Sviatoslav Richter, celebrul și legendarul pianist rus, a concertat la Chișinău de șapte ori în perioada anilor 1960-1980, relativ puțin în comparație cu aparițiile sale în alte orașe ale Uniunii Sovietice. Din păcate, urmele sonore ale trecerii sale prin capitala Moldovei nu există pe disc, la Chișinău, în mare măsură ca și la București, exploatarea arhivelor istorice muzicale ale radioului de stat și utilizarea lor în scopuri culturale stagnînd, în ciuda libertății regăsite de 20 de ani.
De altfel, exceptînd înregistrările de la Moscova sau St. Petersburg, singura ediție amintind de multele peregrinări ale lui Sviatoslav Richter în fostul spațiu sovietic, este cea pe 16 CD-uri, documentînd concertele și recitalurile date la Kiev.
Am regăsit însă zilele acestea o mențiune a unei treceri obligate a pianistului prin Chișinău la sfîrșitul anilor ’60, într-un volum de evocări și amintiri, recent apărut la Paris. Viziuni fugitive - cum se intitulează volumul, care în ediția rusă a fost publicat de Muzeul Pușkin, la împlinirea a zece ani de la inițierea Festivalului Muzical Nopțile de Decembrie, de la Moscova -, reunește amintirile actorului Dimitri Dorliac, nepot al soției lui Richter, soprana Nina Dorliac. Dimitri, rămas orfan de mic, a fost crescut în casa celor doi artiști, iar la maturitate, devenit un actor relative cunoscut, a continuat să trăiască în preajma lui Richter, însoțindu-l adesea în turneele sale.
In anii ʼ60, odată cu dezghețarea treptată a relațiilor internaționale, lui Richter i s-a permis să călătorească și să concerteze și în Occident. La sfîrșitul deceniului Dimitri și pianistul care, de regulă, refuza să se urce în avion, porneau într-o lungă călătorie cu mașina spre Grecia, cu escale de concert prevăzute la București și Sofia.
La granița cu România au fost însă opriți, iar ofițerul rus care le-a controlat pașapoartele i-a spus sec lui Richter să-și ia bagajele și să treacă frontiera, fiindcă era „așteptat” de partea cealaltă, însoțitorii săi neavînd viza necesară de călătorie. Richter a refuzat supărat și împreună cu Dimitri s-au îndreptat spre Chișinău, pianistul plănuind imediat, în felul său original, să concerteze în orașele din regiune și să facă o vizită la Odesa, orașul tinereții sale.
Escala la Chișinău s-a soldat cu o plimbare a pianistului prin oraș, în timp ce Dimitri, obținea după peripeții la miliție și la Ministerul de externe al republicii moldovene, viza oficială spre nemulțumirea lui Richter. Intîrzierea și implicit pierderea zilei de repetiții, sfîntă pentru pianist, avea să conducă la anularea concertelor de București și Sofia, onorate de pianist totuși la revenirea de la Atena.
La Atena, Richter fusese invitat de pianista Vasso Devetzi, cu un an în urmă. Invitația, transmisă pe căi oficiale, nu parvenise însă familiei Richter și, la protestele Ninei Dorliac și ale părții elene, li s-a explicat că ea sosise totuși la Ministerul Culturii, la Moscova, unde fusese însă înmormîntată. Motivul îl constitua fuga în Occident a balerinului Rudolf Nureev, invitat și el la Festivalul din Grecia și teama oficialităților ruse că Richter l-ar fi putut întîlni…
De la Chișinău, Richter și nepotul său și-au reluat drumul spre România, fiind din nou opriți la graniță, unde, într-un episod comic, li s-a sugerat să urce pe podul de trecere, în marșarier, pînă la linia de demarcație, pentru a-și alătura portbagajul celui al mașinii românești care îi aștepta, și în care și-au mutat lucrurile...
Cele două concerte de la Atena i-au adus lui Richter un cachet de nu mai puțin 16 mii de dolari, din care pianistul primea doar… 600, restul fiind reținuți de Biroul Național de Concerte al URSS. Așa erau vremurile, astăzi adesea uitate.
Sviatoslav Richter, marcat pe viață de uciderea tatălui său, de naționalitate germană, de către KGB, la începutul celui de-al doilea război mondial, urmărit îndeaproape de serviciile de securitate în anii 50, iar apoi la curent cu faptul că în anturajul cuplului său erau infiltrați informatori, cum povește în amintirile sale Dmitri Dorliac, a rămas pînă la bătrînețe fidel lumii muzicale și prietenilor săi muzicieni ruși. Un amestec de geniu, naivitate, orgoliu și originalitate, concentrat intens asupra muzicii sale, Richter declara în familie, poate și pentru microfoanele securității: „singurul lucru care, efectiv, îți dă dorința să părăsești țara aceasta, îl constituie toaletele publice!”
Rămîn în urma sa sutele de înregistrări făcute în Rusia, între care și cea istorică, apărută recent din arhivele Muzeului Pușkin, la casa Melodya, din concertul inaugural al Festivalului Muzical Nopțile de Decembrie.
