Linkuri accesibilitate

Are WikiLeaks o răspundere penală pentru publicarea de documente confidențiale ?


Dacă guvernele doresc să protejeze mai bine corespondenţa diplomatică, esenţială pentru buna funcţionare a relaţiilor internaţionale, ar trebui să negocieze şi o convenţie nouă, adaptată la era internetului.


O dezbatere internaţională s-a declanşat zilele acestea având în centru întrebarea: a comis oare vreo crimă Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, prin publicarea documentelor confidenţiale americane pe internet. Şi mai mult ca atât, au autorităţile americane iritate de această afacere pârghii legale pentru a-l trage la răspundere. Alexandru Eftode:

Au trecut deja aproape două săptămâni de când WikiLeaks a început publicarea primelor depeşe diplomatice secrete şi de când procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder ameninţa cu începerea unei anchete penale pe motiv că depeşele făcute publice ar pune în pericol vieţi omeneşti.

Assange a fost arestat între timp la Londra sub acuzaţii suedeze de abuz sexual. Dar faptul că ministerul american al Justiției nu i-a înaintat vreo învinuire pentru avalanşa de documente publicate pe internet în cooperare cu ziare internaţionale proeminente îi face pe mulţi să tragă concluzia că Statele Unite nu au la îndemână pârghii legislative, recurgând la alte căi.

Larry Klayman, fost procuror american, astăzi fondator al organizaţiilor care monitorizează guvernului, Judicial Watch şi Freedom Watch, spune că libertatea presei garantată de primul amendament al Constituţiei americane şi precedentele care au existat până acum fac foarte dificilă punerea sub acuzare şi condamnarea lui Assange sau a oricărei instituţii de presă din lume care a publicat documentele confidenţiale obţinute prin WikiLeaks:


„Ceea ce a făcut Assange şi WikiLeaks presa face mereu, face şi ziarul New York Times, de exemplu, atunci când obţine documente guvernamentale confidenţiale, fie chiar şi furate. De aceea avem primul amendament iar presa este apărată de tragerea la răspundere penală. În multe privinţe, Assange şi WikiLeaks au acţionat ca presa, un câine de pază. Atâta timp cât n-a uneltit el însuşi să obţină ilegal aceste documente guvernamentale, Assange n-a comis nici o crimă”, spune Klayman.

Alţii recomandă autorităţilor americane să se concentreze pe descoperirea și pedepsirea celor care i-au furnizat documentele fondatorului WikiLeaks.

Concetăţeanul lui Assange, australianul Ben Saul de la Centrul de Drept Internaţional al Universităţii de la Sydney spune că, în lipsa probelor pentru a-l pune sub acuzare, unii oficiali americani par să fi lansat o campanie globală de discreditare a lui Assange. Unii politicieni americani, spune Saul având-o în vedere pe Sarah Palin, precum şi comentatori au mers până acolo încât să ceară asasinarea lui Julian Assange. Declaraţii ieşite din comun şi chiar ilegale. Seamănă cu o încercare de a discredita WikiLeaks prin deturnarea atenţiei de la nelegiuirile comise de Statele Unite înşişi în Afghanistan, Irak sau prin faptul că spionează Naţiunile Unite.

Senatorul american, Joseph Lieberman crede ca mulţi alţii că ceea ce face WikiLeaks pune în pericol interesele de securitate naţională ale Statelor Unite şi aliaţilor lor, securitatea angajaţilor guvernului. Lieberman a propus o lege nouă care să facă mai simplă tragerea la răspundere penală a celor care periclitează sursele de informare vitale pentru securitatea naţională.

Întreaga afacere a trezit apeluri peste tot în lume la înăsprirea legislaţiei privind secretele de stat. Singurul act internaţional privind protecţia corespondenţei diplomatice este Convenţia de la Viena, din 1961, care cere statelor să protejeze informaţiile diplomatice ale altor state păstrate în ambasade.

Ben Saul de la Centrul de Drept Internaţional al Universităţii de la Sydney spune că, dacă guvernele doresc să protejeze mai bine corespondenţa diplomatică, esenţială pentru buna funcţionare a relaţiilor internaţionale, sau informaţiile militare şi poliţieneşti ar trebui să negocieze şi o convenţie nouă, adaptată la era internetului. O convenţie care să prevadă desigur excepţii pentru informaţiile care sunt cu adevărat de interes public.

O problemă rămâne totuşi: cine şi cum stabileşte când interesul publicului de a cunoaşte prevalează asupra interesului guvernelor de a păstra secretul.
XS
SM
MD
LG