Linkuri accesibilitate

Casandrele sunt nefericite. În ciuda previziunilor lor, niciuna din fostele ţări comuniste din Europa de est n-a dat faliment şi nici măcar nu şi-a depreciat moneda. Dimpotrivă, cele mai multe ţări din regiune ies din criza financiară care în urmă cu un an ameninţa să aducă nu doar prăbuşire economică, ci şi tulburări politice. Unele din aceste ţări au reuşit lucruri remarcabile: creşterea continuă a economiei poloneze, revenirea Letoniei dintr-o recesiune profundă şi calificarea Estoniei pentru adoptarea monedei euro (la 1 ianuarie). Aceasta din urmă, o mare realizare pentru o ţară care în urmă cu două decenii se afla încă sub ocupaţie sovietică.

Dar la privire mai atentă, apar motive de îngrijorare. Relansarea se datorează în mare măsură reducerii dureroase a cheltuielilor şi creşterii impozitelor, adesea impuse de puteri externe, ca FMI, fără prea mare respect pentru legalitate sau pentru maniere democratice. Politicienii est-europeni, probabil din cauza istoriei, sunt obişnuiţi să urmeze instrucţiuni dure din exterior şi să le impună fără milă. Alegătorii lor n-au prea obiectat. Dacă vest-europenii se revoltă când trebuie să strângă cureaua, cei din est doar emigrează.

O anumită dragoste a politicienilor pentru scurtături şi resemnarea alegătorilor au ajutat poate Europa de est să-şi refacă economia, dar nu sunt semne bune pentru sănătatea ei democratică. Există în regiune o tendinţă îngrijorătoare care ar putea fi numită, cu oarecare exagerare, „putinizare”: un amestec periculos de favoritism şi autoritarism exemplificat de premierul rus Vladimir Putin. Puterea politică şi cea economică sunt fitilul acestui amestec, care subminează instituţiile independente şi reduce la tăcere criticii.

Această situaţie se vede acum cel mai bine în Ucraina, al cărei preşedinte, Viktor Yanukovici a dat îndărăt faţă de epoca „Revoluţiei portocalii” din 2004, îndreptându-se spre orbita Rusiei pe plan diplomatic (respingând NATO şi încetinind discuţiile cu UE), sufocând presa şi universităţile independente şi demonstrând un obicei îngrijorător de a falsifica alegerile.

Semne de slăbiciune se văd şi în Ungaria, unde premierul ambiţios Viktor Orban, cu sprijinul unei majorităţi parlamentare enorme, îşi exercită cu vigoare puterea politică. Şi-a instalat un prieten de partid ca preşedinte, a cerut ca clădirile publice să poarte însemne ale propagandei oficiale, a redus puterile Curţii constituţionale, a expropriat fondurile private de pensii şi a ocupat toate locurile unui nou consiliu al presei (care poate da amenzi pentru tot felul de păcate vag definite, ca jignirea „demnităţii umane”). Guvernul încearcă acum să pună mâna pe Banca centrală.

Alegătorii unguri nu par deranjaţi de toate acestea, iar criticile din exterior au fost până acum timide. Un motiv este că Ungaria preia la 1 ianuarie preşedinţia rotativă a UE pe şase luni. Economia Ungariei, înecată în datorii, ar putea încă face rău sistemelor financiare occidentale, iar mulţi observatori dinafară (dar şi unguri) spun că e nevoie de măsuri dure.

Dar nu e numai Ungaria. În întreaga regiune, reformele erau tergiversate încă înaintea crizei economice. Serviciile publice sunt în general în stare deplorabilă. Presa este slabă. Finanţarea partidelor este pricină scandaloasă de corupţie. Unul din motive este că odată ce au intrat în UE, multe ţări est-europene au încetat să mai facă eforturi pentru a atinge standardele economice şi politice ale vestului.

În acelaşi timp, ideea în sine a imitării vestului a primit o mare lovitură, în parte datorită crizei, în parte din cauza prestigiului în declin al Statelor Unite. Acesta este un teren prielnic pentru putinizare. Pe plan economic, Europa de est s-a descurcat peste aşteptări. Dar înlăturarea tuturor daunelor provocate de comunism va cere mult mai multe eforturi.
XS
SM
MD
LG