Linkuri accesibilitate

Petru Macovei (Inițiativa pentru un parlament curat): „În actuala campanie electorală, niciun partid nu a reacționat la lista înaintată de noi”.










Europa Liberă: Criteriile de integritate sunt atât de largi, încât în plasa domniilor voastre nimereşte şi unul, care, convenţional vorbind, a furat un ou şi unul, care a furat un bou. Şi atunci nu cumva există inechitate în aranjarea pe aceeaşi listă a oamenilor cu „culpabilitate” diferită?


Petru Macovei: „Într-adevăr, ar exista aparent aceste criterii care pun în condiţii inegale diferiţi candidaţi. În acelaşi timp, suntem conştienţi de lucrul pe care l-aţi spus adineaori Dumneavoastră, că unii au avut încălcări minore, iar alţii au încălcat legea în mai multe rânduri, iar acest lucru poate fi demonstrat cu fapte şi probe. În momentul în care membrii consiliului Iniţiativei pentru un Parlament curat au luat decizia finală, privind includerea sau neincluderea unui candidat anume în această listă, s-a luat în calcul tocmai ca să existe mai multe dovezi. Deci, în situaţia în care un candidat avea o singură încălcare, spre exemplu, era citat într-o hotărâre a Curţii de Conturi, iar această hotărâre a Curţii de Conturi se referea, spre exemplu, la primăria unui oraş, iar acea persoană era funcţionar la acea primărie, corespunzător bineînţeles că noi am considerat că este insuficient pentru ca acea persoană să nimerească în listă. Deci, s-a luat în calcul o sumă a mai multor încălcări. Iar dacă existau mai multe încălcări, atât în ce priveşte administrarea sau utilizarea resurselor administrative, bineînţeles că doar în cazul acesta candidaţii au fost incluşi în listă. Ca să nu mai amintesc de traseismul politic, care este un criteriu, în baza căruia noi facem această monitorizare, dar l-am luat în calcul în ultimul rând, doar dacă existau alte „păcate”, sau fără ghilimele, şi era şi traseismul politic, atunci aveam un argument în plus.”



Europa Liberă: Tocmai vorbiţi despre păcate şi nu de lucruri dovedite în instanţă. Şi atunci ce valoare are raportul, sau această listă, dacă lucrurile acestea sunt mai mult decât relative?

Petru Macovei: „Această listă are valoarea unei opinii a mai multor reprezentanţi ai societăţii civile. Opinie care poate fi luată în calcul de către cetăţenii cu drept de vot, sau cu acelaşi succes poate să nu fie luată în calcul. Noi nu suntem judecători, care dăm verdicte. Şi am menţionat lucrul acesta şi la conferinţa de presă – includerea unor candidaţi în această listă nu înseamnă neapărat că respectivii au încălcat legea şi trebuiesc deferiţi justiţiei. Pentru asta există organe ale statului, instituţii abilitate cu acest drept. Noi am făcut o monitorizare, am descoperit în unele cazuri că unii candidaţi nu respectă nişte criterii de integritate pe care noi le-am stabilit. La o adică, cineva şi-ar putea pune întrebarea: de ce alţii trebuie să corespundă unor criterii pe care le-am stabilit noi. Dar aceste criterii sunt nişte criterii general-umane, să zic, sau nişte criterii care vizează oricare persoană, care-şi doreşte să conducă cu alţi cetăţeni. Bineînţeles că trebuie să facă dovada faptului că este o persoană onestă, care nu a încălcat anterior legea. Iar în unele cazuri am descoperit asemenea fapte. Cetăţenii, repet, pot să ia în calcul opinia noastră, pot să n-o ia.”

Europa Liberă: Nu sunteţi la prima ediţie – cum reacţionează partidele? Chiar s-a întâmplat să-şi retragă oamenii de pe liste de răul vostru, să zic aşa?

Petru Macovei: „Nu s-a întâmplat, din păcate. Iar acest fapt demonstrează două lucruri, în opinia mea personală: una – că partidele politice, din păcate, îşi gestionează treburile şi campaniile electorale fără să ţină cont de opiniile societăţii civile. Iar a doua – că societatea civilă nu este suficient de puternică, pentru a putea influenţa partidele să-şi cureţe listele. Din experienţele pe care le-am avut anterior cu această campanie – „Cunoaşteţi candidatul?”, sau cu această Iniţiativă pentru un Parlament curat, au existat reacţii ale partidelor. De cele mai multe ori ele au fost bolnăvicioase. S-a întâmplat un singur caz, când un candidat în campania precedentă a fost trecut de la un loc eligibil pe un loc în listă neeligibil. De asemenea, am avut o experienţă neplăcută, când liderul unui partid a promis să excludă din listă un candidat şi nu a făcut acest lucru. În actuala campanie, din păcate, în perioada când noi le-am expediat partidelor listele, cu sugestia să o vadă şi să reacţioneze într-un fel sau altul, să ne spună dacă au de gând să retragă aceste persoane din liste sau să conteste rezultatele monitorizării noastre, ei bine, anul acesta nu am avut absolut nici o reacţie. Mai există până la data limită, conform Codului electoral, când partidele pot să retragă candidaţii din liste. Adică până mîine, 20 noiembrie, partidele mai pot face acest lucru. Să vedem ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Nu i-aţi expus radiografiei pe liderii partidelor. De ce?

Petru Macovei: „Liderii partidelor de această dată au fost şi ei monitorizaţi. Pot să vă spun că majoritatea absolută a acestor lideri ar trebui să fie incluşi într-o listă a cadidaţilor, care nu corespund unor criterii de integritate, care să le permită să fie deputaţi în Parlament. Cu toate acestea, ţinând cont de faptul, că campania electorală actuală este una extrem de tensionată, iar cetăţenii sunt extrem de confuzi, am găsit de cuviinţă ca să excludem liderii din această listă, dându-le astfel încă o şansă. Ca să pornim de la ideea, că unii lideri ar putea fi interesaţi totuşi să gestioneze partidele prin exluderea persoanelor compromise de pe listele lor.”

Europa Liberă: Cineva a zis că dacă ar fi să procedeze aşa cum sugeraţi Dumneavoastră, n-ar mai avea candidaţi partidele.

Petru Macovei: „Nu este adevărat. Sunt absolut convins că există foarte mulţi oameni oneşti în ţara asta, care au capacităţile şi nu au un trecut care să pună sub semnul întrebării calitatea lor de candidaţi în Parlament.”
XS
SM
MD
LG