Linkuri accesibilitate

O nouă întâlnire trilaterală PLDM-PD-PL


Liderii Partidului Democrat au purtat astăzi noi convorbiri separate cu Partidul Comuniştilor şi foştii parteneri din Alianţa pentru Integrarea Europeană fără a se decide cu cine ar vrea să se coalizeze.

Liderul democrat Marian Lupu a declarat după întâlnirea trilaterală PD-PLDM-PL că negocierile propriu-zise încă nu au început şi că liberal democraţii premierului Vlad Filat au de analizat o serie de propuneri venite din partea partenerilor mai mici, PD şi PL.

Premierul Vlad Filat a spus că negocierile avansează şi că este încrezător în şansele unei coaliţii de centru-dreapta. El a confirmat că PD a solicitat pentru Marian Lupu funcţia de preşedinte a Parlamentului pe care ar folosi-o ca o trambulină pentru a fi ales şef al statului.

După întâlnirea cu liderii PCRM în cursul dimineţii, liderul democrat Marian Lupu a dezminţit că ar negocia retragerea lui Vladimir Voronin din orice funcţie publică drept condiţie pentru o alianţă de centru stânga.
XS
SM
MD
LG