Linkuri accesibilitate


Am fost săptămâna trecută la gara Florenc pentru a trimite un colet acasă. De obicei, lîngă autobuzul Praga-Chişinău, poţi să întîlneşti moldoveni care pleacă acasă sau trimit colete celor dragi în Moldova. În timp ce căutam şoferul de cursă, pentru a-i transmite coletul, cineva m-a tras de mânecă: era moş Andrei pe care-l cunosc de la biserica românească din grădinile Kinsky.

El nu petrecea pe nimeni acasă şi nici nu trimitea vreun colet: „Am venit să văd poate găsesc pe cineva dintre ai mei să mai schimb o vorbă.“ Am rămas impresionat că în una din puţinele lui zile libere, unicul gînd a fost „să tragă o fugă“ pînă la gară în speranţa că va găsi pe cineva dintre moldoveni cu care să schimbe o vorbă. Asta ca şi cum ar fi fost să „tragă o fugă“ pînă acasă să vadă ce se mai întîmplă acolo la Băneşti, Teleneşti. Îmi spunea că este foarte ocupat şi că lucrează chiar şi duminicile la bucătăria unui spital din oraş.

Privindu-l pe moş Andrei în timp ce ne luam rămas bun la staţia de metro, mi-am dat seama că oricît de departe ar fugi moldovenii de acasă împinşi de nevoi – dorul de Moldova îi ajunge din urmă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG