Linkuri accesibilitate

Candidații independenți criticați (Literatura și Arta).


Ziarul de Gardă publică astăzi un amplu articol despre cazul Reşetnicov, candidatul comunist care afirma ca ar fi fost rapit si torturat acum cateva zile pentru a da declaratii false despre liderul sau de partid, Vladimir Voronin. „Taximetristul care l-a dus acasă după incident spune că era îmbrăcat la patru ace, ofiţerul de urmărire penală a aşteptat opt ore ca să ia declaraţii de la presupusa victimă şi medicul legist nu a fost admis să-l examineze” – sunt câteva detalii contradictorii adunate de jurnaliştii de la acest ziar şi care i-au făcut să tragă următoarea concluzie – „Cubreacov II – comuniştii au furat scenariul”.

Timpul se uită peste alte amănunte ieşite ieri la suprafaţă, şi anume declaraţiile finilor de cununie ai lui Reșetnicov, Natalia şi Oleg Nircă, care au declarat ieri că au avut mai multe necazuri cu nasul lor cat acesta era director SIS, iar toate ar fi pornit de cand finii isi facusera partid si se termină cu acest ultim episod de presupusa rapire a lui Artur Resetnicov. Finii se simt vizati de aceasta intamplare pentru ca in ajun s-ar fi intalnit cu nasul care le-ar fi cerut sa se retraga din cursa electorala in favoarea PCRM.

Moldova Suverana aproape ignora astazi subiectul, limitandu-se la publicarea unei declaratii a fruntasului comunist Mark Tkaciuk care acuza MAI si Procuratura ca ar fi complici in aceasta presupusa rapire. „Viitorul Moldovei ca stat este pus pe tapet”, titreaza in schimb ziarul, care crede ca moldovenii au doua alternative la aceste alegeri – sau se pomenesc iarasi in mainile unora care nu le inteleg interesele, sau permit comunistilor sa le propuna un nou proiect de dezvoltare.

Iar Literatura şi Arta publica astăzi un articol de opinie critic la adresa candidatilor independenti care isi trimit reprezentantii la dezbateri in loc sa vina personal. Oare acestia au de gand si sa conduca tara prin imputerniciti?, se intreaba jurnalistiide la Literatura si Arta.
XS
SM
MD
LG