Linkuri accesibilitate

Ce şansă pentru sudul Basarabiei că i-a ieşit în cale unui astfel de călător!

Am lăsat cu tot dinadinsul să se „aşeze” impresiile de la lansarea volumelor lui Andrzej Stasiuk, Fado şi Nouă, Rao, 2010, eveniment care a avut loc la începutul acestei săptămâni la Librăria din Centru din Chişinău, pentru a spune câteva cuvinte despre felul în care un scriitor poate să redea – graţie scrisului său aproape „topografic” – un plus de vizibilitate unor ţinuturi uitate de Dumnezeu. Tot cu cuvintele lui, adevărat – în tălmăcirea Cristinei Godun: „Harta mea [este vorba de Neue Verkehrskarte von Osterreich-Ungarn, Freytag und Berndt, Wien, 1900], în schimb, ca de altfel orice hartă veche, salvează lumea şi prezintă totodată degradarea ei, curgerea ei. Atunci când mă uit la ea, văd neantul pe care imaginaţia mea vrea cu orice chip să-l umple. Această hartă fragilă, care se fărâmiţează şi se deteriorează la orice atingere, seamănă cu memoria umană, slabă, imperfectă, ameninţată de scleroza şi demenţa omului bătrân.
(…)
În ultimii zece ani, am uzat câteva hărţi ale Slovaciei, Ungariei şi României. Pur şi simplu s-au deteriorat de la împăturirea şi despăturirea lor repetată. Le-a luat vântul în Marea Câmpie Panonică şi le-a udat ploaia în Carpaţi. Există oare o metaforă a călătoriei mai potrivită decât o hartă deteriorată? Există oare o călătorie mai nobilă decât călătoria pe urmele unui scriitor ale cărui cărţi sunt admirate? Da, e un pelerinaj. Căci pelerinajele nu sunt altceva decât surorile mai în vârstă ale călătoriilor ca atare.
A călători înseamnă a trăi. Şi în orice caz, a trăi de două ori, de trei ori, de mai multe ori”.

Am citat din eseul „Harta”, inclus în Fado, dar la fel de bine – şi mult mai extins – aş fi putut cita din Călătorind spre Babadag, Rao, 2007, în ideea că descrierea unui periplu, chiar dacă pe alocuri fantezistă, poate salva lumea – nu aia mare (nu umblă Stasiuk cu astfel de idei generale!!!), ci aia imediată, care începe de sub talpă – nu doar de la uitare, ci şi de la urâţenie. Oricine va fi parcurs Babadag-ul, trebuie că şi-a simţit inima sărindu-i din piept citind paginile despre Răşinarii lui Emil Cioran sau, ca să tragem cenuşa mai la turta noastră, paginile despre Republica Moldova (după mine, peste cele ale lui Geo Bogza, din Ţara de pământ). Nu doar că pământurile & oamenii noştri arată altfel în scrierea lui Stasiuk, dar se pare că globe-trotter-ul polonez a prins din mers ceea ce le scapă literaţilor noştri, majoritatea născuţi la ţară – şi anume, farmecul desuetudinii, apusul culorilor locale, într-o lume tot mai globalizată. Ce şansă pentru sudul Basarabiei că i-a ieşit în cale unui astfel de călător! Ce băftoşi sunt ţiganii din Soroca că l-au primit în casele lor, acum 7 ani! Astfel scrisul înghesuie geografia ghidurilor turistice, pentru a face loc celei umane. Cum cărţile lui Andrzej Stasiuk sunt traduse în toată Europa, mă gândesc la ai noştri, moldovenii din Babadag, cărora autorul polonez le-a dat un soi de paşaport, cu viză Schengen cu tot, scoţându-i astfel în lume.
„Lume, lume, soro lume…”
XS
SM
MD
LG