Linkuri accesibilitate

Uniunea Scriitorilor n-a mai ţinut pasul cu timpul, a încetat să genereze idei proaspete, atrăgătoare, care să unească societatea în vederea modernizării.


După ce, la sfîrşitul anilor 80, Uniunea Scriitorilor a cunoscut apogeul popularităţii, după ce a fost văzută ca un bastion al democraţiei şi renaşterii naţionale, ulterior imaginea acestei instituţii a degradat constant. Şi asta din mai multe motive.

În primul rînd, mulţi dintre scriitorii catapultaţi în funcţii de conducere nu aveau abilităţi elementare pentru a face politică. În al doilea rînd, mesajele patriotice-însufleţitoare, lansate mereu de scriitori, s-au devalorizat şi s-au perimat pe măsură ce se înăspreau condiţiile de trai ale cetăţenilor simpli. Am auzit chiar multe voci stridente-revoltate care învinuiau scriitorii de degringolada economică.

„Asta voi, scriitorii, ne-aţ adus la sapî di lemn cu limba voastrî latină!” mi-a reproşat odată un omulean lipsit de profunzime, deşi umila mea persoană nu a fost niciodată într-o funcţie de conducere şi nici pe post de condeier-tribun nu s-a produs.

În sfîrşit, Uniunea Scriitorilor n-a mai ţinut pasul cu timpul, a încetat să genereze idei proaspete, atrăgătoare, care să unească societatea în vederea modernizării şi primenirii.

Ei bine, aşa stînd lucrurile, spulberîndu-i-se importanţa socială, te-ai fi aşteptat ca cel puţin în plan literar-creator Uniunea să înregistreze nişte succese notabile. Din păcate, instituţia ghidată de eternul preşedinte Mihai Cimpoi, dar o vreme şi de oponentul acestuia Arcadie Suceveanu, a dat deseori impresia unui mecanism greoi, amorf, incapabil să genereze proiecte serioase şi să valorifice potenţialităţile tuturor scriitorilor valoroşi. Mai mult, în interiorul breslei se discută ani de zile despre faptul că unii dintre membrii Uniunii nu merită să se numească scriitori, că ei nu au nici în clin, nici în mînecă cu literatura de calitate.

Cît priveşte felul în care au muncit ani de zile managerii clădirii Uniunii, e suficient să amintim, că în ciuda existenţei mai multor spaţii date cu chirie unor firme, liftul din Casa Scriitorilor a încremenit pe vecie încă în zorii renaşterii naţionale.

Ceea ce se întîmplă însă azi în Uniunea Scriitorilor aminteşte de romanele lui Kafka. Uniunea are doi preşedinţi, unul care parcă a pierdut, şi altul care parcă a învins, angajaţii discută între ei cine o fi preşedintele adevărat, iar între părţile beligerante s-a aşternut încrîncenarea, nedorinţa de a dialoga şi a accepta o stare de fapt. Mai mult, a venit poliţia, au fost sigilate nişte cabinete, fără girul instanţelor judecătoreşti, zic unii, cu acordul judecătorilor, spun alţii.

E de-a dreptul jenant şi regretabil că în bastionul democraţiei de altădată, în templul intelectualilor notorii, al oamenilor instruiţi, s-au furişat absurdul şi neputinţa de a comunica civilizat.
XS
SM
MD
LG