Linkuri accesibilitate

La Tiraspol a început procesul împotriva ziaristului Ernest Vardanean


La Tiraspol a început procesul împotriva jurnalistului Ernest Vardanean, după o anchetă desfăşurată în secret timp de 7 luni. Jurnalistul se află în detenţia securităţii transnistrene din 7 aprilie sub acuzaţia de spionaj în favoarea Chişinăului. Procesul are loc la aşa-zisa judecătorie supremă a Transnistriei, iar prima şedinţă s-a ţinut cu uşile închise. Se pare că procesul va fi secret, ca şi ancheta desfăşurată până acum. Avocatului lui Ernest Vardanean, Alexandru Postică de la Asociaţia Promo-Lex din Chişinău a declarat că nu a mers la Tiraspol din motive de securitate şi pentru că autorităţile transnistrene nu-l acceptă ca reprezentantul legal al familiei Vardanean. Autorităţile moldovene spun că dosarul lui Ernest Vardanean ca şi cel al lui Ilie Cazac, - un lucrător fiscal de la Tighina deţinut de mgb-ul transnistrean, - au fost fabricate pentru a submina măsurile de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Eliberearea lor şi garantarea dreptului la apărare a celor doi a fost cerută de mai multe organizaţii internaţionale şi guverne occidentale.
XS
SM
MD
LG