Linkuri accesibilitate

Un interviu cu Ana Blandiana: „Am păstrat aceasta încăpăţînată credinţă că societatea are nevoie de o speranţă”.


19 noiembrie 2000

Interviul săptămînii.

10 ani de la înfiinţarea Alianţei Civice.

Invitat: Ana Blandiana
Reporter: Ingrid Susu

Interviul din această săptămână este dedicat aniversării a 10 ani de la constituirea Alianţei civice. Data de naştere a Alianţei Civice – 7 noiembrie 1990, când în Cotidianul „România Liberă” era publicată Declaraţia de principii, semnată de 216 membri fondatori, majoritatea nume cunoscute ale dizidenţei şi intelectualităţii române încă înainte de căderea regimului Ceauşescu. Dintre obiectivele, pentru care s-a constituit Alianţa civică, reamintim realizarea societăţii civile şi a statului de drept, apărarea drepturilor fundamentale ale omului, toleranţa, o viaţă politică morală. Invitatul emisiunii este doamna Ana Blandiana, preşedinta Alianţei Civice.

*
Europa Liberă: Doamnă Ana Blandiana, spuneaţi în cadrul aniversării a 10 ani, că Alianţa civică este, dintr-un anumit punct de vedere, un paradox – s-a implicat activ în viaţa politică, cel mai elocvent exemplu este susţinerea candidaturii lui Emil Constantinescu în urmă cu patru ani, dar în acelaşi timp a evitat să facă parte efectiv din aceasta, optând mai curând pentru postura de gardian, ca să zicem aşa. Nu cred, că mai este nevoie să reamintim momente, precum mitingurile anticomuniste din Piaţa Universităţii, marşurile de protest împotriva mineriadelor, sau a celor pentru promovarea Proclamaţiei de la Timişoara. Aşa că v-aş întreba direct: cât anume credeţi, că aţi reuşit să realizaţi din ceea ce v-aţi propus acum 10 ani?


Ana Blandiana: „Din prima clipă miza Alianţei a fost enormă, a fost aproape susţinută prin absurd tocmai pentru, că ştiam toate aceste lucruri despre români, încercam să dovedim prin noi înşine că putem să fim şi altfel. Ei bine, de la marile mitinguri, din anii ’90, ’90-91-96, care au strâns uneori sute de mii de persoane, până la sutele de dialoguri ale Alianţei civice, desfăşurate în toată ţara, în mare oraşe sau în sate. Cred că putem să dăm exemple de demersuri, care au folosit la ceva. Sunt convinsă, că fără să se vadă, ceva s-a schimbat şi se schimbă, e în curs să se schimbe în interiorul nostru.

Doar că astea sunt lucruri, mentalităţile se numără printre ele, care au nevoie de un timp foarte lung. E adevărat, însă, că înfrângerile se văd mult mai bine cu ochiul liber şi sunt mai senzaţionale, ca să spun aşa. Este destul să ne gândim la faptul, că am făcut toate eforturile posibile, invitând pe pastorul Gauck să conferenţieze România, să explice cum se petrec lucrurile cu dosarele stazi. Deci, am militat ani de zile pentru ca să se ajungă şi în România la o lege a accesului la dosare, prin care să se limpezească puţin atmosfera politică. Şi în momentul în care a părut că am învins, ne dăm seama că, de fapt, nu funcţionează nimic. Ba mai mult: că e posibil ca prin felul în care funcţionează, ea să mărească confuzia şi să dea certificate de bună purtare exact acelora, care nu le merită. Sau am pledat ani de zile prin toate mijloacele posibile pentru schimbarea definiţiei imunităţii parlamentare, deci pentru restrângerea ei numai la ceea ce se petrece în Parlament, aşa cum e în toate ţările.

Şi nu numai că nu am reuşit, nu numai că nici un singur parlamentar nu şi-a pierdut imunitatea parlamentară, deşi au existat cazuri celebre, în care existau toate motivele pentru asta, dar ne aflăm acum în faţa unor alegeri, în care au fost înscrişi pe listele electorale oameni care se află în cercetarea justiţiei. Mai mult – oameni, care au fost condamnaţi. Există pe lista PRM un personaj, care a fost condamnat în procesul Ţigareta-2. Deci, este, trebuie să recunosc, un tip de înfrângere, care se vede mai bine decât victoriile.”

Europa Liberă: Haideţi să vedem măcar o simplă victorie. Care consideraţi că ar fi victoria cea mai demnă de evidenţiat după 10 ani din toată lupta Dumneavoastră?

Ana Blandiana: „Părerea mea este că cea mai mare victorie a noastră este că existăm şi că vom continua să existăm, indiferent ce s-a întâmplat. Asemenea forţe au funcţionat împotriva noastră de la început, când domnul Iliescu era cel care spunea la televizor „inamicul public numărul unul” despre Alianţa Civică. „Această Alianţă Civică”, spunea dumnealui şi această formulă se repeta până la perioada de după 96, când colegii noştri au fost deranjaţi de faptul, că vroiam, că aveam o altă definiţie a prieteniei decât ei. Nouă ni se părea, că prietenia şi ajutorul înseamnă să le spunem acolo unde greşesc. Alianţa n-a fost niciodată sprijinită de o forţă oficială. În schimb au fost numeroase ocaziile, în care am continuat să existăm aproape prin miracol. Este destul să ne gândim că primii cei şase ani nici măcar n-am reuţit să avem un sediu. Funcţionam în case particulare, ca şi creştinii antici. Şi totuşi am păstrat această încăpăţinată credinţă, că societatea are nevoie de o speranţă şi că speranţele nu pot să fie decât criteriile de valoare şi de morală aplicate politicii.”

Europa Liberă: Credeţi că foştii comunişti au realmente şanse de a reveni la putere? Şi dacă da, ce o să se întâmple cu această ţară? Aproape 11 ani, iată, că a fost un timp lung, în care s-au schimbat puţine lucruri. Şi cele care s-au schimbat cu foarte multă greutate.

Ana Blandiana: „Cred că la această oră singurul lucru absolut sigur este, că nu cred, că există nici un om în România, care să poată spune cum vor ieşi aceste alegeri. Există foarte multe necunoscute. Una dintre ele este marja de absenteişti, care de data aceasta este formată din intelectuali şi din care făceau parte din fostul electorat al Convenţiei Democrate. Ei pot încă să determine rezultatul votului, dacă v-or înţelege, că faptul că sunt dezamăgiţi nu le dă dreptul să nu participe în fond la propria lor viaţă. Că nevotând, de fapt votează, dar împotriva propriilor idei. Deci, asta este pe de o parte.

Pe de altă parte, nu este exclus ca să funcţioneze, aşa cum au funcţionat în alegerile locale de la Bucureşti – în ultima secundă un fel de spaimă, care duce la ideea, că nu trebuie lăsată o singură forţă politică să aibă controlul. Şi participarea de ultimă clipă să basculeze relaţiile. Pe de o altă parte, pe de-a treia parte, nu cred, că sunt singurul om care vă spun şi care cred, că sondajele nu au absolut nici o valoare. Că este evident că sunt atât de contrafăcute, în aşa măsură, ca la ţigani, care îţi dă în bobi. Le primeşte cel care plăteşte sondajul, primeşte rezultatul pe care îl doreşte, încât cred, că trebuie să aşteptăm cu sentimentul unei mari curiozităţi şi de ce nu, chiar al unei mari speranţe rezultatul acestor alegeri.”

XS
SM
MD
LG