Un nou conflict între locatarii unui bloc de locuinţe şi o firmă de construcţii a izbucnit deunăzi în sectorul Buiucani al capitalei. Locatarii sînt nemulţumiţi de faptul că o şosea va fi construită alături de blocul lor, o şosea pe care, zic ei, vor trece maşini de mare tonaj. I-a nemulţumit pe acei oameni şi tăierea copacilor din curtea clădirii. Ca de obicei, reprezentanţii firmei de construcţii au toate actele în regulă şi îşi exprimă ritos dorinţa de a continua lucrările, sfidînd temerile locatarilor.
Avem de-a face cu un conflict tipic-emblematic pentru oraşul-şantier al tranziţiei. Asemenea lupte între constructori şi locatari au avut loc cu duiumul în Chişinău în ultimii 20 de ani. Ba construcţia nouă e prea aproape de cea veche, ba spălătoria intră în parc, ba nişte locatari nu vor prefacerea acoperişului în mansardă, ba noul şantier limitează spaţiul de odihnă al locatarilor şi cel de joacă al copiilor.
Şi de fiecare dată revolta locatarilor se ciocneşte de un argument ca betonul armat al noilor constructori: avem autorizaţie! Ce se întîmplă în realitate? Dorinţa firească, uneori exagerată, a locatarilor de a se simţi confortabil întră în contradicţie cu valorificarea obsedantă a fiecărui teren liber din urbe.
Sîntem încă prizonierii unei mentalităţi perimate şi păguboase, aceea care ne împinge să trăim şi să lucrăm cît mai aproape de centrul oraşului sau numai în oraş. Cum însă spaţii libere care să nu stingherească lumea din jur sînt puţine, se ajunge inevitabil la construcţii care nemulţumesc cetăţenii, la intrarea pe teritoriul pe care altcineva îl consideră vital pentru sine.
Fireşte, fiecare caz e şi oarecum special. Uneori constructorii sînt prea impertinenţi şi, într-adevăr, incomodează cetăţenii, alteori locatarii exagerează. Dar tocmai pentru că aceste conflicte s-au cronicizat, am convingerea că edilii trebuie nu doar să elibereze cu generozitate autorizaţii de construcţie, ci şi să schimbe uşor macazul.
Cred că a sosit timpul să se construiască mai puţin în oraş, şi mai mult la periferiile urbei. În oraş să se valorifice numai spaţiile apărute după demolarea unor case vechi. Altminteri nu numai conflictele dintre constructori şi locatari vor fi eterne, ci şi va trebui să ne înghesuim printre tone de beton şi sticlă.
