Linkuri accesibilitate

Victor Chirilă (APE): „Republicanii pot influenţa politica externă faţă de anumite state în special când se aprobă bugetele de asistenţă financiară.”


Ce efecte ar putea avea victoria republicanilor asupra politicii americane faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică ? Este întrebarea pe care Radu Benea a adresat-o lui Victor Chirila, director executiv al Asociaţiei pentru Politica Externă.

Politica Statelor Unite faţă de Republica Moldova a fost constantă de la declararea independenţei Moldovei până în prezent şi nu va suferi schimbări radicale nici pe viitor, crede directorul executiv al Asociaţiei pentru politică externă, Victor Chirilă.

Victor Chirilă
: „Asistenţa tehnică cu siguranţă va continua şi va fi condiţionată poate în acest caz mai pronunţat de reformele pe care ţara noastră le va îndeplini în următorii ani. Cu siguranţă ne putem aştepta ca SUA să fie mai atente la modul în care sunt respectate valorile şi principiile democratice în Republica Moldova, mai ales dacă la guvernarea ţării ar veni un partid care nu tocmai respectă aceste principii”.

În opinia lui Victor Chirilă, sub presiunea republicanilor în Congres, Statele Unite ar putea să acorde mai multă atenţie planurilor de creare a unei umbrele anti-rachetă în Europa care să apere SUA şi aliaţii săi din NATO de eventuale pericole ce ar putea veni din partea unor state ca Iranul.

Victor Chirilă: „Cu siguranţă că vor fi mult mai determinaţi să promoveze aceste planuri chiar şi în relaţia cu Federaţia Rusă şi atunci, volens nolens, am putea avea unele tensiuni între Rusia, pe de o parte, şi SUA. În ceea ce ţine de regiunea noastră, am putea presupune că atenţia pentru probleme cum ar fi problematica transnistreană să crească. Pentru că este evident că din nou ajungem la relaţia SUA-Rusia în regiune şi atunci cu siguranţă că subiectul acesta va apărea pe agenda ruso-americană”.

Dar nu atât regiunea, cât mai ales relaţiile bilaterale cu Federaţia Rusă ar putea suferi cele mai mai schimbări, este de părere Victor Chirilă.

Victor Chirilă: „Ştim de exemplu că republicanii sunt reticenţi, şi-au exprimat de nenumărate ori rezerve faţă de acordul START semnat de Medvedev şi domnul Obama. De asemenea, dânşii nu îmbrăţişează întru totul această resetare a relaţiilor cu Federaţia Rusă. Mulţi dintre republicani, în mod special cei de dreapta, conservatori să-i spunem, consideră că aceasta este o cedare din partea SUA. Am putea să observăm o mai mare atenţie pentru Georgia, de exemplu. Ştim că în ultimii doi ani atenţia administraţiei Obama pentru Georgia s-a redus în intensitate. Cred că republicanii vor corecta această tendinţă, pentru că dânşii pot influenţa de exemplu politica externă faţă de anumite state în special când se aprobă bugetele de asistenţă financiară, de exemplu, sau bugetul în general. Dânşii au, vor avea fără îndoială instrumente bune pentru a detemina adminsitraţia Obama să-şi schimbe anumite poziţii de politică externă, inclusiv când vorbim despre Georgia”.

Directorul Asociaţiei de politică externă Victor Chirilă afirmă că sub influenţa republicanilor în Congres s-ar putea produce şi o schimbare de tonalitate în relaţiile cu Irakul şi Afganistanul. Ar fi aşteptat ca preşedintelui Obama să-i fie mai dificil să-şi realizeze planurile de retragere graduală a trupelor militare din cele două state. Republicanii le consideră o ameinţare la adresa securităţii, la fel ca şi pe timpul administraţiei Bush care a demarat politica de angajare militară a Statelor Unite în Irak şi Afganistan. De aceea, republicanii ar putea să determine administraţia Obama să intensifice lupta împotriva talibanilor în Afganistan sau să-şi menţină o prezenţă respectabilă în afacerile interne ale Irakului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG