Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: 11 aprilie 1954 cea mai plictisitoare zi din istorie


Dan Alexe: noua descoperire a lor capătă, în ce mă privește, dimensiuni metafizice.


In urma cu citeva zile, presa de pe intreaga planeta a fost zguduita de o stire de maxima importanta: niste cercetatori britanici au descoperit care a fost ziua cea mai plicticoasa din istorie... sau din secolul XX, nu prea are importanta, ca din cite stim in Antichitate si in Evul Mediu lumea nu prea avea vreme sa se plictiseasca.

Asa cum s-a anuntat, un grup de distinsi savanti britanici au pus in computere misterioase sute de milioane de date, le-au prelucrat folosind parametri complicati numai de ei stiuti si au ajuns la urmatoarea concluzie jurat stiintifica: cea mai plictisitoare zi din istorie a fost 11 aprilie 1954.

Probabil innebunitor de plicticoasa, desi o majoritate dintre noi nu-si amintesc asta, sau nu erau nascuti. Niciun rege nu a fost asasinat in acea zi, nu a fost anuntat niciun mare premiu, n-au inceput razboaie si nu s-au incheiat paci, ba chiar se pare ca cercetatorii care au inventat acest algoritm nu au reusit sa gaseasca in presa de pe toata planeta nici macar vreunul din acele fapte diverse de care cultura populara isi aminteste: hotul care adoarme uitandu-se la televizor in apartamentul jefuit, sau vitelul cu cinci picioare, sau isterie colectiva in Pakistan, unde cineva a vazut numele lui Allah intr-o felie de pepene.

Nimic, absolut nimic, de-ti vine sa crezi ca acei savanti au identificat intr-adevar o zi exceptionala in istoria umanitatii. O zi despre care nu se poate spune nimic... in afara de faptul ca daca verificam bine vedem ca in acea zi au avut loc alegeri in Belgia, dar, ma rog, toata lumea stie ca asta este egal cu nimic.

Sigur, savantii britanici sint cunoscuti pentru studiile lor uluitor de originale, asupra duratei orgasmului broastelor, de pilda, insa aceasta noua descoperire a lor capata, in ce ma priveste, dimensiuni metafizice. Pentru ca daca absenta evenimentelor si vidul informational face din acea zi din aprilie ʼ54 o data atit de memorabila, atunci inseamna ca practic intreaga mea viata ar trebui consimtita de istorie, poate chiar cosmic. Le-as putea furniza savantilor liste cu mii de zile despre care nu am nimic de spus decit ca s-au succedat, asa una dupa alta... istoric, desigur, numai ca nu a stat nimeni linga mine sa le consemneze si sa le inregistreze.
XS
SM
MD
LG