Linkuri accesibilitate

Un singur mandat va decide dacă preşedintele poate fi ales de PLD, PL și PD


Eugeniu Stirbu (președintele CEC)
Eugeniu Stirbu (președintele CEC)

În așteptarea contabilizării tuturor voturilor din străinătate

Comisia Electorală Centrală a adunat până la această oră rezultatele preliminare din aproape toate secţiile de vot, dar nu a calculat încă toate voturile din Chişinău şi din străinătate. În joc se mai află câteva mandate de care ar atârna soarta viitoarelor coaliţii şi alegerea noului şef al statului. Rezultatele de până acum, foarte diferite de cele sugerate de sondajele la ieşirea de la urne, arată că partidele aflate la guvernare au obţinut mai multe voturi decât pe 29 iulie anul trecut, dar nu destule pentru a alege şeful statului fără a coopera cu Partidul Comuniştilor. Singura asemănare cu rezultatele exit-poll-urile este aceea că Alianţa Moldova Noastră nu a depăşit pragul de trecere în Parlament.

Potrivit rezultatelor obţinute după numărarea a 97,5 la sută din voturi, PCRM a obţinut puţin sub 40 la sută din sufragii, Partidul Liberal Democrat condus de premierul Vlad Filat –29 la sută, PDM aproape 13, iar Partidul Liberal condus de preşedintele interimar Mihai Ghimpu – aproape 9 la sută.

Comisia Electorală Centrală nu a finalizat deocamdată contabilizarea tuturor sufragiilor, dar anunţa până la prânz că fără voturile de peste fotare, PCRM ar avea 44 de mandate în noul Parlament, PLDM - 31, PDM - 15, iar PL - 11. La acestea se vor mai adauga mandatele obţinute de formaţiunile politice la votul din străinătate, potrivit cărora PLDM are 2 mandate şi PL un mandat. Balanţa va fi înclinată de cel de-al patrulea mandat, care va fi primit fie de PDM, în acest caz putând fi desemnat şi un preşedinte, fie de PCRM, iar în acest caz va fi stabilit doar Guvernul şi preşedintele Parlamentului.

Deocamdată, în urma comunicării votului din străinătate, coaliţia PLDM, PDM, PL însumează 60 de mandate, cu unul mai puţin decât este necesar pentru desemnarea şefului statului. Ceea ce înseamnă că un singur mandat va decide dacă preşedintele Republicii Moldova poate fi ales de actuala alianţă de la Putere sau împreună cu fracţiunea comuniştilor.

Lucrurile se vor limpezi însă după ce Comisia Electorală Centrală va contabiliza toate voturile din secţiile de peste hotare, lucru pe care, deşi anunţa dimineaţă că-l va finaliza preţ de câteva ore, nu l-a reuşit până acum.

Iurie Ciocan
Iată cum a explicat Europei Libere această întârziere secretarului CEC, Iurie Ciocan: “Noi avem conform legii cinci zile pentru ca să vă anunţăm rezultatele preliminare. Datele se introduce manual. Oamenii fac tot posibilul, dar nu reuşesc. Am fost prea optimist la ora 13.

E.L: Ce şanse exiastă să se schimbe ceva?

Iurie Ciocan: Există şanse pentru că-s patru mandate în joc.

E.L.: Alianţa ar putea acumula 61 de mandate?

Iurie Ciocan: Nu ştim. Totul va arăta numărarea.”

O perspectivă mai precisă nu poate fi dată la acest moment, deoarece rolul crucial poate fi jucat de acele cîteva procente din voturi, care nu au fost încă numărate.
XS
SM
MD
LG