Deschiderea arhivelor KGB - evenimentul anului 2010

Luni

Suprasaturarea electorală poate prejudicia intenţiile de vot ale alegătorilor. Nu-mi mai amintesc o campanie atât de mediatizată şi atât de vizibilă în R. Moldova. Cititorii care telefonează zilnic la Ziarul de Gardă confirmă această supoziţie. Ei cred că această avalanşă de concurenţi electorali a fost mobilizată intenţionat, pentru a crea confuzie în rândul alegătorilor. Dumitru Stratan, din satul Nişcani, Călăraşi, ne-a povestit astăzi că satele Moldovei sunt, pur şi simplu, terorizate de unii concurenţi electorali. „Nu-şi mai plasează afişele lor, care au încărcat toate gardurile, ci umblă prin sat şi distrug afişele altor concurenţi. N-o să mă credeţi, dar acest lucru îl fac unii membri ai alianţei. Ce să înţeleagă alegătorul din aceste tactici?”, se întreaba Dumitru Stratan.

Marţi

Această zi a trecut sub semnul deschiderii arhivelor Securităţii. Un număr impresionant de dosare ale persoanelor represate politic au fost transferate la Arhiva Naţională. Cred că e cel mai special eveniment al anului 2010. Ani la rând, la Ziarul de Gardă, am auzit zeci de voci căutând să afle dreptatea despre familiile lor, despre chinurile prin care le-a fost dat să treacă. Dintr-un proces de judecată în altul, aceşti oameni nu reuşeau să obţină prea multă dreptate, deoarece nu cunoşteau, nu aveau de unde cunoaşte ce s-a întâmplat cu-adevărat cu părinţii şi buneii lor. Ceea ce, între timp, au reuşit să reconstituie ei din memorie, par legende vii, dar judecătorii, de obicei, nu cred legendelor. Paginile din dosar, la care de acum încolo vor avea mai uşor acces aceşti oameni, ar putea să-i ajute, să le facă lumină, cel puţin la apusul vieţii, despre o perioadă istorică închisă ermetic până acum pentru ei.

Miercuri

De dimineaţă am încercat să aflu bilanţul Zilei Abonatului, acţiune organizată de Poşta Moldovei, acum o săptămână. Starea a fost similară cu cea pe care omul o trăieşte atunci când, pe neaşteptate, se prăbuşeşte de pe un scaun. Numărul celor abonaţi – în descreştere. Nu doar la Ziarul de Gardă, ci şi la alte publicaţii. M-am gândit că, degrabă, s-ar putea să nu mai avem nevoie de Poşta Moldovei care îşi fixează o treime din preţ la preţurile redacţionale, pentru distribuirea fiecărui număr de ziar. Poate că ne-am împăca în vreun fel cu aceste taxe, dacă cititorii ar fi mulţumiţi de serviciile acestei structuri. Ei, cititorii, însă, ne sesizează săptămânal că nu primesc ziarul la timp, că, într-o zi din noiembrie, le-a fost adus un număr de ziar din luna martie sau, şi mai mult, că, în unele numere de ziar, sunt inserate postere cu publicitate politică, bineînţeles, fără acordul redacţiei.

Joi

Tudor Casapu a revenit după un complicat transplant de ficat. L-am văzut într-o conferinţă de presă, mediatizată la toate posturile TV. Alături de el – ministrul Sănătăţii, candidat la parlamentare. Se pare că a vorbit şi a fost arătat la televizoare mai mult decât marele sportiv. Încercam să-mi explic de ce a fost nevoie de această conferinţă de presă acum. De ce ministrul Sănătăţii a trebuit să apară în imagini alături de Casapu? De ce a fost nevoie să se revină acum la costurile acelei intervenţii chirurgicale? De ce ministrul Sănătăţii nu apare în imagini să dea explicaţii şi despre cazurile letale, care se întâmplă în Moldova, deoarece pacienţii nu au bani sau susţinerea necesară pentru tratament? De ce ministrul Sănătăţii nu iese public în cazul unor situaţii nefericite, să-şi ceară iertare din partea breslei, pentru insuccese sau rateuri?

Vineri

Un tată şi-a incendiat doi copii, de 10 şi 12 ani, noaptea trecută. Acum câteva zile, un copil de 5 ani, lăsat de maică-sa singur într-un apartament de la etajul 9 a căzut de la balcon, supravieţuind deoarece zburase pe un maldăr de crengi care i-au amortizat căderea. Poliţia de la Bălţi a iniţiat o anchetă pentru a depista o mamă care şi-a abandonat bebeluşul, în urmă cu o lună, pe o bancă din Gara de Nord. După atâtea noutăţi groaznice, am urmărit, într-un maxi-taxi, un tată, şofer al acelui transport, comunicând cu feciorul său, elev în clasa 1. Am regretat lipsa unei camere de luat vederi, pentru a realiza un film despre cei doi. Ar fi fost unul cu totul special despre un tată care ştie a-şi mângâia copilul, care ştie a-i adresa întrebări, care ştie a se bucura că sunt împreună.