Linkuri accesibilitate

Moscova: un mort și 30 de răniți în urma tulburărilor provocate de ultranaționaliști


Poliţia din Rusia spune că un muncitor kirghiz a fost înjunghiat mortal astă-noapte la Moscova, unde sâmbătă au avut loc revolte de stradă ale ultranaţionaliştilor şi huliganilor împotriva străinilor. Potrivit poliţiştilor, kirghizul de 37 de ani a fost omorât în stradă de un grup de adolescenţi. În urma altui incident, trei azeri au fost internaţi la spital cu răni grave provocate de gloanţe şi cuţite.

Referindu-se la ciocnirile de la sfârşitul săptămânii, soldate cu 30 de răniţi, preşedintele rus Dmitri Medvedev a promis astăzi pedepsirea vinovaţilor. Preşedintele rus a spus că orice incitare la ură şi la omoruri pe criterii rasiale, etnice sau religioase ameninţă stabilitatea Rusiei şi a cerut poliţiei să acţioneze cu “toate mijloacele legale” împotriva unor asemenea manifestări.
XS
SM
MD
LG