Linkuri accesibilitate

Washington: indicii că Senatul american va ratifica tratatul START II


Se relatează că noul tratat americano-rus START II va obţine destule voturi pentru a fi ratificat săptămâna aceasta de Senatul Statelor Unite. Pentru ratificare este nevoie de voturile a două treimi din senatorii prezenţi, adică 67 dacă toţi cei 100 de voturi vor fi în sală. Democraţii au 58 de locuri în Senat, iar nouă membri republicani au spus că vor vota în favoarea tratatului.
9
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe Robert Gibbs a spus că senatorii au primit „toate informaţiile de care au nevoie” ca să voteze „o înţelegere de asemenea importanţă pentru securitatea Statelor Unite”.

Tratatul prevede reducerea armamentului nuclear al Statelor Unite şi Rusiei până la o limită de 1550 de focoase nucleare strategice şi a fost semnat de preşedinţii celor două ţări în aprilie.
XS
SM
MD
LG