Linkuri accesibilitate

G-20 amînă pe 2011 aplanarea războiului valutelor


Barack Obama, Hu Jintao și David Cameron
Barack Obama, Hu Jintao și David Cameron

Cursul mic al yuanului și deprecierea dolarului produc iritare în rîndul țărilor din G-20.

La finalul discuţiilor de două zile, liderii principalelor economii dezvoltate şi în curs de dezvoltare au adoptat o declaraţie comună. Ea spune că participanţii s-au înţeles să se abţină de la o competiţie a deprecierii valutelor şi că vor elabora un set de reguli în privinţa unui echilibru valutar. Dar, nu acum, când tensiunile sunt mari, ci în cursul anului viitor, notează agenţia Reuter.

La summit-ul de la Seul, Statele Unite nu au reuşit să obţină sprijinul celorlalte ţări din G20 în disputa cu China, pe care o acuză că îşi menţine în mod artificial la un nivel scăzut moneda naţională, yuan-ul, ceea ce-i oferă un avantaj comercial.

Statele Unite spun că un yuan mai puternic va face exporturile chinezeşti mai costisitoare în străinătate, iar importurile din Statele Unite mai ieftine pentru chinezi. În acelaşi timp, va reduce deficitul balanţei comerciale a Statelor Unite cu China, care se poate ridica anul acesta la nivelul record din 2008 de aproape 270 de miliarde de dolari. De asemenea, întărirea yuan-ului va încuraja companiile chinezeşti să-şi vândă produsele consumatorilor interni în loc să le exporte.

Acestea sunt argumentele americane. Numai că poziţia Statelor Unite a fost subminată de propriile măsuri luate recent. Decizia băncii centrale americane să tipărească bani pentru o nouă stimulare financiară a economiei este considerată de natură să slăbească dolarul.

Alte ţări, inclusiv Germania, au fost iritate de planurile americane de a pompa încă 600 de miliarde de dolari în economia care întârzie să-şi ia avânt după recesiune. După cum scrie agenţia AP, măsura este descrisă de critici drept o schemă nesăbuită şi egoistă de a inunda piaţa cu dolari ca deprecierea monedei americane să ofere ulterior un avantaj exportatorilor.

AP mai scrie că declaraţia finală a summit-ului G20 de la Seul nu va aduce probabil soluţii imediate pentru o problemă cheie: cum să fie reparată o economie globală care se hrăneşte de multă vreme din imensul deficit al balanţei comerciale a Statelor Unite - America este de ani buni principala piaţă de desfacere a lumii şi a consumat mult mai multe produse şi servicii importate decât a exportat.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG