Linkuri accesibilitate

Medicamentele în R. Moldova la preț dublu față de țările învecinate (Komsomolskaia Pravda)


Voronin și zilele de sărbătoare (Timpul).


Constantin Tănase îşi aminteşte în Timpul că Vladimir Voronin, pe când era preşedinte, ca să-l iubească poporul, decreta cu şi fără ocazie zile de sărbătoarea, de ajunsese Republica Moldova prima în Europa la numărul de sărbători. Conştient de situaţia în care se află tara, actualul guvernt a mai rărit-o cu praznicele. Astfel, anul acesta, deşi există sărbători multe, bugetarii vor avea doar o singură zi de odihnă - 7 ianuarie.

Făcând aluzie la nemulţumirea fostului preşedinte că Guvernul nu a oferit timp pentru vacanţă, Constantin Tănase scrie că acesta ar trebui să zică „spasiba” că sta acasă, în stare de libertate, la cald, cu familia, dar nu în altă parte, unde-i răcoare, unde îi este locul…

Ziarul Komsomolskaia Pravda scrie că în Moldova a început lupta cu afaceriştii de medicamente şi dă asigurări, citându-l pe Iurie Ciorbă, Şef de Secţie în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, că medicamentele se vor ieftini. Potrivit ziariştilor, deseori, medicamentele importate în Republica Moldova sunt cu 50 % mai scumpe decât în farmaciile din ţările vecine, Ucraina şi România.
XS
SM
MD
LG