Linkuri accesibilitate

Cu ce se poate lăuda Republica Moldova în pragul mileniului trei? Evident, în primul rând, cu ieşirea de sub jugul totalitarismului sovietic şi cu tentativa îndrăzneaţă de a-şi construi un destin demn şi independent.


27 decembrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Sfârşit de secol în Moldova.

Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu.

Trăim un moment unic – sfârşit de an, de veac şi de mileniu. Chiar dacă văzute retrospectiv, actualele generaţii nu se vor remarca prin nimic deosebit, calitatea noastră de martori ai acestui spectacol cosmogonic, cred, că va conferi scurtei noastre existenţe pământeşti o calitate excepţională – vom încheia peste puţin timp un secol plin de contradicţii, în care, mai ales, răul a avut o arie de manifestare enormă, prin proliferarea extremă a experienţelor dezumanizării. Dar şi binele a cunoscut de-a lungul ultimei sute de ani segmente de împlinire, cel mai important fiind, din punct de vedere politic, compromiterea, să sperăm definitivă, a ideologiilor totalitare – fascismul, nazismul şi comunismul.
Chiar dacă pentru a se ajunge aici, preţul plătit a fost prea mare.

O altă realizare extraordinară a epocii moderne este crearea unui pol al prosperităţii economice şi al victoriei liberalismului democratic în Occident, ale cărui naţiuni au depăşit pentru totdeauna vechile duşmănii, reunindu-se în jurul unor valori comune. Statele Unite şi Uniunea Europeană prefigurează umanitatea secolului viitor, iar procesul de extindere oferă, în sfârşit, şansa popoarelor din fosta Europă de Est de a face, la rândul lor, marele salt istoric.

Cu ce se poate lăuda Republica Moldova în pragul mileniului trei? Evident, în primul rând, cu ieşirea de sub jugul totalitarismului sovietic şi cu tentativa îndrăzneaţă de a-şi construi un destin demn şi independent. Lucrurile sună frumos luate ad-literam.

În realitate, ştim bine, că la bilanţul secolului Moldova nu prea are cu ce se lăuda. Criza politică şi instituţională s-a adâncit. Odată cu ea au crescut problemele economice. Despre integritatea teritorială nu putem face decât glume de prost gust, iar alăturarea Moldovei la polul prosperităţii şi democraţiei occidentale pare deocamdată un vis irealizabil.

Cred că nu are rost să aprofundăm cauzele acestei stări de fapt, asupra cărora am stăruit cu diverse prilejuri de-a lungul anului de la acest microfon. Vom menţiona doar rădăcina lor comună – ambiguitatea moravurilor şi opţiunilor. Ea se poate constata chiar în felul în care celebrăm sărbătorile de iarnă – la Chişinău se fac show-uri de Crăciun în zile de lucru.

Moldova se ţine în continuare de stilul vechi, rusesc, adică persistă într-un anacronism absurd, care îi subliniază şi pe această latură decalajul faţă de ţările vestice. În 10 ani nu s-a putut face măcar o reformă a calendarului religios, care nu implică nici un fel de cheltuieli. În această ordine de idei, conflictul din sânul ortodoxiei din Republica Moldova mi se pare o ficţiune. Aceeaşi ambiguitate funciară persistă şi pe definirea identităţii naţionale a moldovenilor, în implementarea privatizării şi a întregului pachet de reforme economice în Republica Moldova.

Ce viitor imediat ne aşteaptă? Prin decizia sa de ieri, Curtea Constituţională a dezlegat mîinile preşedintelui Petru Lucinschi de a dizolva Parlamentul. Alegerile anticipate sunt iminente. Avem, aşadar, un motiv de bilanţ şi pentru actualul Legislativ. Urmat scrutinului din martie 1998, noul Parlament debuta sub auspicii favorabile, întru cât reuşea să convertească victoria electorală a comuniştilor într-o înfrângere, prin constituirea Alianţei pentru Democraţie şi Reforme.

Noua coaliţie de centru-dreapta s-a dovedit, însă, prea fragilă din cauza intereselor divergente ale fracţiunilor componente, abil speculate de actualul şef al statului, care pledase, cine-şi mai aminteşte, pentru o coaliţie de alt gen, anume dintre comuniştii lui Voronin şi partidul domnului Diacov.

„Decesul” actualului Legislativ a fost, în cele din urmă, provocat de cele două tentative de schimbare a sistemului de guvernământ. Regimul prezidenţial preconizat de domnul Lucinschi şi, respectiv, republica parlamentară, care a şi fost instituită. În ultimii doi ani, preşedintele şi deputaţii au fost preocupaţi mai ales în a se faulta reciproc, un fel de sport ce a avut prea puţin în comun cu rezolvarea adevăratelor probleme ale ţării. Acesta şi este motivul pentru care toate guvernele sprijinite politic din martie 98 încoace au eşuat, iar la putere avem de circa un an de zile un cabinet fără culoare politică.

Executivul domnului Braghiş a fost privit de toată lumea ca un cabinet de criză, ca o administraţie provizorie şi, paradoxal, tocmai această calitate i-a asigurat logevitatea. Or, lipsa unui control politic al Parlamentului asupra Guvernului constituie o notă proastă dată democraţiei moldoveneşti. De aceea, politicul este considerat la noi o zonă a deresponsabilizării generale, un mijloc de satisfacere exclusivă a unor interese personale şi de grup.

Alegerile ce vor urma vor trebui să reprezinte o cotitură în ce priveşte viziunea asupra politicului în Republica Moldova. Anul 2001 va fi un an al opţiunilor fundamentale – Est sau Vest. Sub acest aspect, o victorie sau un scor important înregistrat de comunişti va îndepărta în mod grav Republica Moldova de frontaliile Europei.

Responsabilizarea partidelor democrate are şanse să se producă mai curând prin negocieri şi cedări reciproce, decât prin gesturi haiduceşti, cum ni se pare acum proiectul de scoatere în afara legii a Partidului Comuniştilor, propus de creştini-democraţi, proiect, care nu va obţine, în opinia noastră, suficiente voturi pentru a fi aprobat.

Partidul Comuniştilor trebuie înfrânt în alegeri şi nu atacat fără şanse prin măsuri, care nu vor face decât să-i sporească aura de martir şi atractivitatea electorală. Este principalul subiect de meditaţie la început de veac în Republica Moldova.

Din Chişinău, pentru Radio Europa Liberă, Vitalie Ciobanu.
XS
SM
MD
LG