Linkuri accesibilitate

O călătorie geopolitică (II) - Identitatea moldoveană


George Friedman: Există națiuni care nu au un stat. Moldova este un stat căruia îi lipsește o națiune.

George Friedman, fondatorul grupului de analiză Stratfor, a întreprins recent o călătorie în Turcia, Moldova, România, Ucraina şi Polonia. Observaţiile şi concluziile acestui turneu au fost adunate în seria „O călătorie geopolitică ”, a cărei a patra parte se ocupă de Moldova. Vă oferim în continuare al doilea capitol al acestei părţi.

Moldova, desigur, nu e doar o aşchie strategică. E un loc unde trăesc oameni, prinşi între moştenirea lor românească şi trecutul lor sovietic. E greşit ca Moldova să fie considerată doar o parte a României care a fost luată de sovietici, care după eliberarea de sub dominaţia sovietică s-ar realipi pur şi simplu României. La 70 de ani de la desprindere, Moldova a devenit mai mult decît o provincie românească, e departe de a fi o provincie rusească, şi ceva mai puţin decît o naţiune. Aici este punctul în care geopolitica şi realitatea socială încep să se bată cap în cap.

Sovieticii au brutalizat Moldova. Am avut o conversaţie cu un jurnalist moldovean, care mi-a povestit cum el şi familia lui au fost deportaţi în 1948 la Tomsk, în Siberia. A spus-o pe un ton normal; e moştenirea comună a moldovenilor. Lui Stalin îi era teamă că moldovenii vor să se reîntoarcă la România, şi deşi România era un satelit sovietic, Stalin nu voia să rişte nimic. Soluţia lui, repetată de multe ori în multe alte părţi în Uniunea Sovietică, a fost deportarea localnicilor, aducerea ruşilor, o mică foamete şi teroarea menită să distrugă spiritul moldovenesc.

În Moldova mi-am dat seama de diferenţa dintre Europa de Est şi fostele republici sovietice. În ţările Europei de est epoca sovietică e privită ca un coşmar, iar ruşii nu se bucură de nici un fel de încredere şi oamenilor le e frică de ei pînă în ziua de azi. În Moldova, există o nostalgie sinceră faţă de perioada sovietică, ca în alte părţi ale fostei Uniuni Sovietice. În fapt, în Moldova regimul comunist nu a luat sfîrşit în 1992. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, urmaşul Partidului Comunist, scos în afara legii, a fost la putere din 2001 pînă în 2009. PCRM nu e, ideologic vorbind, comunist; nu are nici o ideologie. Ce a avut însă de oferit a fost menţinerea relaţiilor cu Rusia, şi un simţămînt de continuitate către o ţară care prefera familiarul.

Basrabia a fost o privincie românească, iar basarabenii vorbesc în general limba română. În Moldova de azi nu se vorbeşte numai româneşte. Ca în majoritatea fostelor republici sovietice, rusa e răspîndită, şi nu numai în rîndul ruşilor care trăiesc aici. Mare parte din populaţia moldovenească preferă rusa. Moldovenii în vîrstă au învaţat-o la şcoală şi o folosesc în viaţa de fiecare zi. Moldovenii tineri vorbesc şi ei, iar inscripţiile publice sînt în româneşte şi în rusă. În plus, mi s-a spus (eu nu vorbesc româneşte) că româna vorbită în Moldova nu e chiar ca aceea care se vorbeşte în România de azi. Nu a evoulat la fel, şi are o patină arhaică. Poţi lesne să distingi între un român şi un moldovean care vorbesc româneşte.

Există tensiuni reale în legătură cu asta. Una din angajatele noastre care locuieşte în România ne-a însoţit în Moldova. Ne-a povestit că a intrat într-o prăvălie unde se vindea ciocolată (se pare o prăvălie faimoasă pentru ciocolatele pe care le vinde). Cînd a vorbit, româna ei era clar diferită de varietatea moldovenească, şi evident de rusă. Nu a fost servită, un timp nu i s-a dat atenţie, apoi a fost mutată de la o coadă la alta. Ne-a explicat că moldovenii simt că românii se uita de sus la ei, aşa că nu-i prea suportă. Sigur, asta e o simplă anecdotă, dar alţii au vorbit de o tensiune pe trei nivele între români, moldoveni vorbitori de română şi vorbitori de rusă.

Divergenţele se fac simţite în paralel cu liniile politice. Unii doresc unirea cu Romînia, dar nu sînt grupul dominant. Adevărata luptă se duce între cei care îi sprijină pe comunişti şi cei care doresc o Moldovă independnetă orientată spre Uniunea Europeană şi NATO. În termeni mai largi, puterea comuniştilor stă în electoratul rural, sărac şi mai în vîrstă. Partea pro-occidentală are handicapul de a fi împărţită în mai multe partide care variază mult în ce priveşte personalităţile și mai puțin în chestiuni de ideologie. Asta înseamnă că guvernul creat după ce protestatarii i-au trimis la plimbare pe comunişti în 2009 are la bază o coaliţie fragmentată, fragilizată de interesele complexe, personalităţile şi ambiţiile fiecărui partid în parte. E posibil ca comuniştii să nu obţină o majoritate, dar ei n-au nevoie de atîţia parteneri de coaliţie cum au partidele pro-occidentale.

La 28 noiembrie vor avea loc alegeri. În Moldova sînt afişe cu diverşi candidaţi, se organizează mitinguri electorale. ONG-urile occidentale sînt prezente, unele finanţate, ni se spune, de American National Endowment for Democracy, altele sprijinte de NATO, Rusii au învăţat gambitul ONG-urilor de la Occident observînd diversele revoluţii colorate. ONG-urile sprijinite de ruşi sînt şi ele prezente, cum am aflat de la un jurnalist, şi îi îmbie pe tineri cu vin şi brînză, ceea ce pare să aibă efect.

Chestiunea principală din spatele politicii e pur simplu: ce e Moldova? Există un consens cu privire la ce nu e: nu va fi o provincie a României. Moldova a fost însă o provincie a României şi o Republică Sovietică Socialistă. Ce este ea acum? Nu există un consens în a răspunde la această întrebare. Există naţiuni care nu au un stat, cum sînt kurzii. Moldova e un stat căruia îi lipseşte o naţiune. A construi o naţiune în Moldova nu ţine atît de instituţii cît de crearea unui consens naţional asupra unei naţiuni.

La fel ca în România, facţiunile pro-occidentale au o soluţie clară la această problemă: intrarea în NATO şi Uniunea Europană. Dacă vor obţine asta, vor avea o definiţie mai sigură a unei naţiuni – a unei ţări europene – şi protecţie în faţa ruşilor şi a altora care vor dori eventual să-i ameninţe. România vede în calitatea de membră a acestor organizaţii o modalitate de depăşi trecutul. Moldovenii văd o modalitate de a-şi defini ţara. Dar în timp ce a fi european este un obiectiv general în România, în Moldova acest obiectiv este disputat aprins, deşi ce anume doresc comuniştii în practică, în afară de putere, e destul de neclar.

Şi asta e problema esenţială în Moldova. Ideea facţiunilor pro-occidentale este de a se alătura Uniunii Europene şi NATO, şi a pune astfel o ştampilă pe definiţia unei ţări. Asta a nu ia în considerare puternicul partid comunist cu legăturile sale ruseşti, nici marea parte a ţării care se identifică cu Rusia mai mult decît cu Occidentul. Unele din partidele pro-occidnetale, sensibile la această problemă, sau apelat la ruşi, fie vizitînd Moscova, fie indirect. Angajaţi opţiunii occidentale, ei încearcă să vină în întîmpinarea sentimentului pro-rusesc. Dar nu-i deloc uşor să faci ceea ce ţi se pare că e logic să faci, şi principalele divergenţe rămîn. Din acest punct de vedere, ţara e în blocaj. Oricine va cîştiga alegerile va guverna o ţară puternic divizată şi cu idei foarte diferite despre cum ar trebui să arate şi cine ar trebui să conducă.

(Va urma)
Traducere de Lucian Ştefănescu
Previous Next

XS
SM
MD
LG