Linkuri accesibilitate

Guvernul Boc își asumă răspunderea pentru legea salarizării unitare a bugetarilor


Premierul Emil Boc

Premierul Emil Boc

Totodată cabinetul adoptă legea salarizării pe 2011 care prevede o creștere cu 15% a remunerației bugetarilor.

Guvernul Romaniei si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului de la Bucuresti pentru un pachet de legi de care depinde continuarea ajutorul financiar extern.

Este vorba despre Legea cadru privind salarizarea unitara a bugetarilor romani si despre Legea care prevede salarizarea acestora in anul 2011. Adoptarea celor doua legi face parte din obligatiile asumate de guvernul Romaniei cu partenerii externi care au asigurat finantarea tarii in ultimii doi ani si este in acelasi timp o conditie a Fondului Monetar International pentru eliberarea urmatoarei transe.

Guvernul Emil Boc si-a asumat raspunderea pentru acest pachet de legi, ceea ce inseamna ca daca opozitia nu va depune o motiune de cenzura in urmatoarele trei zile, noua legislatie va intra in vigoare. Daca opozitia va depune o motiune, asa cum au declarat liberalii si socialistii romani si aceasta motiune va stringe jumatate plus unu din voturile totale ale parlamentarilor, atunci insa guvernul va cadea. Diferenta dintre putere si opozitie este in jur de 20 de voturi si e putin probabil, ca acum inainte de Craciun liberalii si socialistii romani vor avea forta sa doboare executivul.

Legea cadru privind salarizarea unica are menirea de a realiza o oarecare echitate in privinta bugetarilor, fiindca exista pe de o parte discrepante care tin de domeniile in care sint incadrati cei platiti din fonduri publice, si pe de alta parte exista sectoare in care primele pe care le primesc functionarii sint uneori mai mari decit salariile.

In acelasi timp Legea salarizarii pe 2011 arata o crestere a salariilor cu 15 la suta, dupa ce anul acesta lefurile celor platiti din fonduri publice au scazut cu 25 la suta. Premierul roman a explicat ca nu pot fi cresteri mai mari in conditiile in care este prevazut pentru anul viitor un deficit de 4,4 la suta, iar masa salariala se ridica la circa 10 miliarde de euro pentru un total de 1.290.000 de bugetari.

Presedintele Traian Basescu a tinut sa atraga atentia opozitiei ca pe 7 ianuarie conducerea FMI va decide eliberarea urmatoarei transe de imprumut, iar pina atunci Romania va trebui sa aiba acest pachet pentru care guvernul si-a asumat raspunderea. Din cauza jocului politic Romania ar putea intra intr-un “derapaj” riscant, daca legile salarizarii nu vor trece de parlament in timp util, dupa cum a explicat presedintele tarii.
XS
SM
MD
LG