Linkuri accesibilitate

Belarus - sorocul iluziilor



Nimic nou, nimic de mirare: Lukashenko și-a acordat al patrulea mandat și încă cinci ani de stăpînire. Cine s-a așteptat, însă, la altceva? Din nefericire destulă lume. În primul rind, o parte nu tocmai neglijabilă a parlamentarilor europeni. În ultimul an și ceva, problmea regimului Lukashenkp și a felului în care trebuie tratat cu Belarus a fost o temă constantă în dezbaterile din Parlamentul European.

Problema a apărut în momentul în care Parlamentul European a luat în considerare o formulă de colaborare cu Parlamentele din state ale fostei URSS. Așa a apărut proiectul EURONEST care urma să reunească europeni și colegi din parlamentele armean, moldovenesc, georgian, ucrainean, azer și belarus. Însă alegerile care au dus la formarea actualului Parlament Belarus nu au fost recunoscute de UE.

Prin urmare, prezența parlamentarilor din Belarus e în afara oricărei discuții. Parlamentarii europeni ai Partidului Popular (centru-dreapta) au înaintat ideea ca locurile ce revin Belarussului să fie ocupate de reprezentanți ai societății civile. Socialiștii s-au opus și blochează, în continuare, lansarea EURONEST. Unul din argumentele lor, dar și al altor parlamentari europeni care au cerut amînarea lansării EURONEST, e că alegerile prezidențiale din Belarus ar putea aduce o schimbare.

În mare parte, acest argument a fost rezultatul unei operații propagandistice de veche școală sovietică, pe tema „conducătorului luminat”. După modelul operațiilor care recomandau Occidentului noi secretari generali „reformiști”, a apărut tema noului Lukashenko, despotul care - nu e limpede din ce motive - se va schimba la față odată cu alegerile din decembrie. Operația a avut success. Parlamentarii europeni care i-au căzut pradă s-au pus pe sperat și pe așteptat.

Rezultatul s-a văzut: Lukashenko e același și a organizat alegerile așa cum numai el știe, a stîlcit opoziția în bătaie, după care a s-a afișat ca tată al națiunii și a început să țină prelegeri de educație politică la posturi de televiziune occidentale. Interviul acordat imediat după alegeri canalului Euronews e o podoabă. În sumar: bătaia și arestul liderilor opoziției sînt acelați lucru cu tulburările sindicale recente din Franța, observatorii care au declarat alegerile incorecte mint, liderii opoziției au atacat obiective publice. Teme și argumente folosite, nu demult, de comuniști la Chișinău și, la București, de Ceaușescu, în ultimele zile de domnie.

Lecția rămîne în picioare: nu există tirani reformabili. Există doar naivi manevrabili.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG