Linkuri accesibilitate

Punct și de la Capăt: Tot timpul ne-a plăcut să ne poziţionăm în rolul ăsta de victimă, niciodată nu ne-am asumat nimic, nu ne-am asumat istoria.


De azi în trei săptămâni cetăţenii Republicii Moldova vor susţine un nou test. Unii din poziţia de concurenţi electorali, care au tot umblat cu pluguşorul pe la ferestrele Dumneavoastră, ca să vă convingă că sunt cei mai pricepuţi la adunat şi, mai ales, la cheltuit banii publici, că asta face, de fapt, puterea. Cei mulţi, însă, vor susţine testul de perspicacitate în poziţia de alegător. Ei vor trebui să probeze capacitatea de a găsi pe lista de concurenţi electorali formaţiunea, sau independentul, care îi va reprezenta cel mai bine. A cui sarcină este mai dificilă? La această întrebare căutăm astăzi răspunsul împreună cu Alina Radu, directoarea „Ziarului de Gardă” şi cu scriitoarea Nicoleta Esinencu.

*

Europa Liberă: Aşadar, astăzi în Studioul de la Chişinău se află directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, şi scriitoarea Nicoleta Esinencu. Deci, cum vă spuneam, mă interesează părerea domniilor voastre despre evoluţiile campaniei. De unde am pornit şi unde suntem? Pentru că nu am ajuns încă într-un punct dorit, asta e clar. Alina, dumneata eşti de la un ziar de investigaţii. Presupun că cititorii dumitale ar vrea să compare promisiunile cu ceea ce s-a făcut. Asta se întâmplă? Au grijă de asta parlamentarii? Nu?


Alina Radu: „Viitorii parlamentari sunt într-o situaţie complicată, dar şi alegătorii s-ar putea să aibă nişte aşteptări, despre care participanţii la campanie nu-şi dau seama. Pentru că cei care vin la redacţie, oamenii cu care contactăm dau dovadă, în primul rând, de o oboseală, de o apatie şi de o nedorinţă de a înţelege ce se petrece. Practic, la această etapă, foarte mulţi oameni ne spun, că încă nu ştiu ce fel de campanie e asta? E pentru parlamentare? E pentru prezidenţiale? Ce-i cu candidaţii independenţi? Deci, cred, că parlamentarii trebuie să facă mai multă muncă de informare şi, îmi pare, că ei încă nu o fac.”
Alina Radu


Europa Liberă: Nicoleta, aşa se întâmplă, că nu ştiu cum alegătorul în această campanie ca şi cum devine o victimă şi nu-şi asumă responsabilitatea. Pentru că viitorii parlamentari sunt altfel, pentru că nu le spun suficient, pentru că le spun altceva, decât vor să audă. Or, viitorii deputaţi sunt din mediul aceloraşi alegători, numai că se mută de cealaltă parte de gard. Nu?


Nicoleta Esinencu: „Da, exact. Cred, că asta e marea problemă a moldovenilor. Tot timpul ne-a plăcut să ne poziţionăm în rolul ăsta de victimă şi ne place să fim victime. Niciodată nu ne-am asumat nimic. Nu ne-am asumat istoria. Şi poate din motivul ăsta nu ne dăm seama, că şi Vladimir Voronin vine din acest popor. La fel cum orice dictator în orice ţară e rodul unui popor. Nu este o chestie, care vine din altă parte. Este această societate care îl creşte şi o să vedem asta la poziţia de victimă, bineînţeles, care ne ţine închişi. Nu ne dă posibilitatea să înţelegem, că de fapt noi suntem cei care votăm. Şi a nu vota este şi asta o opţiune, bineînţeles. Nu sunt împotrivă. Chiar sunt adepta votului alb, în unele situaţii. Şi în situaţia, în care politicienii se joacă cu electoratul de-a lungul anilor.”

Alina Radu: „Vreau să o contrazic puţin pe Nicoleta, depsre poporul care se autovictimizează. Eu cred, că acest popor nu a avut arme de luptă împotriva dictaturii. Pentru că cei care au încercat să lupte cu mîinile goale împotriva crimelor comunismului au fost, pur şi simplu, omorâţi, duşi în Siberia pe ani de zile. Lecţia a fost învăţată după multe, multe morţi. Cei care au rămas vii, au învăţat lecţia. Nu poţi să lupţi neînarmat. Şi atunci dictatorii au crescut pe un teren liber. Şi atunci dictatorii şi-au adjudecat domenii foarte extinse. Şi atunci îi avem, dar încă suntem dezarmaţi.”

Europa Liberă: Alina, dar acum avem o armă, votul, care putem să-l exprimăm deja relativ liber.


Alina Radu
: „Da, dar avem deja altceva băgat în cap. E un CIP al fricii, al îndoielii, al neîncrederii. Poţi să-mi pui 20 de voturi în mînă, dar ce-i în capul meu, asta nu poţi să schimbi într-o zi.”

Europa Liberă: Dar avem 20 de ani deja de libertate. Mă interesează cum a evoluat iată acest proces – omul în faţa urnei de vot, omul în faţa listei de candidaţi, omul în faţa acestui buletin, pe care trebuie să aplice o ştampilă. Cum a evoluat acest om?


Alina Radu: „Eu nu cred că am avut 20 ani de libertate. Eu cred, că am avut doi ani de libertate, ʼ89-90, când am ieşit cu toţii în stradă. Şi am strigat şi am spus. Şi am schimbat şi am arborat Tricolorul pe Parlament. Şi am schimbat legislaţia. Şi mai departe gata. N-a mai fost libertate. A fost un control foarte subtil, de care ne-am dat seama poate mai târziu. Deci, ne mai trebuie, ne trebuie chiar 20 de ani de libertate, dar eu, îmi cer scuze, dar nu mă consider liberă nici acum.”

Europa Liberă: Alina, dar uite, experienţa Nicoletei, o să te contrazică, dacă nu chiar ea în persoană. Pentru că este produsul unei societăţi libere, pentru că a scris o piesă, care a bulversat Europa, pentru că este mai mult în Germania, decât la Chişinău. Mai mult decât atât, ce poţi să-ţi doreşti? Nicoleta?


Nicoleta Esinencu
Nicoleta Esinencu
: „Cred, că şi societatea îţi dictează libertatea, într-un fel. Dar eu totuşi sunt adeptul, că omul îşi decide calea şi îşi decide libertatea într-un fel, dacă vrea să se simtă liber. Cred că n-o să se încadreze într-un cadru anume şi o să fie liber.”

Europa Liberă: Cum a evoluat acest „homo votantus” în Republica Moldova? El se îndreaptă? Dacă ne amintim de desenul cela celebru, Homo Sapiens.

Alina Radu: „Eu cred că „homo votantus” a evoluat cam aşa: a votat în primii ani, pe urmă a emigrat, nu a mai putut vota acolo. Între timp şi-a pierdut interesul pentru vot. Şi acum încearcă să dibuie, dacă ar putea vota din nou, dar s-ar putea că prima urnă de vot sau secţie de vot să fie mai departe. Şi „homo votantus” din străinătate o să mai amâne până când o să-i fie comod, o să aibă ca şi ceilalţi europeni secţia de vot cât mai apropae de casă. Iar „homo votantus” din cei care au rămas în Republica Moldova se împart în vreo două categorii: cei vârstnici, care sunt nostalgici, pentru că duc foame şi sărăcie. Şi atunci votează pentru cea mai inflamată promisiune electorală. Şi partea de tineri, care votează, după ce se documentează, după ce analizează, dar din păcate sunt foarte puţini.”

Europa Liberă: Mă adresez la scriitoarea Nicoleta Esinencu. Haideţi să privim la ce ofertă vine din partea partidelor, candidaţilor independenţi şi formele în care se îmbracă aceste oferte. Nicoleta, ce le-ai spune colegilor tăi din străinătate despre ceea ce se întâmplă în Moldova?

Nicoleta Esinencu
: „Bine, mie îmi vine foarte greu să le explic prietenilor mei din străinătate ce se întâmplă aici, pentru că denumirile şi doctrinele nu coincid sub nici o formă cu ceea ce înseamnă o doctrină liberală, sau ceea ce înseamnă o doctrină democrată, ceea ce înseamnă stângă şi dreaptă.”

Europa Liberă: Adică, e altceva decât ce e la ei acasă.


Nicoleta Esinencu
: „Bineînţeles. E absolut altceva. Cred, că nici nu e vorba de doctrine. Sau platforma electorală este atât de contradictorie în multe cazuri. Acesta este al doilea motiv în plus, pentru care îmi vine greu să explic ce se întâmplă aici. Eu nu ştiu ce să zic. Cred că politica este o minciună mare. O minciună din toate punctele de vedere. Şi nu e vorba de Moldova, în cazul dat. Este vorba de politică. Şi atunci, cred, că am mai renunţat să fiu naivă şi să cred, că într-adevăr votul meu contează. Şi am mai renunţat să fiu naivă şi să cred, că dacă eu o să merg la vot, o să schimb lucrurile. Da, eu merg la vot, bineînţeles. Am să repet încă o dată, sunt adeptul votului alb, dacă e cazul. Din păcate, cred că în Republica Moldova în ultimul timp există acest fenomen, poate ce s-a demonstrat şi la referendum. Şi nu cred, că trebuie interpretat totul ca o apatie a electoratului. Cred, că un bun procent totuşi vrea să penalizeze politicienii de astăzi, pentru ceea ce au făcut în ultimii ani.”
In dezbatere


Alina Radu: „Frica mea este că în aceşti, cum zici tu, 20 de ani de libertate, s-a mai întâmplat o libertate în Republica Moldova. Libertatea de a vinde şi a cumpăra voturi.”

Europa Liberă: Alina, precizez – relativă libertate. Nici eu nu sunt de acord, că am avut libertate.

Alina Radu: „Ei, hai să zicem. Dar libertatea de a vinde şi a cumpăra voturi a fost totală. Dialogând cu oamenii pe ici, pe colo, înţeleg că acum sunt foarte mulţi mercenari, care aşteaptă să le vândă, şi ceilalţi, care aşteaptă să le cumpere. E o categorie nouă, pe care nu ştiu cum s-o omorâm. Pentru că ea nu trebuie să existe, de fapt, într-o democraţie normală. Şi în acest caz, cei care umblă cu cumpărarea şi cu vânzarea de voturi, s-ar putea să învingă. Să-i învingă pe cei, care aşteaptă să aleagă cu mintea, cu sufletul cu nu ştiu ce. Pentru că în 20 de ani am avut, nu am numărat câte campanii, şi sunt oameni stranii, care au mers la vot de fiecare dată. Deci, au votat la fiecare sezon şi eveniment electoral. Ei nu s-au simţit reprezentaţi, probabil. Nici eu, care am votat întotdeauna, nu m-am simţit reprezentată, nici familia mea. Şi atunci, oamenii vor căuta să câştige totuşi ceva din asta. Ce poţi să câştigi, decât un produs, pe care îl ei, oferind votul produs imediat, care ţi se propune la colţ de stradă. Din păcate, asta poate fi şi o sticlă de vodcă.”

Europa Liberă: Dar ca să fii reprezentat, cum trebuie să insişti? Omul, cetăţeanul, cum poate să obţină ceea ce vrea – să fie reprezentat? Că paleta, slavă Domnului, avem un metru de candidaţi.


Alina Radu: „Eu cred, că este unicul eveniment, în care trebuie să fim foarte uniţi. Pe urmă putem să fim separaţi cât de mult dorim. Dar trebuie să fim uniţi nu doar în ziua votării. Trebuie să fim uniţi timp de patru ani ca să motivăm clasa politică să acţioneze aşa. Trebuie să fim motivaţi înainte de campanie, ca să spunem de ce e nevoie. Şi trebuie să fim şi în ziua aceea. Mie îmi pare, că trenul acestei campanii a cam plecat. Eu nu văd unitate în Alianţa pentru care s-a votat. Şi pentru care pretindem că au votat tinerii cu o educaţie şi cu o capacitate de analiză şi de informare. Pentru că Alianţa a arătat la urmă o dezbinare cât se poate de clasică. S-ar putea ca şi electoratul să demonstreze acest lucru.”

Europa Liberă: Dar n-am avut o dezbinare inedită pentru Moldova. Toată lumea recunoaşte, că terenul ăsta electoral a fost dezbinat mereu pe diferite criterii. Pe criteriu etnic, religios, teritorial ş.a.m.d.


Alina Radu
: „Şi ce? Am vrut odată să fim uniţi. De ce n-am avut dreptul să dorim?”

Europa Liberă: Da, dar dacă toată viaţa este în dezbinare, de unde ar apărea unirea pe durata campaniei?


Alina Radu: „Hai atunci să recunoaştem, că nu există. Şi să ne gândim, acum am să mă aliez Nicoletei, şi am să zic: votul în alb, oameni buni. Da, acum i-aş îndemna pe toţi să meargă să ia buletinul de vot, ce o să facă cu el – pentru toţi, pentru nici unul. Ştiu, că nu există opţiune pentru nici unul. Dar există opţiunea să strici buletinul ca să protestezi. Desigur, din paleta aia, ar fi cel mai ridicol să ai o paletă de un metru, cu 40 de nume acolo, de partide şi de oameni şi să nu pui ştampila pentru nici unul. Şi nu ştiu dacă şi de acolo se va învăţa o lecţie. Până la urmă, electoratul învaţă o lecţie şi politicienii învaţă alta.”

Europa Liberă: Nicoleta, despre dezbinare.


Nicoleta Esinencu
: „Eu nu sunt sigură, că totuşi e vorba de o atât de mare dezbinare. Pentru că există acest fenomen prezent de peste 10 ani. Acest a vota împotriva comuniştilor. Care nu contează pentru cine, nu contează de ce, nu contează doctrina, nu contează platforma electorală, nimic. Contează împotriva comuniştilor. Contează de a alege din toate relele, un rău mai mic. În termenii ăştea se vorbeşte de peste 10 ani de zile.”

Europa Liberă: Adică, asta e baza unirii?

Nicoleta Esinencu: „Pentru cineva e baza unirii. Eu sunt destul de sceptică faţă de această idee. Pentru că la un moment dat, cred, că diferenţa a fost atât de puţin vizibilă pentru mine între toate partidele, inclusiv Partidul Comuniştilor. Mi-am zis, că nu cred, că e cazul să gândim aşa în secolul 21 şi să alegem din toate relele, răul cel mai mic, doar ca ăsta să nu fie comunist.”

Europa Liberă: Dar poziţia asta e periculoasă, Nicoleta. Pentru că dacă votezi în alb, oricum delegi cuiva dreptul de a-ţi alege deputatul. Care nu te va reprezenta, până la urmă, în Parlament. Deci, cineva locul ăsta îl va ocupa oricum şi dumneata o să rămâi cu regretele.


Nicoleta Esinencu: „Depinde, acuma dacă vorbim de mine, da. Dacă vorbim de reacţia unei societăţi la ceea ce se întâmplă în politică. Şi o societate care votează în alb, nu ştiu, un 20 de procente, sau un 30 de procente, care votează în alb este o reacţie a unei societăţi.”

Europa Liberă: Dar dumneata porneşti de la premiza, că viitorul Parlament, deputaţii vor avea obraz şi vor observa, că au fost sancţionaţi prin votul în alb. Dar ei se vor cocoţa în tren şi vor merge mai departe. Puţin o să le pese cu câte voturi şi-au obţinut mandatele. Cam aşa se întâmplă.

Nicoleta Esinencu
: „S-ar putea. Poate aşa să se întâmple. Dar în acelaşi timp, din momentul în care pe mine nimeni nu mă reprezintă, eu nu vreau să mă amăgesc şi să-mi zic: „a, dar poate ăsta mă reprezintă”. Nu, nu mă reprezintă nici un partid, care vrea NATO, pentru că NATO a bombardat Serbia.”



Europa Liberă: Alina, dar dumneata crezi în capacitatea societăţii, după 20 de ani de relativă libertate, să sancţioneze clasa politică, care nu se potriveşte?

Alina Radu: „Da ce înseamnă clasa politică? Pe cine să sancţionezi? Cum să sancţionezi?”

Europa Liberă: Cu votul în alb.


Alina Radu
: „Nu există instrument. Şi ce votul în alb? Cum ai zis şi tu, dacă nu X, Y va intra în Parlament şi se va cocoţa în tren şi va merge patru ani, sau cât îi va da legea şi Dumnezeu. Nu cred în sancţiuni, pentru că bun, s-a întâmplat o sancţiune, cred că, în 2009. Cred, că partidul care a greşit s-a întâmplat această „revoluţie Twitter”, sau cum îi zicem, şi au fost alte alegeri. Dar a fost cu un preţ atât de mare. Am aşteptat atât de mult această revoluţie. Deci, după războiul din 92 am avut asta. Şi în ʼ92 s-a învăţat lecţia foarte bine. Şi nu mai cred, că nimeni vrea să lupte în vreun fel în Transnistria. Pentru că înseamnă doar pierderi şi nici un câştig. Şi acum victimele, care au fost sute şi mii ale torturii din aprilie. Mă refer la faptul, că o mamă, a cărui copil a fost omorât sau maltratat este şi ea traumatizată pe viaţă. Deci, ei sunt mulţi, dacă îi punem împreună cu familiile. Ei nu s-au simţit îndreptăţiţi. Dar credeţi-mă, că am vorbit cu zeci sau cu sute dintre ei, şi vorbesc şi acum. Ei nu s-au simţit îndreptăţiţi. Şi dacă revolta lor şi votul lor nu a fost îndreptăţit, atunci înseamnă că nu s-a rezolvat. Şi asta înseamnă, că nimeni nu a fost sancţionat.

Parcă a fost sancţionat într-un fel Partidul Comuniştilor, că nu au mai avut atâtea fotolii în Parlament şi nu au mai ocupat scaunul prezidenţial, şi Cabinetul de miniştri. Dar, pe de altă parte, susţinătorii comunismului din Ministerul de Interne, torţionarii cu bocanci comunişti, nu au fost sancţionaţi nici într-un fel. Nici unul dintre ei nu e condamnat. Cine, Dumnezeu, a bătut şi a omorât, dacă nimeni nu e condamnat? După, slava Domnului, un an şi jumătate.”

Nicoleta Esinencu: „Şi aş vrea să adaug, că nu se ştie, dacă aceşti bocanici erau comunişti sau nu erau...”

Europa Liberă: Bocanici, pur şi simplu.

Nicoleta Esinencu
: „Bocanici, pur şi simplu, da. Cred că s-a preferat să se treacă aşa, peste acest moment. Şi după cum evoluează lucrurile, cred, că nimeni nu are interesul să se afle ce s-a întâmplat, totuşi.”

Alina Radu: „De ce nimeni? Nu, noi avem interes.”

Nicoleta Esinencu
: „Nu-nu, zic de clasa politică, acum.”

Alina Radu: „A, da.”

Nicoleta Esinencu: „Şi nu zic de comunişti. Zic, nici liberalii, nici liberal-democraţii nu au manifestat foarte mare interes să mişte lucrurile şi să ne zică, ce s-a întâmplat în zilele astea. Poate asta e un motiv în plus de a penaliza. Sau chiar asta este un motiv de a penaliza.”

Alina Radu
: „Da, asta este şi mai dramatic. Pentru că trebuie să-i penalizăm pe toţi. Ce facem mai departe?

Europa Liberă: Pornind din acest punct, tocmai vreau să vă întreb – cu ce mai poate clasa politică, iarăşi convenţional vorbind, cu ce mai poate mobiliza atunci alegătorul? Dacă cu „revoluţie Twitter”, sau ce s-a întâmplat atunci, nu s-a lămurit? Dacă nu are răspunsul pentru foarte multe întrebări?


Alina Radu: „Paşii ar fi foarte simpli, după părerea mea şi la necesitatea electorului pe care-l cunosc eu. Totodată aceşti paşi pot fi foarte complicaţi pentru clasa politică. Eu şi electorul pe care-l cunosc eu ar vota pentru partidul sau formaţiunea X, dacă această formaţiune, fiind acum la guvernare, ar face o claritate în dosare şi în lista celor, care au furat din banul public. Şi dacă aş vedea un demnitar înalt trecut frumos prin instanţa de judecată şi trimis frumos la penitenciarul, unde răspund femeile, care au furat o sută de ouă, să răspundă şi bărbaţii care au furat o sută de mii de milioane din bugetul public. Pentru că ştiu, că sunt cazuri, chiar am scris noi despre o femeie, care face puşcărie, copii fiind acasă, pentru că ea este acuzată, că ar fi furat nişte ouă de la o fabrică de păsări.

Al doilea punct ar fi: să se facă ordine, dragii mei politicieni, în liste şi să nu mai fie incluşi atâţea, Dumnezeule, traseişti. Care au fost ieri hoţi de ţară pe lista partidului X şi s-au mutat, cu aceeaşi poftă de hoţie de ţară, pe lista partidului Y. Înţeleg, că ei au bani şi ei pot ajuta şi susţine un partid, dar prin asta resping oamenii. Şi să se facă ordine pe listele de finanţare a partidelor. Şi să se facă ordine în declaraţiile personale, care nu zic toate, dar foarte multe sunt mincinoase. Şi sunt mincinoase de la an la an. Deci, într-un an politicianul X declară că are trei case. Anul ăsta declară că are zero case. Dar nu explică ce a făcut cu alea trei. La anul mai descoperim, că are 16 case. Ajunge atâta minciună scrisă chiar pe hârtie. Deci, să se facă un dosar, să se facă o analiză, să se facă o monitorizare şi să fie foarte simplu sancţionaţi şi şterşi din listele partidelor politice cei, care au furat şi spun minciuni. Eu aş vota pentru un asemnea partid.”

Europa Liberă: Nicoleta?


Nicoleta Esinencu
: „Eu ştiu, că ceea ce zice Alina nu se va întâmpla, în cel puţin 10 ani, să zicem. Eu încerc să văd ceea ce se întâmplă în campania asta electorală.”

Alina Radu: „Tu eşti spioana partidelor, dacă ştii asta.”

Nicoleta Esinencu: „Eu sunt mai... n-aş zice mai pesimistă, mai realistă, cred că. Bine, noi am vrea să se întâmple asta. Bineînţeles, că toţi ne dorim, dar cred, că lumea vine şi are această sete de putere ca să fure în continuare. Deci, n-are nimeni nici un interes. Poate să scoată la iveală ce au furat cei dinainte, dar sub nici o formă ceea ce se fură în prezent. Şi nu se ştie ce vom avea după alegeri şi atunci ce vor scoate la iveală următorii, etc. Bine, oricum se scot la iveală lucruri foarte mici.”

Europa Liberă: Nicoleta, dar chiar nu crezi, că există politicieni, care vor de bună seamă să facă bine acestui popor?

Nicoleta Esinencu
: „Chiar nu cred.”

Alina Radu: „Eu cred.”

Nicoleta Esinencu
: „Eu nu. Eu chiar nu cred. Şi dacă e să revenim la campania aceasta electorală, în poziţia mea de scriitor, încerc să văd comportamentul scriitorilor şi artiştilor în această campanie. Şi acesta este un lucru, care mă sperie foarte tare. Înţeleg ce înseamnă pentru un partid să meargă la scriitori. Nu înţeleg ce înseamnă pentru un scriitor şi pentru un artist să accepte să lucreze pentru un partid.”

Europa Liberă: Dar tocmai scriitorii, cel puţin la începuturile acelor două decenii, despre care vorbeam, îşi asumaseră responsabilitatea dezinteresat, pentru a scoate ţara din regimul sovietic. Iată, era un contingent clar, care nu erau puşi pe căpătuială. Dumneata îi inviţi să rămână în turnul lor de fildeş? Poate să revină în Parlament?

Nicoleta Esinencu: „Nu ştiu, dacă e cazul să revină în Parlament. N-am zis să rămână în turnul lor. Ideea era, pentru mine un scriitor este, sau un artist este acela, care trebuie să reacţioneze la ceea ce se întâmplă în societate, inclusiv la politica, care se duce într-o societate. Nu să joace jocul unui politician. Dar să reacţioneze şi să mişte lucrurile într-o societate. Din motivul ăsta vedem artişti şi scriitori, care au cântat pentru apartamente acum doi ani, astăzi cântă pentru democraţie şi libertate şi liberali, etc. Mîine vor cânta iar pentru apartamente, etc. Vorbesc despre o poziţie a unui artist într-o societate. Care este extrem de importantă într-o societate de genul ăsta. Şi este un fenomen atât de prezent, să zicem, în Belarus, unde lucrurile merg, poate, şi mai greu şi mai dificil decât la noi. Şi este un lucru absolut mort.

În Moldova nu există nici un fel de reacţie a artiştilor, nici un fel de reacţie prin artă la ceea ce se întâmplă. Arta s-a transformat în comandă de stat. Adică, aşa cum şi a existat pe timpul comuniştilor. Arta este o comandă de stat, uniunile de creaţie – Uniunea teatrală, Uniunea scriitorilor, etc., comportamentul lor este un comportament – cine e la putere, cu aceea suntem bine. Şi atunci care este rolul unui artist? Şi cum mişcăm lucrurile, dacă intelectualii sunt aceea, care sar din partid în partid şi se vând pentru sume chiar ridicole. Aş putea înţelege, că e vorba de sărăcie. Dar dacă e vorba de sărăcie şi e cazul să te vinzi, vinde-te scump.”

Europa Liberă: Adică, nu avem un Iurie Şevciuc, care să îndrăznească să-i spună lui Putin, că nu are dreptate, ca să fac apel la un fapt cunoscut în mediul post-sovietic. Alina, chiar nu avem artişti, care să se pună de-a curmezişul?

Alina Radu: „Cu siguranţă, nu putem să comparăm artiştii, sau clasa artistică şi scriitoricească de azi cu cea din ʼ89. Atunci, sunt de acord, ei au intrat în Parlament, dar pentru a-şi exprima o poziţie civică. Şi, cum ai zis şi tu, ca să se exprime împotriva comunismului şi a acestei puteri sovietice, care trebuia să fie terminată. Şi ei erau atunci ca o clasă intelectuală, cu o capacitate de analiză şi de promovare a acestor valori.

Acum artiştii fac altceva. Nici nu mai sunt prea mult pe liste. Ei nici nu vor în Parlament. Ei sunt doar în concertele electorale, ca să cânte. Deci, este un efort absolut diferit. Nici nu se compară. Eu personal, cred, că de fapt ei fac o crimă. Care nu este analizată şi clasificată. Ca să scoţi tu oamenii din casă la concert şi să le bagi, de fapt, pe gât o porţie de fie minciună, sau de declaraţii politice. Eu cred că e un gest foarte, foarte urât şi traumatizant. Lumea va ieşi să vină la concert şi în paralel va asculta.”

Europa Liberă: Şi artiştii participă la această înşelăciune.


Alina Radu: „Dacă nu ar fi ei, înşelăciunea nu ar fi atât de extinsă. Pentru că ar veni mai puţini la aceste întâlniri cu politicienii. Dar aşa, vin să mai asculte un cântec.”

Europa Liberă: Pe final, vreau să vă rog să-mi spuneţi în câteva cuvinte, dacă vreţi în adjective, dacă vreţi în interjecţii, daţi-mi imaginea campaniei, care se produce acum, în văzul ascultătorilor noştri. Alina, poate ai un tablou celebru, care sugerează starea de lucruri?

Alina Radu: „Ultima zi la Pompei”, dacă e să privim în interiorul unui elector cu capacitate de analiză şi de gândire. S-ar putea, ca această campanie să omoare în sufletul multora dintre ei orice dorinţă de a mai fi elector.”

Europa Liberă: Nicoleta, cu ce ai compara campania? Presupun cu vreo piesă de-a lui Matei Vișniec, de exemplu.

Nicoleta Esinencu: „Nu cred. Nu ştiu. Cred că nici nu prea ai foarte mult ce să zici. Poate mai degrabă aş compara cu un cântec de a lenuţei Burghilă, decât cu o piesă de-a lui Visniec...”

Pe aceeași temă

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG