Linkuri accesibilitate

Tabloidizarea presei şi radio-televiziunilor particulare este un fenomen îngrijorător care a cuprins în ultimii ani mass-media.


Se spune că presa este cea de-a patra putere într-un stat şi, ca atare, e considerată şi ca un cîine de pază al democraţiei. În statele totalitare jurnalismul este transformat într-un instrument de propagandă, iar ziariştii care încearcă să strecoare în articolele lor idei neconforme cu linia oficială, riscă să fie pedepsiţi.

Însă şi în state democratice libertatea presei poate fi subminată de forţe politice care nu au niciun interes ca opinia publică să afle anumite lucruri incomode. Influenţarea şi coruperea unor jurnalişti sunt formele cele mai blînde de manipulare, în ultimă instanţă, detestabile şi opuse esenţei democraţiei şi dreptului cetăţeanului la informaţii „curate“.

Tabloidizarea presei şi radio-televiziunilor particulare este un fenomen îngrijorător care a cuprins în ultimii ani mass-media. Marelui public i se oferă programe televizate în care factorul distractiv sugrumă, pur şi simplu, seriozitatea, spiritul critic şi informaţia utilă. Politicul este eliminat, dezbaterea critică înlocuită cu trăncăneala, informaţia cu pseudo-informaţia.

Dacă la începutul anilor 1990 acest fenomen era o „specialitate jurnalistică“ a canalelor TV particulare, în ultimii ani s-a produs o molipsire vizibilă a televiziunilor publice, datorită presiunilor de competitivitate. Ziarele au intrat şi ele pe acelaşi făgaş al evenimenţialului facil, golit de semnificaţia seriozităţii.

Dacă în acest amalgam mediatic se mai amestecă şi partide puternice şi politicieni, certaţi cu principiile democraţiei, mass-media se află în faţa faptului împlinit. Căluşul în gura celor care nu se-nrolează în front este doar o chestiune de punere în practică.

Cum se realizează aşa ceva a demonstrat-o, de curînd, partidul de guvernare (FIDESZ) din Ungaria. Pentru premierul ungar, Viktor Orbán, berlusconismul (adică o concentrare a principalelor canale TV în mîinile unui patron atotputernic) este un moft. El preferă dirijarea directă, fără mănuşi din catifea, ci mai degrabă cu cizmele procurorului care să aplice legea căluşului celor care mişca-n front. În consecinţă, legea audiovizualului, votată la Budapesta, nu este un simplu afront adus libertăţii de exprimare într-o Europă unificată, ci, de-a dreptul, o provocare directă a democraţiei, a independenţei jurnalistice, a standardelor statului de drept şi a spiritului civic.

Concluziile care se desprind din starea de fapt a jurnalismului actual nu sunt roze. Dacă fenomenele amintite se vor extinde, oare cum va arată jurnalismul anului 2011? Este o întrebare retorică, la care numai viitorul va da un răspuns.
XS
SM
MD
LG