Linkuri accesibilitate

Implicarea cu trup și suflet a tinerilor în serbarea Marii Uniri


Octavian Țicu

Octavian Țicu

Octavian Țicu: „Lucru poate mai important decât o perindare ipocrită a politicienilor mimînd interes pentru eveniment”.

Luni
Noaptea de duminică spre luni am întâlnit-o prezentând în direct pentru TVR1 rezultatul exit-pollurilor la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 şi oferind o perspectivă preliminară asupra acestor alegeri. Făcute la comanda a două televiziuni cu pretenţii diferite în spectrul mediatic moldovenesc, cele două sondaje, chiar dacă contradictorii în date, insuflau optimism, uneori delirant chiar, dacă ar fi să judecăm după reacţia anumitor partide la aflarea rezultatelor sale.

Avertizam atunci ascultătorul român în intervenţia mea că un astefel de optimism este precoce şi aceste date trebuiesc abordate cu rezervă, or experienţa exit-pollurilor la alegerile anterioare a demostrat discrepanţe flagrante între rezultatele prezentate şi cele finale. Cetăţeanul moldovean, ieşit cu greu din hibernarea totalitară, minte din comoditate atunci când este întrebat franc asupra opţiunilor electorale, iar interesele celor care realizează aceste sondaje nu trebuie nici ele neglijate.

Am mers la somn, totuşi, cu speranţa naivă, care întotdeauna moare ultima, că poate de această dată nu s-a greşit şi democraţia a învins definitiv în Republica Moldova. La urma urmei, vorba clasicului – mai bine sa fii optimist şi să greşeşti, decât să fii pesimist şi să ai dreptate.

N-a fost să fie aşa. Dimineaţa de luni a aşezat lucrurile în „normalitate” – PCRM a câştigat alegerile, deşi partidele AIE (dacă o asemenea alianţă mai exista) obţineau o majoritate clară, dar nu suficientă pentru alegerea şefului statului şi depăşirii crizei politico-instituţionale.

La universitate întâlneam profesori şi studenţi dezamăgiţi, care mă întrebau insistent – „ce va fi Domn Profesor?” şi „cum a fost posibil să câştige iar comuniştii?”. Recunosc că au fost întrebările zilei de care nu am reuşit să scap nici seara la orele de masterat (paradoxal, dar cursul pe care îl predau se cheamă „Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii”). Aflaţi sub influenţa alegerilor, am încercat să găsim explicaţii la această persistenţă şi vivacitate a comunismului, să deliberăm asupra evoluţiei ulterioare a lucrurilor în societatea moldovenească şi asupra scenariilor de alianţă posibilă.

Marţi
Dimineaţa, atunci când sunt în ţară, am o plăcere deosebită să-l duc pe Andrieş, băiatul meu, la şcoală. Merge în clasa întâi la liceul „Gh. Asachi”. Şi aici nu am putut evita discuţiile legate de alegeri, profesorii care mă cunoşteau oprindu-mă pentru a-şi etala părerea şi nemulţumirea despre „de ce am pierdut?” şi „ce va fi mai departe?”. Grăbiţi de sunet probabil, n-au mai ascultat şi părerea mea, ceea ce m-a bucurat oareacum, pentru că nu mai eram obligat să răspund la întrebări care mă oboseau deja.

La ora 9:00 aveam fixată la ULIM o întâlnire cu un grup de jurnalişti germani, veniţi pentru o săptamână într-o vizită organizată de Asociaţia Jurnaliştilor din Germania, şi care urmau să se documenteze asupra Republicii Moldova în contextul faptului că la anul împlineam 20 de ani de la proclamarea independenţei, iar ei doreau o deschidere a ţării noastre spre cititorul german. Jurnaliştii, în număr de peste 20, veneau din toate colţurile Germaniei – Berlin, Munich, Hamburg, Frankfurt, Dusseldorf, Cologne, dar şi din Viena.

Timp de 2 ore le-am prezentat o istorie a Republicii Moldova, cu accente asupra perioadei de după independenţă, dar în mod evident discuţiile s-au axat prioritar asupra alegerilor parlamentare recente. Întrebările adresate de jurnaliştii germani la sfârşitul prezentării erau legate în mod special de problema identitară, de conflictul transnistrean, de sistemul politic din Moldova, de relaţiile cu România, cu Rusia şi cu UE, dar în mod special cu Germania, de felul cum văd viitorul ţării.

Ziua am încheiat-o aşa cum o fac de obicei de vreo 10 ani încoace – joc fotbal cu nişte prieteni, foşti sportivi şi ei. Sportul a rămas o dominantă în viaţa mea şi după ce am abandonat faza de performanţă, chiar dacă istoria îi răpeşte tot mai mult timp şi spaţiu.

Miercuri
Ziua de miercuri s-a aflat sub auspiciile marii sărbători a tuturor românilor – Ziua Unirii. Am avut planificate câteva manifestări din timp în această zi – prezenţa la o emisiune la Jurnal TV, un simpozion cu studenäii de la ULIM dedicat evenimentului, iar seara, după obişnuitele ore de masterat, urma să fiu prezent la recepţia oferită de Ambasada României cu ocazia sărbătorii.

La ora 10:00 eram deja în studioul Jurnal TV, unde am discutat timp de o oră semnificaţia istorică a sărbătorii şi de ce ar trebui să sărbătorim şi noi acest eveniment în Republica Moldova. La 11:00 începea simpozionul organizat de studenţi şi am fost plăcut suprins de numărul mare de studenţi prezenţi la sărbătoare, dar mai ales de felul cum au vorbit despre importanţa pentru ei a Marii Uniri. Pe tot parcursul zilei am sezizat un dezinteres al politicului pentru acest eveniment, determinat poate şi de faptul că nu mai prezenta interes electoral, dar în parte şi de preocupările pentru gestionarea rezultatelor obţinute în alegeri sau poate chiar de dorinţa de a nu provoca reacţii nedorite la eventualii „colegi” de viitoare alianţă. Am văzut în schimb o angajare a tineretului şi societăţii civile în serbare, lucru poate mai important decât o perindare ipocrită a politicienilor în acest sens. Pe la amiază m-a sunat bunul meu prieten Valeriu Saharneanu care m-a rugat să înregistram o emisiune la Vocea Basarabiei despre importanţa evenimentului, lucru pe care îl accept cu plăcere întotdeauna din respect faţă de dumnealui, dar şi pentru postul de radio la care activează.

Seara după orele de masterat am mers la recepţia oferită de Ambasada României, unde am văzut la un loc români, românofili, dar şi românofobi, amestecaţi într-o sală, sărbătorind sincer, sau mai puţin, această zi importanţă pentru noi. Când am ieşit din local am mers pe jos spre centrul oraşului, unde am văzut aprinse luminile bradului şi un concert de colinde româneşti, care au suplinit atmosfera de sărbătoare.

Joi
Ziua am dedicat-o aproape în totalitate obligaţiilor mele în proiectele internaţionale în care sunt antrenat ca expert sau cercetător. La moment două sunt în derulare. Unul al Ministerului Afacerilor Externe al Finlandei, unde sunt angajat ca expert pentru Republica Moldova într-un proiect legat de frontiere şi securitate în spaţiul post-sovietic, iar altul, apropiat ca tematică, îl desfăşor la Colegiul Europa Nouă în Bucureşti şi este axat pe Rusia şi problema integrităţii teritoriale în spaţiul post-sovietic, cu referinţa specială la cazurile Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova. Recunosc că dincolo de plăcerea lucrului asupra a ceea ce-mi provoacă cele mai mult satisfacţii intelectuale, am văzut această zi şi ca o posibilitate de mă linişti şi aduna după un început de săptămână agitat şi plin de evenimente. Dealtfel cercetarea este întotdeauna un bun prilej de a mă întoarce în lumea mea şi a sta cu mine însumi.

Spre seara m-am ocupat de organizare unui eveniment important care va avea loc pe data de 8 decembrie – lansarea cărţii mele pe care am publicat-o în Germania – „East European Football from Communism to Globalization”, editata la Lambert Academic Publishing. Sunete la prieteni şi cunoscuţi din mediul academic şi sportiv, celor din mass-media, scrierea invitaţiilor, dar şi gânduri cu emoţii asupra evenimentului în sine.

Vineri
Ultima zi a săptămânii de lucru am început-o la Academia de Ştiinţe a Moldovei, unde am fost antrenat ca expert în expertiza unui proiect internaţional de cercetare moldo-italian asupra identităţii mediteranene şi Europa de Est.

La amiază aveam fixată o întâlnire cu un grup de studenţi din Turcia care fac masteratul la ULIM, dar am fost sunat aproape concomitent de Publica TV şi Jurnal TV, pentru a comenta în direct prin telefon sau prin interviu la locul de muncă întâlnirea care se desfăşura la acel moment dintre Vlad Filat şi Mihai Ghimpu în vederea constituirii viitoarei alianţe de guvernare. Se întâmplă deseori ca programul zilei să fie dat peste cap de astfel de intervenţii, dar de cele mai multe ori accept invitaţiile mass-mediei pentru că le consider extrem de importante în opera de inoculare a unei culturi politice adecvate printre ascultătorii moldoveni.

După consumarea celor două intervenţii, care deşi aparent identice, aveau totuşi unghiuri de vedere diferite asupra subiectului, am alergat la Europa Libera pentru a reuşi să realizez materialul promis înaintea începutului orelor la masterat.

Seara am încheiat-o la Bier Platz, unde la un ceai sau bere, am pălăvragit până târziu cu nişte prieteni despre ce s-a mai întamplat nou la ei timp de o săptămână, dar gândurile mele erau la weekendul care venise şi la faptul că în sfârşit voi avea timp pentru familie şi odihnă.

Născut la 21 august 1972 în Costuleni, Ungheni. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 1994. Doctoratul în 2000 tot acolo. Autor a trei cărţi de istorie, dintre care una publicată în Germania. Actualmente conferenţiar universitar la ULIM, Facultatea de Istorie şi Relaţii Internaţionale. A fost vicecampion european la box în 1999 şi participant la Jocurile Olimpice de la Atlanta. Maestru internaţional la box. Vicepreşedinte al Ligii de Box Profesioniste din Moldova.
XS
SM
MD
LG