Linkuri accesibilitate


Nemulţumirea faţă de socialismul de principiu al obamismului a produs, în mai puţin de 2 ani, o reacţie populară vehementă dar perfect structurată: aşa numita mişcare Tea Party. Explicaţiile sînt absolut esenţiale. Tea Party e o iniţiativă politică tipic americană, un curent care porneşte de jos în sus şi se organizează rapid la nivel cetăţenesc. Mai clar, Tea Party porneşte de la nemulţumirea cetăţenilor de rind dar nu are nimic de-a face cu nemulţumirile tipice pentru asemenea mişcări în Europa.

Tea Party nu vrea, deci, asistenţă, salarii mai mari, pensii majorate sau înlesniri acordate „partenerului social”. Dimpotrivă, Tea Party cere reducerea atribuţiilor guvernului, disciplină fiscală şi cheltuieli sociale minime. Totul în numele cetăţeanului suveran care se apără de amestecul statului şi se ştie bun conducător al propriei comunităţi. Acest gen de experienţă poate fi imaginată sau comentată în multe locuri din lume dar are o tradiţie practică doar în Statele Unite, adică într-o naţiune politică întemeiată şi dezvoltată de comunităţi şi cetăţeni autonomi, mereu atenţi la tendinţa de intervenţie a centrului.

Tea Party a fost înţeles, déjà, complet greşit de observatori europeni străini de experienţa istorică americană şi mult mai la ei acasă în tradiţia sindicală europeană. Or, Tea Party e tot ce poate fi mai diferit de mişcările revendicative care fac, de pildă, gloria stradală a Franţei. De fapt, Tea Party e un sindicat anti-sindicalist, pînă în pragul extremismului. Mişcarea a apărut la dreapta Partidului Republican, tocmai pentru că omul de rind american are un simţ feroce al propriei independenţe în raport cu guvernul şi a ajuns la concluzia că Republicanii au devenit parte a sistemului.

În aceste condiţii, soluţia tipic americană e iniţiativa. Şi anume iniţiativa cetăţenească paşnică, manifestă şi structurată. Pe scurt, un partid al parterului, un organism în afara lumii oficiale şi a condiţionărilor politice dictate de sistem. Nu e deloc sigur că acest fel de inflamaţie va rezista sau că va genera un partid rezistent. E sigur însă că Tea Party e un avertisment şocant pe care politicienii îl vor respecta, modficîndu-şi agenda. Mai mult încă, s-ar putea ca fenomenul Tea Party să anunţe o epocă de confruntare directă între tradiţia individualistă americană şi modelul politic federal.

Nu ar fi primul episod de această natură, însă, de data asta, sub presiunea enormă a crizei şi a obamismului eşuat, lucurile pot duce spre o clarificare generală. În ce fel? Probabil, forţînd o politică izolaţionistă pe plan extern şi un curent de austeritate pe plan intern. Amîndouă sînt propagate de jos în sus, de la baza societăţii, şi se vor lovi de vocaţia de supraputere pe care America n-o mai poate declina.

Conflictul va provoca o dezbatere şi o bătălie îndelungată în jurul noţiunii de identitate americană, opunînd misionarismul extern virtuţilor clasice şi suficiente ale americanului de rind. În orice caz, fenomenul Tea Party anunţă o redefinire care va ocupa centrul politicii interne americane. Societatea a anunţat, prin mişcarea Tea Party, că există şi nu e dispusă să se predea pentru a face loc unei Americi mai europene, adică mai centralizate.

Viitorul American e din ce în ce mai complicat şi mai fascinant. Un lucru e, totuşi, clar: cine are impresia că revolta americanului de rind e un alt fel de a cere ceva de la stat pentru popor se înşală grav.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG