Linkuri accesibilitate

Lansarea la Librăria din Centru a cărții lui Alexandru Vakulovski „157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană”

Tema centrală a romanului lui Alexandru Vakulovski este felul în care omul este umilit şi această temă este întoarsă pe toate feţele şi este văzută din toate unghiurile de vedere. Prozatorul ne arată cum acesta este umilit în familie, în curtea casei, pe stradă, la crîşmă, la şcoală, la facultate sau la serviciu. Ne arată cum este umilit de către cei dragi, de către prieteni, de către autorităţi, străini sau de către oameni beţi. Ne arată cum este umilit de către profesori, politicieni, securişti, şefi sau de către colegi. Mai mult, ne înfăţişează mecanismele perfide ale umilirii celuilalt în nişte imagini răscolitoare ca în acest exemplu: „Bunicii mîncau la masă, iar eu cu pisicile şi căţeii stăteam pe jos şi ne uitam la ei. Din cînd în cînd, ei aruncau cîte ceva cîinilor, nu mie. Şi rîdeau...”

În romanul „157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană”, de multe ori, omul este umilit fără nici un motiv. Pur şi simplu de dragul de-a fi umilit. Pur şi simplu pentru că aşa i s-a năzărit nu ştiu cui că e mai cool. Şi este umilit prin limbaj, prin batjocură şi prin sex. Sau prin violenţa psihică sau fizică, aşa cum se poate vedea din acest fragment: „Îmi ţin minte trezirea. Deschid uşa bunicilor. Şi mă trezesc cu o lovitură directă peste faţă, apoi mă lovesc cu capul de podea şi firul se rupe...”

În romanul lui Vakulovski sînt înfăţişate toate formele inimaginabile ale umilinţei. Unele dintre ele sînt nişte produse ale sărăciei sau ale mizeriei, iar altele ale caracterului searbăd al existenţiei sau ale firi imprevizibile şi nestatornice a omului scăpătat. Din această cauză, oamenii ajung să se umilească singuri, ca în acel segment tulburător cînd îşi dezgroapă morţii din cimitir ca să vîndă locurile unde aceştia fuseseră îngropaţi pentru cîţiva pumni de firfirici.

Îţi iese părul prin căciulă în faţa acestui spectacol al umilirii şi umilinţei, care se răsfrînge mai ales asupra unei tinere femei, care e urmărită din copilărie şi pînă la maturitate.

Alături de aceasta, romanul lui Vakulovski mai e tighelit de o temă: tema dispreţului. În acest roman personajele se dispreţuiesc unele pe altele pînă în pînzele albe şi iarăşi fără nici un motiv plauzibil. Pur şi simplu că aşa li s-o căşunat. Nu există nici un individ care să stîrnească stima celuilalt şi nici unul care să se uite la lumea din jur cu ochi buni. Ei nu au ochi să se vadă. Concepte ca prietenie, solidaritate, solicitudine sau dragoste nu-şi mai găsesc nici un loc în această lume descrisă de Vakulovski, aşa încît, în romanul său, lucrurile s-au inversat: infernul se află la suprafaţă, iar în adîncurile pămîntului se găsesc minele în care personajele cărţii îşi găsesc salvarea.
XS
SM
MD
LG