Linkuri accesibilitate

13.11 - Chișinău: Declarațiile contradictorii ale comuniștilor


Victor Stepaniuc (2009)
Victor Stepaniuc (2009)

Victor Stepaniuc: „o parte a electoratului nostru doreşte ca domnul Voronin să candideze, deşi noi ne-am pronunţat de mai multe ori pentru desfiinţarea funcţiei de şef de stat”.


13 noiembrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.


Declarațiile contradictorii ale comuniștilor.


Dan Ionescu: O serie de declaraţii, făcute de anumiţi lideri parlamentari la sfârşitul săptămânii trecute, au contribuit din plin la sporirea nesiguranţei, care pluteşte asupra viitorului Legislativului moldovean. Relatează Sergiu Praporşcic.

Unul din fruntaşii fracţiunii parlamentare a comuniştilor, Victor Stepaniuc, a făcut astăzi un şir de declaraţii contradictorii, din care s-ar putea înţelege, că deputaţii comunişti susţin ideea alegerilor parlamentare anticipate. „În interiorul fracţiunii comuniştilor există o stare de spirit favorabilă alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat astăzi vicepreşedintele fracţiunii, Victor Stepaniuc. Pe de altă parte, el a spus, că declanşarea unui scrutin parlamentar în plină iarnă este nedorită. Totodată, Stepaniuc a declarat, că partidul său nu a decis definitiv, dacă liderul comunist Vladimir Voronin va participa la scrutinul prezidenţial. Stepaniuc a spus: „o parte a electoratului nostru doreşte ca domnul Voronin să candideze, deşi noi ne-am pronunţat de mai multe ori pentru desfiinţarea funcţiei de şef de stat”. Fruntaşul comunist a declarat, că într-o situaţie de criză, ca cea existentă, alegerile anticipate ar fi una din soluţii, fără a preciza, dacă negocierile privind alegerile parlamentare au intrat sau nu în impas.

Să amintim, că la finele săptămânii trecute liderul comunist, Vladimir Voronin, a declarat că deputaţii ar fi trebuit să se gândească serios la posibilitatea dizolvării actualului Parlament. Această idee a fost susţinută şi de preşedintele Legislativului, Dumitru Diacov. Este adevărat, că Diacov şi-a nuanţat declaraţia, recunoscând că a reacţionat într-o anumită măsură emoţional. Diacov a adăugat, însă, că desfăşurarea alegerilor anticipate ar fi o soluţie pentru ceea ce el a numit „curăţirea Parlamentului de o parte din deputaţii, care nu fac faţă lucrurilor”.

Rămânând la tema alegerilor preşedintelui Republicii, să menţionăm că până în prezent nu a fost înregistrat nici un candidat pentru această funcţie. Secretarul Comisiei speciale pentru desfăşurarea alegerilor şefului statului, parlamentarul Partidului Democrat, Gheorghe Marin, ne-a declarat, că deputaţii pot să-şi înainteze propunerile până la 25 noiembrie, urmând ca la 1 decembrie să aibă loc scrutinul. Gehorghe Marin ne-a confirmat, că astăzi seara liderii celor mai numeroase grupuri parlamentare, liderul comunist, Vladimir Voronin, preşedintele Parlamentului şi al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, şi liderul Convenţiei Democrate, Mircea Snegur, s-au întrunit într-o şedinţă, la care s-a discutat problema identificării unei candidaturi reciproc acceptabile pentru postul de preşedinte al Republicii. Nu cunoaştem rezultatele acestei şedinţe închise. Contrar afirmaţiilor vicepreşedintelui Partidului Democrat, Gheorghe Marin, din anticamera lui Diacov ni s-a spus, că şedinţa în cauză nu a avut loc.

Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG