Linkuri accesibilitate

Petru Lucinschi și Mircea Snegur susțin partidele AIE


Petru Lucinschi
Petru Lucinschi

Cei doi foști președinți ai Moldovei îndeamnă electoratul să iasă la vot.


Dacă până acum în campania electorală erau prezenţi doi şefi de stat - actualul preşedinte interimar Mihai Ghimpu şi fostul preşedinte Vladimi Voronin, astăzi la rampă a ieşit şi ex-preşedintele Petru Lucinschi. El a îndemnat alegătorii să fie iertători dar şi obiectivi. Europa Liberă a încercat să afle şi părerea primului preşedinte Mircea Snegur despre mersul campaniei.


Îndemnând oamenii să iasă la vot, fostul şef de stat Petru Lucinschi a ţinut să se adreseze în primul rând pensionarilor: „Omul când iese din cabina de vot şi ziariştii îl întreabă, pentru ce ai votat dumneata? El spune am votat pentru un viitor mai bun! Păi viitorul nu suntem noi, cei mai în vârstă! Viitorul sunt cei tineri. De aceea întrebarea mea şi rugămintea mea către pensionari: în primul rând vorbiţi cu copiii dumneavoastră. Întrebaţi-i cum le va fi mai bine. Dacă el va spune că cel mai bine s-a simţit şi a activat, a avut rezultate şi a avut viitor în condiţiile regimului vechi, când la guvernare au fost comuniştii, atunci poftim, e o situaţie. Dar dacă ei vă spun că au nişte relaţii, au o perspectivă, au posibilitatea ca tot pe dvs, cei bătrîni să vă ajute, atunci ţineţi cont de chestia aceasta”.

Ex-preşedintele Lucinschi le-a cerut alegătorilor să fie ierători, dar şi obiectivi faţă de neînţelegerile între liderii Alianţei pentru Integrare Europeană: „Dar să fim sinceri, ei s-au sfădit în cele din urmă în faţa noastră. Deci, transparenţa la un nivel destul de înalt a fost asigurată. Noi nu avem alţii, noi trebuie să alegem din cei care sunt. Ei au venit pe un fond foarte complicat, de aceea cei care au susţinut Alianţa cred că comit o greşeală dacă spun că m-am dezamăgit. Într-un an de zile, în viziunea mea, s-a făcut la maximum. Mai ales pe plan extern”.

La conferinţa de presă, unii jurnalişti au remarcat că fiul său, Chiril Lucinschi, figurează pe lista electorală a PLDM şi l-au întrebat pe ex-preşedinte dacă ieşirea sa la presa n-a fost motivată şi de aceste raţiuni. Petru Lucinschi a dat un răspuns negativ, menţionând că atunci când e vorba de politică, fiul său demult ia deciziile de unul singur.

Europa Liberă l-a solicitat şi pe primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, să se pronunţe asupra mersului campaniei electorale. Mircea Snegur crede că lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă alegătorii este să iasă la vot, în timp ce concurenţii electorali ar fi necesar să se manifeste cu calm şi înţelepciune: „Pentru că în caz contrar ne pomenim cu situaţia pe care am avut-o în alegerile precedente. Ne pomenim cu o situaţie de criză politică în continuare, fapt de la care are de suferit întreaga societate. Dar depinde şi de ultima sută de metri, şi de comportamentul agenţilor electorali. Voi avea un mare regret dacă vor continua atacurile reciproce, fie şi nu tranşante, între liderii forţelor democratice”

Primul preşedinte al ţării a îndemnat alegătorii să analizeze cu atenţie platformele electorale ale candidaţilor pentru a fi siguri că vor lua la 28 noiembrie o decizie corectă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG