Linkuri accesibilitate

Sau plecăm înainte, înspre Europa, sau ne ducem la fundul rîpii, unde sîntem pe jumătate deja.


Din zece votanti, doar trei au putut găsi, printre cei 39 de concurenţi electorali, un partid sau un candidat independent care să le reprezinte interesele şi aşteptările. Si asta pentru ca doar 30 de procente de alegători au decis deja pentru cine vor vota. Mai este o zi pana la scrutin. Multi din electori vor decide pe ultima suta de metri pentru ce si pentru cine sa voteze. Corespondenta Europei Libere, Lucia Diaconu a cautat sa afle cata importanta au aceste alegeri pentru potentialii electori.

Pentru alegătorii care s-au hotarît cui să-şi dea votul, scrutinul de duminică este un prilej de-a schimba lucrurile care nu-i mulţumesc. „Asta-i cel mai principalul, să iasă toţi la vot, să voteze. Depinde ce candidat o să aleagă, da să iasă toţi la vot. Că altfel dacă nu-i alegem noi, totdeauna o să meargă iară ce s-o întîmplat pînă la timpul de faţă, iaca cum. Ai văzut? Cîţi ani întregi trec şi nică-nică nu se rezolvă. Iaca asta-i principalul. ” – părere care poate fi des auzită în aceste zile printre chişinăuieni.

Alt interlocutor de-al meu, Ion, încearcă să mă convingă că de scrutinul ce urmează să aibă loc peste o zi va depinde perspectiva europeană a Moldovei: „Ăsta o să fie un pas hotărîtor, un pas care mai departe o să decidă în ce direcţie o să meargă ţara: sau plecăm înainte cum am spus eu, înspre Europa, sau ne ducem la fundul rîpii, unde sîntem pe jumătate deja. Să ne fie ruşine că sîntem unica ţară din Europa comunistă la ziua de azi. Şi dacă mai devenim încă o dată comunistă asta o să fie ruşinea noastră naţională, cred.”

Îl provoc pe Ion şi-l întreb ce se va întîmpla dacă alegătorii nu vor ieşi la urne duminică: „Se prelungeşte criza politică mai departe şi asta pentru nimeni nu-i bine, nici pentru noi, nici pentru politicieni, nici pentru ţară…”

Anatol îmi spune că la Cahul, de unde este de baştină, mulţi alegători dau a lehamite din mînă cînd aud de alegeri, pentru că ar fi dezamăgiţi de politicienii care nu le-au adus o viaţă mai bună, după cum le-au promis. „E descurajată din cauza situaţiei din ţară, fel de fel de partide au fost pînă acuma, regimul comunist… nu s-a simţit nimic. Acuma s-au văzut ceva schimbări de cînd cu guvernul Filat, chipurile cu integrarea europeană, cu deschiderea frontierelor…”

Argumentul că reformele începute trebuie duse pînă la capăt nu a avut greutate în faţa celor care nu arată niciun fel de interes pentru alegeri, îmi povesteşte cu regret bărbatul.

Şi pensionara Valentina Fiodorovna crede că nu e cel mai bun lucru să te laşi în grija altora. „Eu niciodată nu voi renunţa la dreptul meu de-a vota, eu tot timpul am fost o persoană activă şi cred că noi trebuie să ne folosim de drepturile pe care le avem. Mulţi sînt cei care cred că statul trebuie să ne ofere totul , de aceea nici nu merg la vot. Dar eu cred că statul sîntem noi. Noi toţi trebuie să construim statul.”

Mai mulţi chişinăuieni cu care am discutat m-au asigurat că au motive întemeiate să iasă duminică la urne, dar mai ales ca să nu-i lase să treacă în parlament încă o dată pe politicienii care nu au soluţii pentru o viaţă mai bună.
XS
SM
MD
LG