Linkuri accesibilitate

Jurnal săptămînal semnat de Sergiu Banari.


Luni, 20 decembrie.

Sunt plin de energie – am în faţă o zi grea şi sper să le reuşesc pe toate cele planificate.

Nu iau micul dejun, mă grăbesc la prima întâlnire cu administratorul uneia dintre afacerile mele. Am stabilit totul pentru o săptămână înainte şi, ca de obicei, sunt întrebat despre viaţa politică: va fi creată Alianţa? I-am răspuns, iar el a spus ca nu-şi doreşte un astfel de viitor pentru copilaşul său. Imediat fug la a doua întrevedere, iar în drum dau un telefon designer-ului să-i spun că am găsit toate cele necesare pentru aranjarea noului oficiu – sunt sigur că va fi un local foarte frumos.

Trec pe acasă să iau pranzul – mă aşteaptă soţia. Discutăm despre ce am facut de dimineaţă, dacă au fost sau nu dificultăţi. Ea este pentru mine tot şi soţie, şi prieten, şi partener şi cel mai drag om de pe planetă. Plecăm grabiţi de acasă. Soţia mea este însărcinată, dar foarte activă, ca de obicei, incă munceşte - o las la birou şi merg la o altă întâlnire cu un partener de afaceri. În timpul discuţiei sună telefonul – sunt invitat la o emisiune TV.

A fost o emisiune pasivă, cu invitaţi plictisitori, care vorbesc mult şi fără noimă. O iau pe soţie acasă, trecem neapărat pe la cumpărături – mâine nu voi fi în oraş, iar frigiderul trebuie să fie plin pentru mămica şi copilaşul meu din burtică. Ajungem acasă, dar mai stăm câteva zeci de minute în maşina să încheiem discuţia, pe care o reluăm imediat ce intrăm în casă şi până stingem lumina – despre afaceri, politică, jurnalism şi familia noastră.

21 decembrie. Marţi.

După o noapte, practic, nedormită din cauza unei alergii „citrice” pe care a făcut-o soţia, mă ridic din pat la 6:30. Beau un ceai, urc în maşină şi plec la 135 km distanţă de casă – la Bălţi. Încep ziua de muncă la firma mea. Fac o pauză de cafea şi o ţigară, de care nu-mi reuşeşte să mă las, sun un coleg şi stabilim să ne vedem la prânz pentru a discuta anumite strategii pentru anul viitor.

După prânz trec pe la primărie să iau proiectele de decizie pentru următoarea şedinţă a consiliului municipal.

Revin la serviciu, unde lucrez câteva ore împreună cu contabila. La 18:30 pornesc spre casă, la Chişinău, unde mă aşteaptă soţia şi baieţelul meu, care peste o lună îşi va anunţa oficial prezenţa în Republica Moldova. Pe drum discut, ca de obicei, la telefon cu prieteni, parteneri şi colegi despre politică, afaceri şi sărbători.

Am invitat-o pe soţie la cină, la restaurantul nostru preferat, după care ajungem obosiţi acasă şi, ca de obicei, discutăm până la miezul nopţii. Adorm în speranţa că mâine va fi o zi plină de succes.

22 decembrie. Miercuri.

Astăzi îmi permit să lenevesc mai mult timp în pat. Prima întâlnire o am abia la orele 10:00. Privesc în pod şi mă gândesc că anul 2010, care iată-iată se încheie, a fost cel mai bun din viaţa mea de până acum. Am făcut nuntă, am creat familia şi aştept naşterea d-lui Luka Banari. Am obosit, dar sunt plin de idei şi forţă.

Chiar dacă am trecut cu traiul la Chişinău am proiecte şi la Bălţi, şi la Ungheni, şi sunt sigur că anul viitor voi participa activ şi în viaţa social-politică. Echipa mea aşteaptă o decizie, pe care o voi anunţa după naşterea copilului meu. Pe drum la întâlnire mă gândesc că anul care vine nu voi mai face naveta Chişinău-Bălţi. Voi sta mai mult timp aici, alături de familie. Partenerul mă întreabă ce va fi cu afecerile daca revin comuniştii la putere, cu siguranţă voi fi atacat. Îi răspund că vom vedea ce va fi şi trecem la afaceri.

Vin mai devreme acasă. Luăm cina cu soţia şi, din nou, discutăm- discutăm până târziu. Sunt cel mai fericit om. Am familia perfectă, am serviciu interesant şi am proiecte pentru anul viior. Cu aceste gânduri pozitive adorm.

23 decembrie, Joi

E ziua când plec în capitala de Nord, unde am locuit parcă până ieri. Drumul este lung şi greu din cauza ceţei dense, în schimb, am timp să planific fiecare oră, până în seară.

În pauzele scurte de cafea mai dau câte un telefon acasă, iar prânzul îl iau în oraş, cu o cunoştinţă, care îmi comunică exact ceea la ce mă aşteptam să se întâmple în viaţa politică. Înţeleg că Rusia s-a reorientat şi mizează deja pe un alt partid şi mă gândesc unde va duce toată schema. Din pacate, toate prognozele mele de până acum s-au realizat, în pofida dorinţei mele de a fi, totuşi, altfel.

Ziua a trecut repede, însă am obosit – a fost mult de lucru şi mai am 135 de km de parcurs până acasă. Drumul este şi mai greu decât dimineaţă. Din cauza ceţei nu se vede nici 1 metru în faţă. Ajung însă nu foarte târziu – ştiu drumul Bălţi-Chişinău mai bine decât îşi ştie o femeie poşeta – fiecare groapă, fiecare cotitură.

Merg direct la oficiul nou să văd cum decurg lucrările de amenajare, apoi fug acasă. Sunt frânt. Discutăm cu soţia, ca de obicei, despre politică. Ne-am plictisit de negocierile interminabile ale liderilor, îi criticăm, îi analizăm. Apoi stabilim că mergem de Crăciun la părinţi. Mă întind un pic în pat să mă relaxez, dar adorm.

24 decembrie, Vineri

După o săptămână de muncă, în sfârşit m-am odihnit, dormind mai mult decât de obicei. Dis-de-dimineaţă merg la noul oficiu, care trebuie să fie gata până la Revelion.

Ulterior, dau o fuga la o agenţie de turism şi fac rost, în regim de urgenţă, de o foaie de odihnă - un cadou pentru un partener de-al meu, care îşi va petrece sărbătorile la 40 de grade Celsius, în Egipt. Mai am o întâlnire cu un coleg, după care o iau pe soţie de la birou şi mergem la medic. Astăzi avem programată ultima şedinţă de ultrasonografie. Ard de nerăbdare să-mi văd fiul!

Azi e ajunul Craciunului şi ne adunăm toată familia la părinţi, unde mama ne aşteaptă cu o masă copioasă - petrecem seara sfântă.

*Sergiu Banari - Marchetolog, magistru în ştiinţe politice, director, „Varianta” S.R.L., mun. Bălţi; a candidat ca independent la alegerile parlamentare din 28 noiembrie.

XS
SM
MD
LG