Linkuri accesibilitate

Negocieri dificile între PDLM-PD-PL


Liderii celor 3 partide democrate care au făcut parte din Alianţa pentru Integrare Europeana urmeaza sa se întilnească astazi pentru a discuta posibilitatea formării unei coaliţii de guvernare. Intîlnirea a fost contramandată ieri, si potrivit declaraţiilor de ieri ale liderului Partidului democrat, Marian Lupu, partidul său nu a decis dacă să formeze o coaliţie cu partidele de centru dreapta sau cu comunistii lui Vladimir Voronin. Potrivit domnului Lupu, partidul său ar dori ca in viitorul cabinet toate cele trei partide ale alianţei să aibă un numar egal de mandate si fiecare sa poata avea drept de veto asupra deciziilor guvernului. Ieri, domnul Lupu a mai declarat si că negocierile partidului său merg mai eficient cu PCRM decit cu partidele cu care a fost in alianţă.

In replică, aseară la postul de televiziune Publika, liderul liberal democraţilor Vlad Filat a declarat că negocierile sunt dificile intre cele trei partide, deoarece „este greu să negociezi cu cineva care care are doua opţiuni”. Domnul Filat crede că odată ce partidul lui Marian Lupu se va decide asupra direcţiei în care va merge, negocierile in format tripartit vor putea avansa mai rapid. Domnul Filat a respins acuzaţiile că ar fi creat in vechea Alianţă, un sistem autoritar la nivelul guvernului.
XS
SM
MD
LG