Linkuri accesibilitate

Procurorul a spus că arestarea lui Bout a fost rezultatul unei cooperări „la scară globală” şi ar trebui să transmită mesajul că nimeni nu este deasupra legii.


La New York a început procesul omului de afaceri rus Viktor Bout, care a fost extrădat săptămâna aceasta din Tailanda, unde fusese arestat în urmă cu doi ani şi jumătate. În vârstă de 43 de ani, Bout este acuzat de terorism şi conspiraţie pentru uciderea de cetăţeni americani şi ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă.

La începutul procesului dintr-un tribunal federal de la New York, Viktor Bout s-a declarat nevinovat, iar judecătorul a dispus ţinerea lui în arest fără drept de cauţiune. Deşi are o avere estimată la şase miliarde de dolari, cetăţeanul rus a cerut şi a primit un avocat din oficiu – care va fi plătit din banii contribuabililor americani.

Potrivit relatării corespondentului nostru la New York, Nikola Krastev, procurorul Preet Bharara a amintit la tribunal împrejurările în care a fost arestat Bout, supranumit „negustorul morţii”: în primăvara anului 2008, un agent FBI pozând drept militant al gherilei marxiste columbiene FARC i-a cerut să-i vândă arme, precizând limpede că are de gând să ucidă americani – mai exact, piloţi americani aflaţi în misiune în Columbia.

La o conferinţă de presă, procurorul american Bharara a vorbit despre complexitatea operaţiunilor de capturare a lui Bout. Procurorul a spus că arestarea lui Bout a fost rezultatul unei cooperări „la scară globală” şi ar trebui să transmită mesajul că nimeni nu este deasupra legii şi că nimeni n-are dreptul să-şi imagineze că poate plănui să ucidă cetăţeni americani fără să fie pedepsit. Intrând în detalii, procurorul a spus că Viktor Bout a oferit spre vânzare peste 700 de rachete sol-aer, 5000 de puşti de asalt AK-47, mine de teren, explozivi C4, milioane de cartuşe, avioane ultra-uşoare care pot fi echipate cu lansatoare de grenade şi rachete, aparate de zbor fără pilot cu rază de 200 de kilometri şi două avioane pentru „livrarea mărfii”. „Este un arsenal pe care l-ar putea invidia chiar şi unele ţări mai mici” – a spus procurorul. El a adăugat că autorităţile americane au înregistrarea discuţiei dintre Bout şi falsul militant columbian, în care rusul spune printre altele că este solidar cu miliţiile marxiste FARC şi că lupta lor împotriva Statelor Unite este şi lupta lui.

Viktor Bout, în vârstă de 43 de ani, este bănuit să ar fi vândut arme combatanţilor din războaie civile de pe toate meridianele, din America de Sud până în Orientul Mijlociu şi Africa. Presa l-a numit „negustorul morţii” şi a fost sursa de inspiraţie a filmului american „Lord of War”, cu Nicholas Cage în rolul principal.

Pe pagina sa de internet, Bout se prezintă într-o lumină mult mai favorabilă, spunând că este un bărbat „dinamic, carismatic, spontan, elegant, elocvent şi foarte energic care comunică cu uşurinţă în mai multe limbi ca rusa, portugheza, engleza, franceza şi araba. Este un comerciant înnăscut cu o dragoste nemuritoare pentru aviaţie şi cu o dorinţă eternă de a învinge”.

Următoarea apariţie a lui Bout în faţa tribunalului este programată pentru 10 ianuarie, anul viitor.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG