Linkuri accesibilitate

15.11 - Chișinău: Proiectul de lege privind finanțarea mediilor de informare


Se propune interzicerea finanţării de către guvernele din străinătate a ziarelor cu caracter politic de la Chişinău.


15 noimebrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Proiectul de lege privind finanțarea mediilor de informare.

Dan Ionescu: Guvernul a avizat astăzi un proiect de lege referitor la finanţarea mediilor de informare în masă, proiect care are toate şansele să se transforme într-o nouă piatră de încercare pentru viaţa politică de la Chişinău. Relatează Sergiu Praporşcic
.

Guvernul, întrunit astăzi în şedinţă, a dat aviz pozitiv proiectului de lege, elaborat de trei deputaţi din partea formaţiunii, condusă de preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, şi din partea Convenţiei Democrate, prin care se propune interzicerea finanţării de către guvernele din străinătate a ziarelor cu caracter politic de la Chişinău. Deşi nu este întru totul clar ce ziar ar putea să cadă sub incidenţa acestei legi, unii analişti apreciază că acţiunea lui Vladimir Solonari şi Alexei Tulbure, de la Partidul Democrat, şi Victor Josu, de la Partidul Renaşterii şi Concilierii, este îndreptată împotriva ziarului „Ţara”, fost organ de presă al Partidului Popular Creştin-Democrat, acum ziar independent de informaţii şi opinii. Acest ziar este finanţat de Guvernul României. Membrii Guvernului au fost de acord cu ministrul Justiţiei, Valeria Ştirbeţ, care s-a pronunţat pentru interzicerea finanţării pe această cale a ziarelor cu caracter politic.

Cabinetul de miniştri nu a dorit să ia atitudine faţă de proiectul de lege al câtorva deputaţi independenţi, susţinători ai preşedintelui Petru Lucinschi, care au propus modificarea Codului electoral, astfel încât alegerile parlamentare şi cele locale să se desfăşoare pe circumscripţii uninominale şi nu pe liste de partid, aşa cum se practică în prezent. Membrii Guvernului consideră că soluţionarea acestei probleme ţine doar de competenţa Legislativului.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri proiectul de eradicare a sărăciei. Cu această ocazie premierul Dumitru Braghiş a declarat următoarele: „Eu vreau, în primul rând, să menţionez că strategia aceasta este o axă, în jurul căreea vor fi întreprinse un şir întreg de acţiuni în următorii doi-trei ani de zile, poate chiar cinci ani de zile. Şi în jurul acestui act trebuie să fie planificate toate acţiunile, care sunt precionizate de către ministere, de departamente, administraţia publică locală pentru a îndeplini acest program. La proiectul de hotărâre, cred, că trebuie de pus numaidecât un punct, trebuie de adăugat un punct, care ar spune că ministerele şi departamentele în termenele respective, într-o lună sau cât, trebuie să elaboreze planuri concrete, cu acţiuni concrete pentru implementarea, îndeplinirea celor convenite în strategie. Ministerul Economiei va generaliza aceste planuri, va coordona toată această activitate, va da informaţii Guvernului despre îndeplinirea acestor acţiuni.”

Rămânând la tema protecţiei sociale, vom preciza, că astăzi responsabili de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei au anunţat, că 129 de mii de pensionari din localităţile rurale vor beneficia de indemnizaţii, în mărime de 410 lei, pentru cumpărarea combustibilului pentru iarnă. Vor avea dreptul la aceşti bani doar pensionarii, care sunt trecuţi pe listele beneficiarilor de compensaţii nominale. Guvernul a luat această decizie după ce a renunţat la modalitatea practicată în anii precedenţi, de a elibera pensionarilor cărbune şi lemn de foc în contul pensiilor.

Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG