Linkuri accesibilitate

Prezența peste așteptări la vot a făcut necesară improvizarea unei a doua urne.


Am gasit cele doua sectii de votare din Varnita pline cu oameni, iar afara rasuna muzica de nunta. Discutand cu niste cetateni moldoveni care locuiesc in regiunea transnistreana, am aflat ca autobuzele care trebuiau sa aduca oamenii la vot gratuit, au disparut.

„Intruna MGB-ul isi vira capul. De cand eu lucram, apoi am iesit la pensie MGB-ul si-a virit capul. Asta se intampla de 6-7 ani. Eu am lucrat la MAI, eu stiu chestiile astea.”

Transnistrenii au gasit o solutie totusi si au venit masiv la vot cu masini personale sau microbuzele de curse obisnuite Bender-Varnita, spune Igor Vasile.

„Cand ne-am uitat, era 1040 si rutele nu-s. Am sunat la soferi si ei ne-au spus ca au fost chemati la MGB, la baza, si toate rutele au fost anulate. Dar la vama nu ne-au oprit, nu ne-am intrebat deloc.”

O batrana, Xenia Railean isi astepta randul sa intre in cabina de vot. Mi-a spus ca e bine ca lista candidatilor e atat de mare. Mai rau era daca i se oferea sa aleaga dintre 2-3 candidati.

Xenia Railean: „Sa fie moldovenii mai uniti, as vrea sa lucreze zavoadele, sa fie un nivel de viata mai bun, moldovenii sa aiba de lucru, sa nu plece peste hotare. In legatura cu asta, foarte multe familii s-au destramat.”

Presedinta sectiei de votare, Silvia Burlac mi-a spus ca de data asta alegerile se desfasoara foarte... bine.

Silvia Burlac: „Alegatorii vin, sunt multi, totul e pasnic, totul e normal. Incidente nu s-au depistat, nici nereguli.”

Gheorghe Coptar a ajuns la Varnita, spune el, ocolind toate posturile vamale, ca sa nu-l mai intrebe nimeni nimic.

„Vreau ca Moldova sa fie unica, sa duca o viata mai buna. Nu cred ca dupa votare Transnistria si Moldova vor fi una. Oamenii din Bender nu prea vin la vot, nu prea au incredere in puterea asta.”

La un moment dat prima urna din sectia de votare numarul 40 din Varnita s-a umplut. Unii alegatori s-au aratat revoltati ca urna a doua nu numai ca este confectionata din carton, dar si ca nu-i transparenta.

Doamna s-a prezentat Maria: „Socot ca asta e o greseala foarte mare. Ea duce la diferite ganduri nu din cele mai bune. Uitati-va la urna asta, nu se poate asa. E o incalcare foarte mare, urna trebuie sa fie transparenta. Cu atat mai mult ca a fost intrerupere si ne-au spus ca au pus o noua urna, dar eu nu stiu ce e in ea.”

Secretara sectiei de votare, Natalia Doija mi-a explicat de ce a fost nevoie de schimabarea urnei: „Sunt foarte multi alegatori si urna noastra s-a umplut si a trebuti sa mai gasim o urna stationara, dar primaria nu dispune de atat de multe urne, pentru ca sunt 3 sectii de votare in sat. Speram ca pana diseara sa ne ajunga aceasta, dar vom vedea. Urna a doua e dintr-un carton gros, speram ca va fi rezistenta.”

Natalia Doija mi-a spus ca anul trecut, la amiaza, numarul de alegatori care au votat la Varnita era de 2 ori mai mic.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG