Vom vorbi despre locul zilei de 7 noiembrie în profilul identitar al Republicii Moldova de astăzi şi despre dividendele politice pe care le mai pot stoarce fanii dar şi adversarii acestei sărbători din registrul sovietic.
Despre „politica memoriei” cum i se spune în cercurile academice, vom sta de vorbă cu Andrei Cuşco, doctor în istorie, lector la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.
Europa Liberă: Chiar dacă nu mai este pe lista de sărbători oficiale, ziua de 7 noiembrie continuă să fie consemnată de un segment important al societăţii care se declară descendentă din acel eveniment şi acţionează în consecinţă. Inclusiv în timpul alegerilor parlamentare. Prin urmare, se poate spune oare că puciul bolşevic sau Revoluţia din Noiembrie face parte din caracteristicile identitare ale societăţii moldoveneşti?
Andrei Cuşco: „În societatea noastră, ceea ce se numeşte de obicei „politica memoriei” are o prezenţă foarte şi foarte importantă, în sensul în care societatea noastră este încă polarizată, aş spune, în cadrul acestei competiţii interminabile, se pare, pentru definirea identitară a populaţiei majoritare din Republica Moldova.
În general, la nivelul memoriei colective, nu s-a făcut o distanţare până la capăt de trecutul sovietic. Ar fi trebuit insistat mult mai mult pe caracterul de lungă durată a acestui eveniment, pe consecinţele sale, şi eu cred că este chiar păgubos că se insistă atât de mult pe definiţie, în sensul dacă a fost puci sau a fost lovitură de stat sau a fost revoluţie? Problema nu este evenimentul în sine. Evenimentul în sine a fost o lovitură de stat, dar consecinţele au fost şi mai sunt încă foarte vizibile, până la urmă, a fost o transformare revoluţionară în sens pozitiv sau negativ - aici depinde de valorizarea care se dă acestui eveniment, dar trebuie explicat foarte bine impactul acestor evenimente din St. Petersburg.
Vreau să punctez un eveniment foarte important pentru Basarabia, care deseori este neglijat. În momentul în care actorii politici de la noi se revendică de la 7 noiembrie şi se revendică, de asemenea, de la declaraţia de autonomie din 2 decembrie 1917, am în vedere aici stataliştii de la Chişinău, ei trebuie să-şi dea foarte bine seama că actul din 2 decembrie 1917, actul fondator al ceea ce numesc ei „statalitatea moldovenească modernă”, a fost o reacţie faţă de dispariţia centrului legitim de autoritate din capitala rusă. A fost un răspuns la puciul din 25 octombrie, adică chiar posibilitatea apariţiei unei formaţiuni politice, fie ea autonomă, pe teritoriul Basarabiei a fost condiţionată de rezultatul în sens negativ al evenimentelor din 7 noiembrie. Este cel puţin paradoxal”.
Europa Liberă: Dle Cuşco, lucrul acesta, am impresia, este înţeles şi tocmai stataliştii încearcă uşor - uşor să iasă din această contradicţie, acreditând drapelul lui Ştefan cel Mare. Nu-i aşa?
Andrei Cuşco: „Sigur, şi asta iarăşi este firesc pentru discursul respectiv, în sensul în care se încearcă găsirea unor continuităţi cu rădăcini cât mai adânci în istorie. În acelaşi timp, acest dualism al discursului PCRM-ului, în speţă, este unul destul de revelator, aş spune. Pe de o parte, ei încearcă să se distanţeze de revendicarea exclusivă de la marxism-leninism, în acelaşi timp operând cu mare abilitate cu aceste motive de un fel de etno-naţionalism moldovenesc, dar oricum asta nu înlătură contradicţia în sine. Aici, cred eu, trebuie insistat mai mult pe explicarea acestor aspecte cel puţin dubioase din argumentarea stataliştilor noştri.”
Europa Liberă: În condiţiile în care Rusia, cea care se declară moştenitoarea Uniunii Sovietice, s-a dezis de consemnarea zile de 7 noiembrie, de ce la periferiile fostului imperiu sovietic revoluţia lui Lenin continuă să fie tratată cu un fel de pietate?
Andrei Cuşco: „Aici aş relativiza puţin situaţia, să nu uităm că şi în Rusia există forţe destul de importante, în primul rând Partidul Comunist al Federaţiei Ruse care continuă să marcheze această sărbătoare şi la fostele periferii ale Imperiului Rus situaţia continuă să fie destul de inegală. Există anumite elemente pentru care această sărbătoare continuă să aibă o semnificaţie simbolică foarte importantă. La noi problema este această prezenţă dominantă a PCRM pe scena politică. În general, nu cred că rata celor care marchează această sărbătoare în Republica Moldova este semnificativ mai mare decât a celor care o fac în Rusia. Aici e vorba mai curând despre prezenţa mediatică indirectă a acesteia din cauza importanţei actorului politic PCRM”.
Europa Liberă: Dle Cuşco, nu veţi nega că şi comuniştii din Moldova au reuşit să convertească mai mulţi tineri la ideologia prezentată de ei drept una de stînga, cu ajustări europeneşti? Şi asta contrar impresiei că generaţia tînără, prin definiţie, este fieful partidelor de dreapta, pentru că îşi propun să abandoneze cît mai repede cu putinţă faza postsovietică. Oare tinerii pot deveni fani ai revoluţiei bolşevice cum se declară fani ai lui Che Guevara?
Andrei Cuşco: „Da, aici paralela este foarte reuşită. Eu cred că tinerii pot deveni fani ai revoluţiei bolşevice tocmai în acelaşi fel în care devin fani ai lui Che Guevara. Există un fel de fascinaţie pentru această epocă şi pentru figurile fondatoare ale bolşevismului. Sigur aici e foarte greu să generalizăm şi eu nu aş fi de acord nici cu afirmaţia că tinerii sunt prin definiţie mai apropiaţi de partidele liberale sau partidele de dreapta.
Problema este că PCRM-ul are un mecanism foarte eficient de atragere a unor părţi ale generaţiei tinere şi, sigur, aici iarăşi există o contradicţie în sensul că PCRM oscilează în a se prezenta ca nişte comunişti reformaţi, pe de o parte, nerenunţând, pe de altă parte, ostentativ la această moştenire marxist-leninistă. Se poate merge pe un argument intern în cadrul tradiţiei social-democrate, în sensul argumentării acestor puncte vulnerabile ale doctrinei PCRM-iste. Ei nu pot pretinde că fac parte din Stânga Europeană modernă, dacă, sigur, nu se referă la partidele marginale şi extremiste din această tradiţie, nu pot face această afirmaţie spunând, în acelaşi timp, că se revendică de la tradiţia marxist-leninistă”.
Europa Liberă: Dle Cuşco, dacă Moldova ar fi o ţară capitalistă bine-merci, aşezată pe temeiurile liberalismului, tinerii ar fi tentaţi să fie de stânga, rebeli, nu?
Andrei Cuşco: „Exact, în sens anarhist, maoist, etc”.
Europa Liberă: Tinerii despre care vorbim, şi daţi-mi voie să mă declar parte a acestei categorii, dar nu numai ei, au nevoie de modele care să facă parte din structura identitară a unui popor. Ce model de calibrul Revoluţiei bolşevice din 1917 propune noul stat moldovenesc, resetat după destrămarea URSS?
Andrei Cuşco: „Problema este că noul stat moldovenesc încă nu şi-a definit, după părerea mea, un model atractiv pe care l-ar putea propune noii generaţii şi asta este rădăcina multor probleme pe care le avem acum. La noi, fie se reciclează o anumită interpretare bazată pe clişee sovietice, fie se reciclează, din păcate în acelaşi fel de multe ori, o reinterpretare a unor idoli de origine naţională, să zic, dar cu acelaşi rezultat. Eu cred că nici una din aceste alternative nu este adecvată.
Problema este să ne sincronizăm cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Să trecem de la declaraţii de construcţie a unui stat viabil la fapte. Aici nu aş vrea să invoc prea multe detalii despre ce tip de valori ar trebui formate pentru generaţia tânără dar, cu siguranţă, ceea ce s-a propus până acum nu mi se pare foarte adecvat necesităţilor zilei de astăzi”.
Europa Liberă: În concluzie, suntem încă în atelierul designerilor politici?
Andrei Cuşco: „Da, cam asta ar fi concluzia. Suntem încă în construcţie şi, din păcate, nu se prea vede fundamentul solid pe care s-ar putea consolida această construcţie statală. Continuăm să fim dependenţi de nişte clişee, după părerea mea.”
Europa Liberă: A fost la Andrei Cuşco, doctor în istorie, lector la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.
