Linkuri accesibilitate

Adrian Păunescu: un stahanovist al dragostei pentru Ceauşescu

La moartea lui Adrian Păunescu, Ion Iliescu a constatat că unii au spus că ar fi fost „cântareţ de curte al lui Ceauşescu”. „Numai cei superficiali spun asta”, „el n-a cântat omagii lui Ceauşescu”. Şi, în numele adevărului, ne-a cerut „să apelăm la surse”. Ceea ce am făcut.

Da, Ion Iliescu are dreptate. Păunescu n-a fost poet de curte, n-a scris omagii. Era pur şi simplu îndrăgostit când scria: „Iubitul nostru lider politic şi sufletesc, ctitor al României moderne, curajos, înţelept cârmaci, pe ale cărui tâmple s-a aşezat sarea tuturor furtunilor acestui final de veac, tovaraşe Nicolae Ceauşescu! Vă scriu de mult şi vă iubesc de mult şi sânteţi părintele meu bun şi v-am ascultat şi m-am făcut unul din nu mulţii purtători ai mesajului dumneavoastră de omenie, cinste şi inspiraţie în cultura română. V-am iubit, vă iubesc şi vă voi iubi şi nici nu am altă cale”

Şi pentru ca Păunescu era mult, iubea cu toptanul: „Va iubesc nu demagogic, ci în intimitate, cu copiii mei, cu familia mea, căreia îi sunteţi geniu tutelar”. Iubea, la grămadă, tot ce era Ceauşescu, în numele tătului, al fiului şi al mamei. „Sunteţi un om binecuvântat, aveţi geniu, aveţi lânga dumnevoastră o femeie excepţională şi la lumina grijii dumnevoastră părinteşti creşte un tânăr patriot revoluţionar, din ce în ce mai matur şi mai serios, în care simt că mi-am făcut un prieten, fiul dumneavoastră, Nicu”.

Da, Ion Iliescu are dreptate. Nici urma de omagiu, de linguşeală în cuvintele înaripate ale îndrăgostitului de Ceauşescu: „iubitul nostru părinte, minunatul nostru om, inspiratul şi dreptul nostru cârmaci”, „atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist”, „aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric”, „vă iubesc ca pe lumina ochilor mei”.

Dragostea năprasnică, puhoiul de vorbe mari putea să smintească un om normal. Nu şi pe Păunescu. „Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric”. Ca toate marile caractere, la ananghie, marele Adrian nu era părăsit de luciditatea cinicului. Cenaclul Flacăra, unde-şi lăbărţa dragoste pentru Ceaşescu, nu era supapa pentru tinerii sastisiţi de ceauşism şi de cele două ore de cult al personalităţii de la televiziune. Pe lângă amorul lui Adrian, cenaclul era menit să-i ofere lui Ceauşescu şi dragostea poporului: „vă iubesc, mobilizez tineretul în jurul ideilor dumneavoastra (...). De la un capăt la altul al ţarii, ei, oamenii, v-au cântat, la îndemnul meu, cu o deosebită prospeţime numele, au dezlănţuit cel mai fierbinte fenomen cultural, sub specie politică şi umană, existent azi în lume. Acest fenomen, asupra căruia vă rog să cereţi relaţii tuturor judeţelor ţarii, pe unde am trecut, se desfaşoară sub mândrul şi minunatul nume al dumneavoastra, tovarăşe Ceauşescu, la lumina orientărilor dumneavoastra, la lumina inimii dumneavoastra. Oricând putem provoca orice întrecere cu oricine în această direcţie”. Şi impolar sfâşiat de dragoste: „Mai pot să vă fiu de folos”!

Însă partea tare a lui Păunescu era proza în versuri. Scria ca voinicul din poveste. Nimeni nu putea citi într-un an cât a scris el într-o noapte. Un stahanovist al dragostei pentru Ceauşescu. Dar numai un superficial ar vedea omagierea dictatorului în înaripatele versuri:

„Il cânt pentru că este. Il cânt pentru că arde.
Întruchipând partidul, de dragul ţării lui,
Că respectând a lumii pădure de stindarde
Nici unul, pentru dânsul, ca tricolorul nu-i”.

Nici urmă de linguşeală a celui căruia i se adresa cu „Să trăiţi, Măria Voastră”!

„Dar, fie să se-ntâmple oricâte-n viaţa noastră,
Să ştim mereu că Unul e-al ţării noastre pisc.
Şi, suportând oricâte înfrângeri personale,
Să ne urmăm Eroul, cu orice fel de risc”.

Şi tot aşa, numai dragoste de adevăr în înălţătoarele versuri.

„Noi, Neamul Românesc, prin voia noastra,
Venind dinspre strămoşi ca un ecou
Şi cu copiii bucălaţi pe umeri
Ca-ntr-un străvechi renascentist tablou,
Noi hotarâm prin toţi aleşii noştri
Sa investim în rang suprem din nou
Pe cel ce ne-a redat independenţa
Şi să-l alegem iarăşi pe Erou”.

Nu, Păunescu n-a fost poet de curte. Omul tuturor adevărurilor, Iliescu are dreptate. Ne-a spus adevărul despre întinarea socialismului, despre revoluţie, despre cine a tras în noi după 22, despre mineriade. De ce n-ar spune el şi adevărul despre Adrian Păunescu? Omul a avut caracter. Şi coloană vertebrala. Cam elastică, e drept. Intocmai ca Ion Iliescu. Pericolul vine dinspre arhive. Trebuie puse pe foc. Toate. Sau trecute la fondul special. Doar aşa adevărul lui Ion Iliescu despre Adrian Păunescu şi Nicoale Ceuşescu va rămâne neîntinat! În vecii vecilor! Amin!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG