Linkuri accesibilitate

Noutatea absolută a recensământului din 1926 este aceea că prima, dar şi ultima dată, cei care se identifică moldoveni sau români sunt incluşi în aceeaşi categorie.

Recensămintele sunt necesare statului modern pentru a stabili tendinţele principale dintr-o societate anume, cum ar fi creşterea demografică, dinamica componenţei etnice, relaţia urban-rural, vârsta populaţiei, dar şi chestiuni mai particulare, precum spaţiul locativ per persoană, venituri, cheltuieli, gradul de alfabetizare etc. Într-un cuvânt, date care prezintă o radiografie a unei societăţi în cele mai importante detalii care ar ajuta unui guvern să contracareze o anumită tendinţă negativă sau să încurajeze alta pozitivă.

În Ţările Române, Moldova şi Muntenia, primele recensăminte, zise catagrafii, apar în a doua jumătate a secolului al 18-lea. În Imperiul ţarist, primul recensământ general al populaţiei este organizat în 1897. După revoluţie, primul recensământ comunist are loc încă în timpul războiului civil, în 1920, şi este de aceea doar unul parţial. Primul recensământ sovietic complet este efectuat în 17 decembrie 1926.

Acesta este unul exemplar pentru întreaga istorie sovietică după datele pe care le conţine şi metodologia utilizată. În primul rând, acest lucru a fost posibil datorită faptului că regimul bolşevic era încă la începuturile sale, anii 1920 fiind o perioadă de relaxare ideologică, represiunea – redusă la minim, relaţiile capitaliste – reintroduse parţial, iniţiativa particulară – încurajată, dar ţinută în frâu şi limitată la anumite domenii. Să ne amintim de imaginile vii descrise în romanele lui Ilf şi Petrov, sunt anii a ceea ce istoricii numesc, „primul dezgheţ”, epoca NEP-ului.

În al doilea rând, regimul sovietic îşi propune prin acest recensământ să afle ce se întâmplă realmente în societate, acest mijloc de documentare nefiind încă supus comandamentelor ideologice riguroase, precum de a demonstra lumii întregi despre superioritatea modului de viaţa comunist etc. Politica faţă de naţionalităţi este într-o fază în care noul regim promovează consolidarea minorităţilor neruse tocmai pentru că exista temerea că statul bolşevic perpetuează politica de asuprire naţională a vechiului regim, ţarist. De aceea, se urmăresc, aşa cum se precizează în introducerea la primul volum al recensământului publicat în 1928, procese precum rusificarea populaţiei. Numărul total al naţionalităţilor, grupurilor etnice şi al poporaţiilor de tot felul se ridică acum, în 1926, la 195. La sfârşitul URSS, vor exista doar cca. o sută, restul fiind absorbite în naţiunea rusă sau alte grupuri etnice mai numeroase.

Recensământul sovietic din 1926 conţine date şi despre RASS Moldovenească creată doi ani mai devreme pe malul stâng al Nistrului, în Ucraina de atunci. Aflăm din aceste date că moldovenii, etnici români, alcătuiesc în jur de 30 la sută din totalul republicii autonome moldoveneşti, ceea ce confirmă caracterul artificial al RASSM, având drept scop justificarea pretenţiilor teritoriale sovietice asupra Basarabiei, unite din 1918 cu Regatul României.

Noutatea absolută a recensământului din 1926 pentru noi este aceea că prima, dar şi ultima dată, cei care se identifică moldoveni sau români sunt incluşi în aceeaşi categorie. Cu alte cuvinte, însuşi regimul sovietic recunoaşte identitatea comună a celor care îşi spun moldoveni, sau, români. Următoarele recensăminte sovietice, până la cel din 1989 inclusiv, vor fi ideologizate şi vor fi date publicităţii doar parţial. În toate acestea, moldovenii şi românii vor fi incluşi în categorii separate.

Recensământul sovietic din 1926 rămâne a fi un model în domeniu. Ce bine ar fi dacă următorul recensământ din Republica Moldova ar prelua metodologia echilibrată a acestuia şi i-ar considera pe cei care se identifică drept moldoveni sau români într-o singură categorie? Acest lucru ar însemna un pas important spre potolirea discuţiilor aprinse din societatea noastră cu privire la identitatea naţională.
XS
SM
MD
LG