-am făcut datoria. Noi am propus şi din partea noastră am făcut tot posibilul ca în ţara noastră să fie o guvernare eficientă, o guvernare care să pledeze în mod incontestabil pentru statalitatea Republicii Moldova, pentru dezvoltarea şi consolidarea statului nostru. Partidul Democrat a decis altfel. Trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acest pas.”

Europa Liberă: Cum apreciaţi ceea ce şi-a asumat?

Eduard Muşuc: „Eu consider că este o decizie greşită şi anul acesta a demonstrat la ce este capabilă alianţa respectivă, care s-a numit pentru Integrare Europeană, deşi nu prea corespunde conţinutul denumirii, dar asta este. Eu consider că pentru PD este un pas greşit din punct de vedere politic şi din punct de vedere chiar cetăţenesc.”

Europa Liberă: Dar de ce nu s-a reuşit crearea unei alianţe de centru-stânga? Sincer.

Eduard Muşuc: „Eu cred că nu nouă trebuie de adresat această întrebare.

Europa Liberă: Dar Dvs de ce credeţi?

Eduard Muşuc: „Eu cred că aceasta este esenţa Partidului Democrat. Se numeşte un partid de centru-stânga, dar în realitate este un partid de dreapta.”

Europa Liberă: Dar până unde s-a negociat PCRM-PD?


Eduard Muşuc: „Până la ultimul punct. A fost o discuţie foarte concretă, foarte constructivă. În adresa PCRM nu poate fi aruncat nici un reproş, nici o pretenţie în acest sens. Noi am fost corecţi, noi am fost acei care am venit cu majoritatea soluţiilor. Eu, de exemplu, vreau să vă spun, că nu văd nici un argument pentru efectuarea acestui pas.”

Europa Liberă: S-a depăşit criza politică din Republica Moldova?

Eduard Muşuc: „Nu cred.”

Europa Liberă: Să ne aşteptăm la alte alegeri parlamentare anticipate?

Eduard Muşuc: „Vom trăi şi vom vedea.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, totuşi, logic ar fi să se găsească voturi pentru alegerea şefului statului. Şi PCRM a zis că lumea a obosit de aceste alegeri şi nimeni nu şi-ar mai dori anticipate.

Eduard Muşuc: „Sigur, noi am dori depăşirea situaţiei de conflict şi nu am dori alegeri anticipate. Deoarece ele în primul rând sunt dăunătoare pentru stat, pentru economia noastră, pentru sfera socială. Noi am făcut din partea noastră tot ce era posibil pentru ca această soluţie să fie acceptată. Dar se vede că esenţa nu corespunde denumirii la Partidul Democrat. Este problema lor.”

Europa Liberă: Credeţi că PCRM-ului îi vor reveni anumite funcţii? Se vorbea despre preşedinţia la Curtea de Conturi, despre preşedinţia la Comisia Electorală Centrală, alte structuri.

Eduard Muşuc: „Din păcate, actuala guvernare a anulat acele iniţiative, care au venit din partea PCRM-ului, inclusiv pentru Curtea de Conturi, care a fost atribuită opoziţiei, inclusiv Comisia Electorală Centrală. Indiferent, suntem sau vom fi noi la putere sau alţii, noi considerăm, că opoziţia trebuie să aibă pârghii de control. Ei înseamnă că au alte viziuni.”

Europa Liberă: Dar domnul Lupu, dacă este ales preşedinte de Parlament, şi ulterior preşedinte de ţară, ar putea să revadă.

Eduard Muşuc: „Adresaţi-i întrebarea respectivă. Ea nu vizează PCRM.”

Europa Liberă: Dar aţi accepta funcţiile?

Eduard Muşuc: „Trebuie să discutăm în cadrul fracţiunii şi să aprobăm o decizie în acest sens.”

Europa Liberă: Ce vă doriţi în calitate de opoziţie?

Eduard Muşuc: „Să fim împreună, să fim principiali, să fim prudenţi, să activăm eficient în folosul societăţii, în folosul alegătorilor care ne-au votat, să îndeplinim mandatul nostru de ales al poporului. Asta este.”

Europa Liberă: Credeţi că Parlamentul va activa timp de patru ani? Va avea mandatul deplin?

Eduard Muşuc: „Vom trăi şi vom vedea.”
XS
SM
MD
LG