Linkuri accesibilitate

Poet „din familia marilor rafinaţi pe care mai ales Iaşiul i-a dăruit poeziei româneşti” (Dumitru Chioru), greu de clasat în funcţie de generaţie (optzecist ca vârstă, vine în literatură pe valul nouăzecist, pentru a se afirma plenar odată cu nicolina blues, Cartea românească, 2007, şi a fi revendicat – drept maestru – de douămiişti) sau de „şcoală literară” (autorul nostru pare a fi ucenicit în acelaşi timp şi la Eminescu, şi la Dimov, Brumaru & Foarţă), O[vidiu]. Nimigean este nu doar un virtuoz desăvârşit, din familia caligrafilor sentimentali, ci şi un mare hedonist, unul dintre acei rafinaţi ai plăcerii textului (memorabil stih: „citii biblioteci ca să te fut”, din Succint rezumat al poeticii de generaţie…, în răspăr cu nu mai puţin celebrul vers mallarmean: „La chair est triste, helas! et j’ai lu tous les livres”) care transformă tot ce ating în poezie pură, pe cât de senzuală, pe atât de cerebrală, fără ca excesul de neuroni sau de testosteroni să afecteze mesajul profund uman al discursului său. Până de curând marginal sau, cel puţin, „pe larg cunoscut în cercuri înguste”, acum ajuns unul dintre nucleele tari ale liricii româneşti contemporane, în jurul căruia gravitează nu doar cei mai tineri, ci şi maeştrii consacraţi (însuşi Şerban Foarţă ţine să-i prefaţeze volumul, în versuri tăiate parcă-n cristal de stâncă, din care reţin ultimele patru: „Încât din negelosu-acela/ vreau să rămân, o, Nimigean, –/ ce,-n faţa lui O. Nimigean,/ ridică-şi, de pe cap, capela”; iar printre adresanţii săi epistolari este unul Dragă Emil, în care lesne îl identificăm pe Emil Brumaru), ceea ce înseamnă şi o reaşezare „topografică” a literelor române, tot Moldova dând marile nume/texte/padadigme, O. Nimigean pare să fie poetul pentru care dorinţa este una cu putirinţa, printr-o ridicare la putere a ceea ce se cheamă, inspirat, „materia simplă pe nume viaţă”. Orice i-ai face, poemul lui stă în picioare!

* * * * * * *

O. Nimigean

interval

tot ce a fost întuneric
încă nu s-a umplut de lumină
mici picături de lapte
eflorescente de penicilină
cheaguri verzui fosforescente
îmi poartă gândul la ce stă să vină
din clar-obscurul lumilor absente

aici sunt eu – afirm şi mă întreb
înfiorat de-o dulce-ngrijorare
care mă-ntoarce şi mă-ndepărtează
se iscă-o nesfârşită devorare
metabolismul straniu de pupă
de vierme care-a şi-nceput să zboare
închipuind aripile de după
XS
SM
MD
LG