Linkuri accesibilitate

Arestarea lui Vardanean a fost pusă la cale de Rusia pentru a discredita Chișinăul


Sovietul Suprem al separatiștilor

Sovietul Suprem al separatiștilor

Ilie Ilașcu: „Procuratura generală trebuie să deschidă dosare penale criminalilor care sunt la Tiraspol”.










Europa Liberă: Ne interesează dacă, Dumneavoastră, care aţi pătimit în urma unei sentinţe ilegale ab initio, puteţi să comentaţi, puteţi să spuneţi despre comportamentul Chişinăului vis-a-vis de acest caz şi ce poate să facă efectiv, ca să-l scoată din închisoare, în primul rând?

Ilie Ilaşcu: „În primul rând, sunt două lucruri incomparabile. Una a fost la 1992, după războiul moldo-rus. Şi noi eram prizonieri de război. Şi până acum eu nu am putut să înţeleg această farsă, care s-a întâmplat cu Vardanean. Mai mult ca atât: dumnealui a recunoscut, că ar fi fost agent al serviciilor secrete moldoveneşti. Problema este că maşina judiciară, aşa-zisă judiciară de la Tiraspol o pot cunoaşte numai cei care au pătimit, au avut de-a trece prin aceasta. Şi nu toţi oamenii pot rezista la acele metode de influenţă asupra persoanei. Problema este altceva – Tiraspolul nu face nimic niciodată singur. El are un patron care este Federaţia Rusă. Şi, luând în consideraţie situaţia politică de un an şi ceva din Republica Moldova, după ce au venit forţele democratice la putere, e clar că serviciile secrete ale Federaţiei Ruse au pus la cale, chiar în data de şapte aprilie, când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova şi l-au arestat pe Vardanean. Şi a dus acest aşa-zis proces până la capăt. Problema este de a discredita, în primul rând, această conducere a Republicii Moldova, încă o dată trântind-o la pământ, că nu poate face nimic şi nu-şi poate apăra ca atare cetăţenii.”

Europa Liberă: Care trebuie să fie replica Chişinăului?

Ilie Ilaşcu: „Replica Chişinăului nu va fi niciodată acea dorită de întreaga populaţie. Pentru că o mare parte, în toate partidele aşa-zise democratice sunt infiltraţi „oamenii sistemului”. Nu cred că trebuie să mai lămuresc cuiva ce înseamnă „oameni ai sistemului” – oameni ai trecutului, oameni cu viziuni pro estice, în toate partidele. Eu am anlizat toate listele electorale, care sunt acuma, şi în toate în primii 10-15 sunt câte cinci-şase-şapte oameni ai sistemului. Şi care lucrează ca picătura chinezeasă întotdeauna. De aceea, ruşii şi-au implantat oamenii aceştea acolo demult. Ei sunt unii câte 20 de anii, alţii câte 10 ani, alţii cinci ani, vin noi, se schimbă. De aceea nu va face nimic, pentru că, nu-l cunosc pe domnul Osipov, dar de la bun început, de cum a venit la putere, domnul Osipov ce a făcut? A alergat cu jalba în proţap la Uniunea Europeană, să le scoată restricţiile de circulaţie în Europa. Ceea ce s-a şi întâmplat. Deci, nu cred că Guvernul, Preşedinţia şi Parlamentul a întreprins ceva în această perioadă de detenţie a lui şi va mai întreprinde ceva. Nu au posibilităţi. Şi nici dorinţă nu este.”

Europa Liberă: Domnule Ilaşcu, dar o cale există, teoretic măcar?

Ilie Ilaşcu: „Vreţi să mă întrebaţi ce variante de eliberare a lui?

Europa Liberă: Exact.

Ilie Ilaşcu: „La bandiţi se activează după aceleaşi metode. Deci, Procuratura generală trebuie să deschidă dosare penale acestor criminali, care sunt la Tiraspol. Să nu mai fie cunoscuţi de a nu fi atinşi, pentru că aşa s-a întâmplat. Doi: de anulat toate deciziile, aşa-zisele contracte, eu ştiu, acorduri bilaterale cu Transnistria, care au fost semnate de Snegur, de Lucinschi şi de Voronin cu acest regim neconstituţional de acolo. Unde se recunoaşte tot – şi actele ce le editează, şi jurisdicţia şi alte lucruri. Nu poţi recunoaşte. Pentru că eu pe pielea mea am simţit acest lucru. După ce am venit de acolo, sunt recunoscut că eu am fost închis de către autorităţile Republicii Moldova. Am vrut ca să mă pensionez şi mi-au spus ca să aduc de acolo, de la Tiraspol, unde am stat aceşti nouă ani.”

Europa Liberă: Adică aveţi cazier

Ilie Ilaşcu: „Deci, ei recunosc aceste lucruri. Ce să mă trimită la Tiraspol? Trebuie la Chişinău - am un Guvern, am o Constituţie. Deaceea, nu cred că se va face ceva. Deci, prima variantă care este – pe cale paşnică, şi cea care v-am spus-o eu – de a face şi de a anula toate acele consecinţe şi de a trece la varianta zero de la 1990 în relaţiile cu acele teritorii din raioanele de Est ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar asta nu va fi agreat de Rusia?

Ilie Ilaşcu: „Păi, ori e lae, ori e bălae. Ori suntem cu ruşii şi ne temem, şi atunci nu au ce căuta acei de la putere la putere. Deci, n-au ce căuta acolo şi să spună deschis că nu...ne temem. Şi atunci am terminat vorba. Doi: toţi se plimbă pe la Chişinău, şi mari şi miniştri, încolo-încoace. La toţi sunt deschise dosare penale la Procuratură. Pui doi-trei şi în 24 de ore Vardanean şi Cazacu sunt la Chişinău. Acestea nu sunt, eu ştiu, acte de terorism. Ţara trebuie să-şi apere, şi este obligată prin Constituţie, să-şi apere cetăţenii. Dacă Vardanean este cetăţean al Republicii Moldova. Cu atât mai mult, dacă într-adevăr el a fost un agent al serviciilor secrete moldoveneşti sunt obligaţi cei de acolo. Dar eu ştiu cine sunt cei de la SIS acum. Nu zic de toţi, dar jumătate sunt încă din cei, vorba rusului, „staraia gvardia”.
XS
SM
MD
LG