Linkuri accesibilitate

WikiLeaks - un demers jurnalistic legitim ?


Republicanul Ron Paul: „De ce nu inculpam New York Times sau alte medii de informare care au răspîndit această informație?”


Sint dezvaluirile WikiLeaks, care au pus in dificultate diplomatia americana, un demers jurnalistic legitim sau o proasta intelegere a libertatii nefiltrata de responsabilitate. Care sint opiniile politice in Statele Unite ? e intrebarea pusa corespondentului Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Nu exista prea multi aparatori ai lui Julian Assange, in aceste zile, in cercurile politice de la Washington. Dezvaluirile WikiLeaks nu au adus stiri de senzatie, dar au produs un sentiment de jena in diplomatia americana si au compromis relatii cu persoane de mai mult sau mai putina incredere din lume.

Ministrul justitiei Eric Holder a spus ca in prezent, departamentul analizeaza daca Assange poate fi acuzat de vreun delict, dupa ce a facut publice sute de mii de mesaje, obtinute gratie unor scurgeri de informatii. Unii republicani merg chiar mai departe. Fostul guvernator de Arkansas, Mike Huckabee a spus saptamina trecuta ca cel aflat la originea informatiilor publicate de WikiLeaks trebuie judecat pentru tradare si – in cazul in care e gasit vinovat – executat.

Altii sint mai blinzi, dar opinia generala in spatiul politic este ca actul lui Assange – ca sa nu mai vorbim despre informator sau informatori – este unul condamnabil, care pune in pericol securitatea nationala, vieti, pericliteaza viitorul comunicatiilor diplomatice, compromite relatii intre state si in nici un caz nu duce la o lume mai buna.

Alegatiile de iresponsabilitate abunda. Din rindurile Partidului Republican, o singura voce relativ proeminenta ii ia apararea proprietarului australian al lui WikiLeaks. Libertarianul Ron Paul sustine ca punerea sub acuzare a lui Assange nu este acceptabila. „Intr-o societate libera e de presupus ca avem dreptul la adevar” – declara Paul, adaugind, „într-o societate in care adevarul devine tradare, avem o problema. Si acum, cei care dau la iveala adevarul risca consecinte serioase”. Ron Paul crede ca ideea de a inculpa un australian sub acuzatia de tradare este deplasata. „Sa ne amintim ca e vorba despre presa. De ce nu inculpam New York Times sau alte medii de informare care au raspindit aceasta informatie?”.

Intr-un recent interviu, Assange a fost intrebat daca nu era mai simplu ca WikiLeaks sa nu fie legat de o persoana, ci sa ramina anonim. El a spus ca s-a gindit la optiunea anonimatului, dar ca, in cele din urma cum poate un lider care se ascunde sa solicite surselor sa-si riste reputatia, libertatea, chiar viata? El s-a auto-caracterizat drept o forta de echilibru, pentru binele public.

Dar multi contesta ca demersul WikiLeaks ar servi binele public, cit timp revelatiile nu aduc dovezi despre acte ilegale, de coruptie, sau abuz de putere. Chiar daca WikiLeaks sau Assange vor fi pusi in afara legii intr-o buna zi, nimic nu poate impiedica alte organizatii neguvernamentale, la frontiera intre presa si societate civila, sa urmeze aceasi traiectorie.
XS
SM
MD
LG