Linkuri accesibilitate

De ar trebui ca Senatul American să ratifice noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic


Robert M. Gates și Hillary Rodham Clinton
Robert M. Gates și Hillary Rodham Clinton

Articol apărut în „Washington Post” sub semnătura Secretarului de stat Hillary Clinton și a ministrului american al apărării Robert Gates

De ani de zile, inspectorii americani au monitorizat foreţele nucleare ruseşti, punînd în practică maxima favorită a preşedintelui Ronald Reagan; „crede, dar cercetează”. Dar de la expirarea vechiului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic în decembrie 2009, America s-a bazat numai pe încredere, pentru că pînă ce noul tratat nu va intra în vigoare, inspectorii ameircani nu vor avea acces la silozurile nucleare ruseşti şi cele mai mari două arsenale nucleare ale lumii vor fi lipsite de stabilitatea unui regim riguros de inspecţi susțin şefa diplomaţiei americane Hillary Clinton şi ministrul apărării Statelor Unite Robert Gates în „Washington Post”.

Cerem senatorilor ca, înainte de încheierea sesiunii Congresului, să aprobe un tratat de control al armamentului strategic care va permite din nou inspectorilor americani să viziteze siturile nucleare ale Rusiei, şi va reduce numărul de arme nucleare deţinute de cele două ţări la nivelul de dinainte de 1950.

Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic, semnat de preşedintele Barack Obama şi de preşedintele rus Dmitri Medvedev, e construit pe fundaţiile puse de liderii americani din ambele partide politice în ultimele patru decenii.

Are un larg sprijin bi-partizan. Şase foşti secretari de stat, cinci foşti miniştri ai apărării şi trei foşti consilieri pe probleme de securitate naţională sprijină ratificarea, laolaltă cu şapte foşti lideri din Comanda Strategică a Statelor Unite şi cu întreaga conducere actuală a armatei americane.

Iar timpul pentru actualul Congres se scurge. Iată ce e în joc: noul tratat va duce mai departe cîteva obiective cruciale pentru securitatea naţonală - reducerea numărului de arme nucleare desfăşurate pe teren, odată cu păstrarea unei capacităţi sigure şi eficiente de apărare; accesul direct la arsenalul nuclear rusesc; şi crearea unei relaţii mai previzibile şi mai cooperante între principalele două mari puteri nucleare ale lumii.

Tratatul va pune de asemenea în practică un regim de verificare eficient pentru a urmări progresul înregistrat de cele două părţi în reducerea aresenalelor la 1500 de ogive strategice fiecare; vor putea fi numărate mai bine armele strategice desfăşurate, pentru că schimbul de date se va face mai eficient şi mai des ca în trecut; Statele Unite vor putea face 18 inspecţii surpriză ale forţelor nucleare ruseşti în fiecare an, şi vor putea verifica ogivele de la fiecare rachetă.

Tratatul START va pregăti de asemenea scena pentru noi reduceri de armament, inclusiv negocierea asupra armelor nucleare tactice; va ajuta la întărirea resetării relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia, care a permis Americii să negocieze în favoarea intereselor ei strategice.

Şefa diplomaţiei americane Hillary Clinton şi ministrul apărării Statelor Unite Roberts Gates trec în continuare în revistă ce anume nu va face noul tratat:

- nu va limita capacitatea americanilor de a construi şi desfăşura un sistem de apărare a teritoriului şi forţelor americane, şi va îmbunătăţi securitatea aliaţilor şi partenerilor Americii;

- nu va limita capacitatea de modernizare a forţelor nucleare americane; dimpotrivă, Statele Unite vor avea în continuare o robustă capacitate de răspuns bazată pe o „triadă” de sisteme: rachetele balistice intercontinentale, rachetele balistice lansate de pe submarine şi bombardierele grele dotate cu armament nuclear; pentru păstrarea şi modernizarea acestor sisteme, administraţia actuală a propus cheltuirea a peste 100 de miliarde de dolari în următorii 10 ani

- în fine, tratatul START nu va limita capacitatea Statelor Unite de a construi şi desfăşura cele mai eficiente capacităţi convenţionale posibile, inclusiv sisteme de atac care vor putea lovi o ţintă oriunde pe glob în mai puţin de o oră.

De la începutul Războiului Rece, fiecare preşedinte american a optat pentru un acord verificabil în controlul arammentelor. De fiecare dată, Senatul a sprijinit în unanimitate aceste tratate. De aceea, noul tratat START are nevoie de o aprobare promptă. Securitatea naţională a Statelor Unite depinde de el.
XS
SM
MD
LG