Linkuri accesibilitate



Cui i-e frică de Rusia? Mai nou, după ce a dominat anii lungi ai așa numitului Război Rece, această întrebare s-a transformat într-o stare de iritare intratabilă, ca o mîncărime fără leac. Înainte de 1989-91, URSS era un adversar clar și previzibil. Cu excepția idioților utili ai intelectualității occidentale, nimeni nu își făcea iluzii. Dincolo de Cortina de Fier se afla o lume subjugată, ostilă, redusă la ideologie dar previzibilă. Într-un fel, restul lumii putea „conta” pe imperiul sovietic: țările ocupate nu aveau de ales iar țările libere nu aveau îndoieli. URSS rezolva excelent problema clarității politice globale și fixa răspunderi inechivoce pentru lumea non-sovietică. Occidentul avea un adversar declarat și asta îl scutea de dileme, în schimb URSS trebuia să explice succesul lumii non-sovietice și asta era o problemă cu o mie de fețe.

După 1991 și, mai ales, în ultimii 10 ani de administrație Putin, URSS a devenit Federația Rusă, în cursul unui proces în care modificările teritoriale sînt cel mai vizibil și cel mai puțin important element. Marea și adevărata schimbare de impact global e tocmai lipsa de schimbare a fostului conglomerat sovietic, renovarea și perpetuarea datelor fixe ale sovietismului imperial sub cauțiunea democrației aparente. Așadar, la aproape 20 de ani de la dispariția Uniunii Sovietice, percepția acțiunii sovietice e intactă, cel puțin pentru cei ce au avut-o și în alte vremuri. Catalogul sovietismului putinist e deschis și lizibil:

- dominația imperială continuă să rămînă un obiectiv de stat, cu deosebirea că, acum, nu mai presupune ocupația de facto a statelor din sfera de interese rusă ci e parte a politicii externe și realității politice interne în Moldova, Georgia, Belarus, Ucraina dar și în state ale fostului lagăr socialist care trebuie să facă față presiunilor economice și infiltrării intereselor rusești.

- spionajul masiv și agresiv e deasemenea un element de bază în acțiunea externă rusă, cu desoebirea că, mai nou, agenții ruși nu mai au profilul enigmatic al vechii generații KGB ci fac figură casnică și se ocupă cu infiltrarea structurilor vieții civile occidentale. De aici, lanțul de scandaluri și expulzări ale unor figuri aparent șterse, plantate de serviciile rusești în Statele Unite sau în Marea Britanie, pe post de gospodine, secretare și alte poziții anonime în viața cotidiană.

- reprimarea disidenței a rămas la fel de violentă, cu deosebirea că, acum, operațiile de suprimare au fost subcontractate. Rețeaua de crimă organizată a preluat sarcinile de serviciu în ce privește suprimarea ziariștilor și militanților democratici de acasă. Figuri și complicități controlate se ocupă de problemele externe, în primul rînd de defecțiunile din sistem. Cazul fostului ofițer Litvinenko, lichidat cu un exces de mijloace demonstrativ la Londra, spune tot.

- dogmatismul diplomatic și aroganța în negocieri au revenit la nivelul sovietic, după ezitările de sfîrșit de regim ale epocii Gorbaciov-Yeltsin. Diplomații ruși au pretenți uluitoare, cer partenerilor de discuții un comportament la limita vasalității și încalcă fără reținere uzanțele bunei negocieri. Psihologic vorbind, partea rusă știe că își poate permite orice, dată fiind autocenzura și timorarea negociatorilor occidentali. Iar acest raport e alimentat copios de o campanie paralelă de dezinformare pe canale media și prin alte sisteme publice. Obsesia și eficiența propagandistică a sistemului sovietic sînt perfect conservate în plină „deschidere” democratică.

- șantajul ca realitate ultimă a politicii comerciale și economice pare o noutate absolută. Cine cunoaște, încă, istoria relațiilor economice URSS-Occident va înțelege că diferențele sînt minore. După 1960, jocul comercial și politic din jurul exporturilor americane de cereale în URSS a fost, în mare parte, dominat de tehnici sovietice de presiune, manipulare și dezinformare. Livrările sovietice de energie, au condiționat direct faimoasa Ostpolitik germană.

Oficial, realitatea geo-politică a lumii post comuniste e aureolată de redefinirea relațiilor cu o Rusie democratică, modernă și deschisă. Acest clișeu festiv e, însă, surclasat de adevărul dens al realității istorice și mentale ruse. Incapabilă se se elibereze de propria istorie, Rusia continuă să fie Rusia istorică: o mare putere dominată de obiective imperiale pe care le susține aproape exclusiv negativ, prin subversiune, agresiune (războiul cu Georgia e proaspăt) și intimidare directă sau indirectă.

Fixismul istoric rus are două consecințe imediate. Pe de o parte, imobilismul ipocrit al Rusiei rămîne un pericol. Nu numai în accepția clasică sau, altfel spus, nu numai ca amenințare militară. Acest soi de presiune e, mai degrabă, o carte valabilă în raporturile cu statele mici. În raporturile la nivel superior, pericolul militar rus e, aproape exclusiv, o ipoteză, nu o realitate imediată. Adevăratul pericol vine din capacitatea Rusiei de a bloca desfășurarea politică a Europei Unite. Centrul franco-german e, în parte, dacă nu cu totul, absorbit de mișcările politice ruse. În aceași măsură, vocea politică a Europei devine un semiton al accentului rus. Europa e, în suficientă măsură, vinovată de propria lipsă de profil dar proiecția rusă face tot ce e posibil pentru a fixa această deficiență.

În al doilea rînd, întîrzierea Rusiei în postură de mare putere nereformată e un pericol pentru Rusia însăși. Exportul de petrol și gaze nu e o bază serioasă pentru modernizarea internă. Mareea de cash care se întoarce în țară e canalizată spre centre de putere și persoane care n-au nici un proiect sau au numai proiecte greșite pentru statul rus. Politic, civil și economic, Rusia e, pur și simplu, un colos ancorat în decorul anilor de stagnare (1970-80). Întîrzierea istorică în care persistă Rusia se acumulează și va produce efecte, cu atît mai mult cu cît China și India au prins trenuri de dezvoltare agresivă și vor trimite, comparativ, Rusia într-o epocă de înapoiere încă mai acută.

Întrebarea Cui i-e frică de Rusia? devine, astfel, o problemă eurasiatică net diferită de vechea teamă de forța miltară. Cui i-e frică de Rusia? începe să semene cu un amestec de îngrijorare și disperare definit mai bine de cuvintele Ce ne facem cu Rusia?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG