Linkuri accesibilitate

Românii ar trebui să analizeze cu calm şi la rece ce li s-a întâmplat la alegeri.


9 decembrie 2000

Ajun de alegeri prezidențiale.

Editoralul săptămânii.

Radu Călin Cristea

Cu o zi înainte de un neliniştitor tur al doilea al alegerilor prezidenţiale, aş vrea să-mi impun să văd mai ales partea plină a paharului. Înainte de toate cu condiţia ca ascensiunea nefericită a extremismului să se fi oprit la alegerile pentru Parlament, Românii ar trebui să analizeze cu calm şi la rece ce li s-a întâmplat la alegeri.
Li s-a întâmplat că au ales liber noua linie politică a ţării, una marcată de sancţionarea foarte severă a foştilor guvernanţi şi de reinvestire a unui regim care cu etapele şi modificările de formulă cunoscute, a gestionat ţara până în 1996.

Această opţiunea ar putea sugera că românii au votat pentru o viaţă presupus a fi mai bună, înainte de 1996. Lucrurile sunt discutabile, voturile date învingătorilor vor fi avut şi această calitate alături de alta: pedepsirea pătimaşă şi cu o furie nu lipsită de cinism a acelora care, din motive care acum interesează mai puţin, nu s-au priceput să folosească marile investiţii afective, depozitate în ei, în 1996.

Am mai vorbit despre dificultatea societăţii româneşti de a-şi gestiona emoţiile. Iată această tentaţie de a se îndrepta spre urne într-un fel de devălmăşeală afectivă produce din nou efecte.
Înşelat în aşteptările sale privind marea schimbare promisă acum patru ani, electoratul fidel actualei puteri, s-a răzbunat. (...)

Creşterea extremismului, cel puţin în Parlament, va putea fi ponderată şi marginalizată printr-o acţiune în fine concertată a clasei politice, a societăţii civile, a mass media. (...) Acest nucleu malign strânge la un loc parcă partea neterminată a evenimentele din decembrie 1989 . Cu revenirea halucinantă în scenă a miliţienilor, a securiştilor, a infractorilor de drept comun.

Forţa iradiantă a acestei zone politice va putea păli tocmai pentru că va impune o valorizare colectivă a celor care cred în democraţie.
În urma alegerilor din 26 noiembrie şi 10 decembrie, România ar putea demonstra încă o dacă că este ţara paradoxurilor funcţionale: mă gândesc că viaţa unui guvern minoritar şi monocolor presupune un ritm alert şi o anumită rutină a compromisurilor, fără de care se va cădea în crize parlamentare.

Ajungem la paradoxul funcţional: angrenate în acest joc al concesiilor reciproc avantajoase, partidele intrate în opoziţie ar putea promova legi pentru care nu au găsit sprijin parlamentar în aceşti ultimi patru ani. Ar fi foarte posibil ca actuala putere şi viitoarea opoziţie să-şi vadă îndeplinite câteva din cele mai importante promisiuni legislative: legea caselor naţionalizate, legea administraţiei publice locale, legile reformei sistemului politic şi electoral cu posibilitatea de introducere a votului uninominal într-una din camere...

Partea plină a paharului - ca să revin la metafora de la începutul acestui editorial -, ar putea însemna un proces de autoimunizare a electoratului faţă de aceste provocări mincinoase ale unor forţe politice pretins justiţiare, vindicative, autoritariste şi chiar dictatoriale.

Clasa politică românească va fi constrânsă de acest duş rece să-şi facă un examen de conştiinţă şi să înţeleagă că acel articol 16 din Constituţie „Nimeni nu este mai presus de lege” nu-i o frază moartă.

(...) Toate puterile care s-au perindat la conducerea ţării sunt responsabile de proliferarea extremismului. Ieşirea din acest impas cere acţiune: îmi impun să cred că românii sunt capabili de acţiune, fiecare după puterile sale, trudind pentru un viitor mai bun...”
XS
SM
MD
LG