Linkuri accesibilitate

8.12 - Chișinău: CC declară nulă Legea referitoare la inițiativa de revizuire a Constituției


Anatol Ciobanu: „E de datoria noastră să venim de urgenţă cu un proiect nou referitor la iniţiativa populară; nu putem lăsa acest domeniu fără un cadru legislativ bine conturat.”


8 decembrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Curtea Constituțională declară nulă Legea referitoare la inițiativa de revizuire a Constituției.


Dan Ionescu: Joi Curtea Constituţională a luat o decizie, pe care mulţi comentatori o consideră ca fiind una în favoare preşedintelui Petru Lucinschi. Revine la microfon Alexandru Eftodi
.

Parlamentul urmează să abroge în cel mai scurt timp Legea cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei, declarată nulă joi de către Curtea Constituţională. Până atunci, doar deputaţii pot iniţia procedura de modificare a legii supreme. Curtea a dat câştig de cauză preşedintelui Petru Lucinschi, care a contestat constituţionalitatea legii adoptate de Parlament în luna mai curent.

Legea prevedea, că procedura de reformă constituţională poate fi iniţiată de cel puţin 200 de mii de cetăţeni cu drept de vot prin intermediul unui comitet de iniţiativă. Acesta elaborează şi prezintă proiectul de modificare a legii supreme Ministerului Justiţiei, care-l supune unei expertize juridice. Legea mai prevedea, că proiectul trebuie să fie însoţit de listele cu semnăturile celor 200 de mii de cetăţeni şi datele lor de identitate.

Ministerul Justiţiei poate modifica proiectul, dacă acesta conţine „elemente de publicitate comercială sau personală, sau va provoca confuzii”. În ultimă instanţă, cererea de revizuire a Constituţiei, iniţiată în acest fel, este examinată de către Parlament, care avea dreptul să o respingă. Curtea Constituţională i-a dat dreptate preşedintelui Lucinschi, care consideră antidemocratică prevederea prin care Legislativul putea declara nulă orice iniţiativă populară de revizuire a Constituţiei. Drept neconstituţionale au fost declarate şi prevederile, prin care sunt stabilite termene fixe pentru examinarea preliminară, înregistrarea şi colectarea semnăturilor pentru iniţiativele populare de revizuire a legii supreme.

Unul dintre deputaţii independenţi, Ion Morei, care-l sprijină pe preşedintele Lucinschi, ne-a declarat, că Parlamentul trebuie să adopte de urgenţă o altă lege, astfel încât deputaţii să nu rămână unicii în putere să iniţieze modificarea Constituţiei.

Ion Morei: „Eu am atras atenţia, că noi facem o bătaie de joc faţă de popor şi faţă de o iniţiativă atât de importantă, cum ar fi revizuirea Constituţiei. Acum Parlamentul, dacă ar dori să repare o greşeală, ar trebui imediat, în mod de urgenţă să o abroge.”

Unul dintre autorii legii, anulate ieri de către Curtea Constituţională, deputatul Anatol Ciobanu, a spus că Parlamentul va începe elaborarea unei noi legi, imediat ce decizia Curţii va intra în vigoare după publicare.

Anatol Ciobanu: „E de datoria noastră, imediat cum va fi publicată în Monitor această decizia a Curţii Constituţionale, să venim de urgenţă cu un proiect nou referitor la iniţiativa populară. Noi nu putem lăsa acest domeniu, foarte important a vieţii sociale, fără un cadru legislativ bine conturat. Cred că o iniţiativă populară ar fi bine să fie rezolvată în primul rând de către Parlament, pentru a nu provoca referendumuri, cheltuieli suplimentare, etc.”

Din Chişinău, Alexandru Eftodi, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG